Unitatea 2 a CNE, deconectată de o manevră eronată a personalului Transelectrica în stația Cernavodă

Publicat pe Categorii Esential, Hidro si nucleara, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Unitatea 2 a CNE, deconectată de o manevră eronată a personalului Transelectrica în stația Cernavodă

Ultima oră: Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost pusă în funcţiune în paralel cu Sistemul Electroenergetic Naţional ieri, 16 august, la ora 21.05, urmând ca revenirea la puterea nomială să se realizeze în aproximativ 6 ore, anunță Transelectrica. Incidentul, produs ca urmare a unei manevre eronate a personalului în staţia Cernavodă, este analizat la nivelul CNTEE Transelectrica, urmând a se dispune ulterior măsurile care se impun, se precizează în comunicatul companiei.

SNN: Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi reconectată la SEN și va reatinge puterea nominală în această seară

Joi, 16 august, la ora 18.57, în cursul manevrei de revenire în funcţiune cu LEA 400 kV Cernavodă-Constanţa Nord, la care s-au realizat lucrări de mentenanţă, în staţia Cernavodă personalul a efectuat o manevră eronată, care a condus la deconectarea Unităţii 2 a CNE Cernavodă, informează Transelectrica, printr-un comunicat.

Ca urmare a incidentului, Unitatea 2 a CNE nu a declanşat, ci s-a izolat pe serviciile interne. La această oră se pregătesc condiţiile pentru punerea în funcţiune în paralel a Unităţii 2 CNE Cernavodă cu Sistemul Electroenergetic Naţional, precizează Transelectrica.

S.N. Nuclearelectrica a anunțat, la rândul său, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național în seara de 16 august 2018, ora 18:57 ca urmare a unei manevre eronate a personalului Transelectrica care efectua lucrări de mentenanță pe linia de 400 kV Cernavodă-Constanța Nord.

Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi reconectată la SEN și va reatinge puterea nominală în această seară, susțin reprezentanții SNN.

Atât SNN, cât și Transelectrica susțin că deconectarea nu a avut niciun impact advers asupra instalațiilor nucleare ale Unității 2, așadar niciun fel de impact asupra securității nucleare. De asemenea, nu a fost afectată alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*