Va intra, din nou, în insolvență CE Hunedoara? Se așteaptă decizia ÎCCJ. Strategia de funcționare și programele de dezvoltare, în analiză la Ministerul Energiei. Se caută bani pentru investiții

Publicat pe Categorii Carbune, Esential, Petrol / Gaze / Carbune, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Va intra, din nou, în insolvență CE Hunedoara? Se așteaptă decizia ÎCCJ. Strategia de funcționare și programele de dezvoltare, în analiză la Ministerul Energiei. Se caută bani pentru investiții

Ultima oră:  Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat un nou termen de judecată în dosar.  Adrian Jurca, președintele Sindicatului Noroc Bun, a declarat pentru presa locală că, din dosar, lipsește raportul judecătorului de Cameră Preliminară, după care se va stabili termenul de judecată.

Soarta Complexului Energetic Hunedoara se decide astăzi, 16 ianuarie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Compania ar putea intra, din nou, în insolvență.

Azi, la ÎCCJ este un nou termen în procesul intentat de Sindicatul „Noroc Bun” privind respingerea cererii de intervenţie privind insolvenţa CEH. „De peste un an s-a schimbat puterea politică în ţară şi în judeţ, dar aceasta nu este interesată de soarta Complexului Energetic Hunedoara. Pe politicienii locali nu-i interesează soarta Complexului. Mă voi prezenta, în 16 ianuarie la proces, merg pe cheltuiala mea, de pensionar”, a declarat Adrian Jurca, liderul Sindicatului „Noroc Bun”, citat de Mesagerul Hunedorean.

Conducerea CEH a solicitat intrarea în insolvență, însă Sindicatul Noroc Bun a intervenit în instanță, cu speranța găsirii altor soluții pentru salvarea companiei. Șefii companiei consideră că insolvența este unica soluție pentru evitatea falimentului.

La solicitarea Ministerului Energiei, șefii CEH au transmis, la finele lunii noiembrie a anului trecut, Strategia de funcționare a societãtii, care cuprinde Programul de Dezvoltare al Direcției Miniere și Programul de Dezvoltare al Direcției Energetice pentru perioada 2018-2024, respectiv 2018-2030. A fost stabilit necesarul de investiții pentru continuarea activității companiei și pentru conformarea la mediu pentru termocentralele Mintia si Paroseni. Totodată, s-au fixat direcțiile pentru a asigura funcționarea în continuare, în conditii de sigurantã, a producerii energiei în cadrul CEH. Implementarea investițiilor necesită fonduri bugetare, motiv pentru care este necesară aprobarea Comsiei Europene.

Prima insolvență a Complexului Energetic Hunedoara a a fost decisă în ianuarie 2016. Sentința Tribunalului București a fost atacatã la Curtea de Apel Alba Iulia, care a decis anularea insolvenței. În iunie 2016, compania a reintrat în insolventã, tot printr-o decizie a Tribunalului Hunedoara, după care urmează o nouă contestație și iese din insolvență în noiembrie 2016. De atunci, se tot judecă o serie de cereri de intervenție.

Situația CE Hunedoara este dificilă. Minele companiei produc la sfert din capacitate. La finele anului trecut, compania a încheiat un nou contract de achiziţie de cărbune. Salvarea CEH în iarna 2016 – 2017 a venit de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ). În această iarnă, situația este delicată deoarece la finele anului trecut, s-au închis ultimele exploatări din cadrul SNÎMVJ care mai produceau huilă, Uricani şi Paroşeni.

 

 

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*