Unitatea 1 a CNE Cernavodă, desincronizată controlat de la SEN timp de 8 ore, noaptea. Vezi ce a decis Nuclearelectrica

Publicat pe Categorii Business, Esential
Prima Pagina Actual Esential Unitatea 1 a CNE Cernavodă, desincronizată controlat de la SEN timp de 8 ore, noaptea. Vezi ce a decis Nuclearelectrica

Nuclearelectrica: Lucrarea constă în implementarea unei modificări a sistemului de excitație al generatorului Unității 1, prin înlocuirea unei cartele electronice cu o cartelă de tip nou, reproiectată, care filtrează mai eficient perturbațiile induse de condițiile meteo severe

SN Nuclearelectrica anunță că a decis în mod conservativ desincronizarea de la Sistemul Energetic Național a Unității 1 a CNE Cernavodă, începând cu ora 22:00, în seara zilei de 10 ianuarie 2017. Decizia vine la doar 4 zile după ce Unitatea 1 a fost deconectată automat de la Sistemul Energetic Național și reconectată în aceeași zi, din cauza unei perturbații pe o linie de evacuare putere de 400KV în SEN, aparținând operatorului de transport a energiei electrice, datorită condiţiilor atmosferice severe din zona Dobrogei.

energie-nucleara-320x170

Desincronizarea controlată și planificată a Unității 1 CNE Cernavodă se realizează pentru efectuarea unor lucrări de desensibilizare a sistemului de excitație al generatorului Unității 1 pentru a evita eventuale declanșări automate ale sistemului pe fondul unor perturbații meteo, așa cum s-a întamplat in datele de 8.11.2016, respectiv 06.01.2017, explică reprezentanții companiei. Concret, lucrarea constă în implementarea unei modificări a sistemului de excitație al generatorului Unității 1, prin înlocuirea unei cartele electronice cu o cartelă de tip nou, reproiectată, care filtrează mai eficient perturbațiile induse de condițiile meteo severe.

Lucrările de desensibilizare a sistemului de excitație vor avea o durată aproximativa de 8 ore și Unitatea 1 va fi resincronizată la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 11.01.2017, anunță Nuclearelectrica.

Anterior adoptării deciziei opririi planificate, SNN s-a asigurat că nu va exista un impact negativ al acestei opriri asupra funcționării în siguranță a SEN în noaptea de 10-11 ianuarie 2017, necesarul de consum fiind asigurat, susțin oficialii companiei. Lucrările la sistemul de excitație al generatorului se vor desfășura conform procedurilor centralei, fără impact advers asupra personalului, securității centralei, populației și mediului înconjurător.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*