Transgaz: Profitul net a crescut cu 21% în primele nouă luni

Publicat pe Categorii Flux energetic, Gaze, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Transgaz: Profitul net a crescut cu 21% în primele nouă luni

Compania Transgaz a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, un profit net de 433,552 milioane lei, mai mare cu 21% comparativ cu cel obţinut în perioada similară din 2016, de 358,469 milioane lei, conform datelor transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Societatea a obţinut un profit net de 33,061 milioane lei în al treilea trimestru din acest an, în scădere cu 57% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016.

Cheltuielile pentru investiţii realizate la 30 septembrie 2017 au fost de 46,026 milioane de lei, din care 2,669 milioane de lei reprezintă instalaţii de racordare la SNT realizate în baza regulamentului de acces la SNT aprobat prin HG nr. 1043/2004.  La 30 septembrie 2017, volumul creanţelor restante a fost de 306,917 milioane de lei, cu 56,498 milioane de lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (250,419 milioane de lei). În raport se menţionează că la data de 30 septembrie 2017 nu înregistrează plăţi restante.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*