Tribunalul Hunedoara decide joi insolvența CE Hunedoara

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Tribunalul Hunedoara decide joi insolvența CE Hunedoara

Ultima oră: Cererea de intrare în insolvenţă depusă de Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va fi judecată de Tribunalul Hunedoara în cursul zilei de  joi, potrivit hotărârii luate, la termenul de miercuri, de către judecătorul care a fost investit cu acest dosar.

Tribunalul Hunedoara judecă astăzi cererea de insolvență voluntară a Complexului Energetic Hunedoara. Mâine, pe 7 ianuarie, este termenul pentru alte 18 cereri de insolvență pentru aceeași companie, care înregistrează datorii de peste 1,2 miliarde de lei (circa 400 milioane de euro)

Complex-Energetic-Hunedoara

Administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza este pregătit să se ocupe și de insolvența CE Hunedoara. Administrația companiei a purtat deja negocieri cu acesta în acest sens. Borza a declarat pentru presa locală că CE Hunedoara va fi adusă pe linia de plutire în cursul acestui an, urmând ca în doi ani, să fie pe profit.

CE Hunedoara a fost înființată în toamna lui 2012 din fuziunea termocentralelor Mintia și Paroșeni, cărora li s-au alăturat în vara lui 2013 minele Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni. În cadrul companiei lucrează 6.000 de salariați.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*