Veşti bune de la CEH. Sunt mine viabile în Valea Jiului

Publicat pe Categorii Carbune, Flux energetic, Petrol / Gaze / Carbune
Prima Pagina Actual Flux energetic Veşti bune de la CEH. Sunt mine viabile în Valea Jiului

Spre deosebire de colegii de la Complexul Energetic Oltenia, şefii de la Complexul Energetic Hunedoara şi-au făcut bine temele, oficialii Ministerului Energiei declarându-se mulţumiţi. Grupul de lucru Huilă a prezentat, în cadrul Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră, un raport consistent cu privire la situația sectorului huilă, precum și o serie de scenarii pentru păstrarea producției de cărbune din Valea Jiului, se precizează într-un comunicat al ministerului.

Complex-Energetic-HunedoaraPotrivit raportului, se prefigurează o soluție finală, care arată că există mine cu activități viabile, a căror exploatare, cu un minim de investiții, produce cărbune la prețuri competitive cu cel de pe piața externă, comparația fiind făcuta la puteri calorifice similare.

„Comitetul de Coordonare pentru activitatea minieră, dedicat Complexului Energetic Hunedoara, a ajuns la o concluzie finală în ceea ce privește situația actuală a companiei și viitorul exploatărilor din Valea Jiului. Vreau să le mulțumesc colegilor noștri de la Petroșani, alături de ceilalți membri ai Comitetului, pentru munca depusă și pentru soluțiile găsite. Fac aceste precizări pentru că este vorba despre o companie într-o situație financiară extrem de dificilă și pentru că timpul nu mai are prea multă răbdare în ceea ce privește redresarea exploatării huilei. Și vreau să mai subliniez și diferența semnificativă dintre modul în care au înțeles să lucreze și să se prezinte în comparație cu cei de la Complexul Energetic Oltenia. Sper ca bunul exemplu să fie urmat în cel mai scurt timp. La sfârșitul săptămânii acesteia, vom putea prezenta public soluția la care s-a ajuns și ea să fie o surpriză plăcută pentru sectorul minier din Valea Jiului”, a declarat Secretarul de Stat Corina Popescu.

În cadrul comitetului a fost prezentată o evaluare a activității Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului și a cheltuilelor făcute până în prezent și estimate a se face în perioada următoare până la închiderea definitivă a acestora. Totodată, membrii grupului de lucru au discutat mai multe scenarii de păstrare a producției de cărbune în Valea Jiului. Prin aceste scenarii s-au realizat analize de costuri pe variantele de închideri de mine până în 2018, membrii grupului Huilă reuşind să creioneze o imagine clară a întregii activități de exploatare de huilă din valea Jiului.

Comitetul se va reuni din nou săptămâna viitoare, pe data de 28 aprilie, pentru a prezenta raportul final și definitiv, privind starea mineritului din Valea Jiului. Acest raport va sta la baza discuțiilor  pe care Ministerul Energiei le va avea cu Comisia Europeană.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*