Unitatea 1 Cernavodă, reconectată la SEN

Publicat pe Categorii Actual, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Unitatea 1 Cernavodă, reconectată la SEN

SN Nuclearelectrica SA a comunicat că reconectarea Unităţii 1 CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional a avut loc în cursul dimineţii de 12 iunie 2015.

Deconectarea controlată a avut loc în data de 10 iunie 2015 pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere corectivă la calea de evacuare a puterii electrice cu menţinerea reactorului la putere. Aceasta este cea de-a treia oprire a Unităţii 1 în 2015. Reactorul a mai fost oprit la 6 aprilie, pentru repararea unui sistem auxiliar din partea clasică a centralei, şi la 27 martie, pentru executarea unor lucrări punctuale de întreţinere preventivă la sistemele aferente părţii clasice a centralei.

SNN subliniază că opririle neplanificate reprezintă acţiuni de oprire controlată a centralei pentru efectuarea unor lucrări punctuale de remediere la unele echipamente, acţiuni adiţionale programului anual de mentenanţă corectivă din cadrul opririlor planificate, se menţioneayă în comunicatul companiei.

Opririle de mentenanţă corectivă sunt prevazute în bugetul anual al SNN, în cazul CNE Cernavodă acestea fiind de trei ori sub media actuală din industria nucleară. Realizarea lucrărilor şi testelor de verificare aferente acestei deconectări, şi tuturor celorlalte opriri neplanificate, se desfasoară cu respectarea procedurilor centralei şi a normelor de securitate nucleară fără niciun impact advers asupra populaţiei, personalului, instalaţiilor şi mediului inconjurator, susţin reprezentanţii Nuclearelectrica.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*