Transgaz pregătește candidatura la privatizarea Vestmoldtransgaz. Se cere aprobarea acționarilor pentru rectificarea BVC. Este nevoie de 41 mil. RON pentru achiziție și 93 mil. euro pentru investiții

Publicat pe Categorii Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Business Investitii / Tranzactii Transgaz pregătește candidatura la privatizarea Vestmoldtransgaz. Se cere aprobarea acționarilor pentru rectificarea BVC. Este nevoie de 41 mil. RON pentru achiziție și 93 mil. euro pentru investiții

Transgaz vrea să cumpere Vestmoldtransgaz. Tranzacția are suportul politic al Guvernului, a anunțat la finele lunii trecute președintele PSD, Liviu Dragnea, precizând că inițiativa a venit din partea prim-ministrului  Mihai Tudose.  Conducerea Transgaz pregătește o candidatură solidă a companiei pentru participarea la concursul investițional organizat de autoritățile de la Chișinău. În acest sens, acționarii sunt solicitați să aprobe, în ședințele AGOA și AGEA, din data de 29 noiembrie, rectificarea Bugetului de Venituri și Chetuieli (BVC).

Fundamentarea rectificării BVC s-a realizat pe baza analizelor de necesitate și oportunitate și a lansării procesului de privatizare Î.S. Vestmoldtransgaz de către Guvernul Republicii Moldova, se menționează într-un  referat al conducerii Transgaz. În BVC-ul companiei pe 2017 și estimările pe 2018-2019 nu au fost incluse sume pentru achiziții de participații în operatori de profil din Europa, își argumentează șefii Transgaz solicitarea către acționari.

Guvernul Republicii Moldova  a anunțat, la data de 27 octombrie, lansarea unei noi etape de privatizare a unor active din  proprietatea statului moldovean. Conform anunțului privind scoaterea la privatizare a Î.S.Vestmoldtransgaz, prețul inițial de vânzare este de 180 milioane MDL, echivalentul a circa 41 milioane RON (1MDL=0,2282RON) și volumul minim al investițiilor așteptat pentru o perioadă de 2 ani este de 93 milioane Euro.

Ținând cont de angajamentele asumate în plan bilateral și în acord cu politica energetică a Uniunii Europene privind diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionzre cu gaze și securitatea energetică în Europa Centrală și de Sud-Est, precum și în baza analizei oportunității și necesității, Ministerul Economiei a cerut Transgaz să ia în regim de urgență măsurile care se impugn pentru îndeplinirea în timp util a condițiilor necesare participării cu success la procedura de privatizare a Î.S. Vestmoldtransgaz, se afirmă în documentul companiei.

Transgaz a încheiat un contract cu Ministerul Economiei din Republica Moldova și Î. S. Vestmoldtransgaz privind realizarea serviciilor de proiectare a aunui gazoduct pe direcția Ungheni-Chișinău și a instalațiilor și lucrărilor aferente.Transgaz a notificat la finele lunii august anul current partea moldoveană cu privire la finalizarea lucrărilor contractate și a inițiat procedura de predare a documentației tehnice.

Întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz a fost creată în anul 2014 pentru a gestiona gazoductul Iaşi-Ungheni şi  a presta servicii de transport a gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova. Atât autorităţile de la Chişinău, cât şi oficiali din cadrul Guvernului Filip susţin că, cel mai probabil, noul proprietar va fi compania românească Transgaz, operatorul sistemului de transport din România.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*