Vești bune de la CEZ Distribuție și Electrica

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Vești bune de la CEZ Distribuție și Electrica

Ultima Oră: Electrica a anunțat că toţi consumatorii din zonele afectate de viscol unde Electrica distribuie energie erau alimentaţi cu electricitate marţi dimineaţă, la ora 8,00.

‘Vă informăm că, în data de 19 ianuarie, la ora 8,00, în instalaţiile de distribuţie ale Electrica SA nu mai sunt consumatori nealimentaţi cu energie electrică, urmare a efectelor condiţiilor meteorologice deosebite înregistrate în perioada 16-18 ianuarie. Mulţumim consumatorilor pentru înţelegere şi autorităţilor pentru sprijinul acordat echipelor de intervenţie, care în anumite zone au acţionat în condiţii foarte dificile. Vă asigurăm că specialiştii noştri din echipele de intervenţie fac, de fiecare dată, toate eforturile pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a tuturor consumatorilor afectaţi’, se precizează în comunicatul companiei. Duminica , alimentarea cu energie era întreruptă pentru 1.593 de consumatori din zonele de distribuție ale Electrica.

Cea mai mare parte a deficiențelor înregistrate în rețeaua electrică din aria de acoperire a CEZ Distribuție  – Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman, Vâlcea – pe perioada avertizărilor meteorologice de cod galben, respectiv portocaliu a fost remediată, potrivit informării transmise de CEZ Distribuție în data de 18 ianuarie, la ora 20.00.

Compania precizează că în zona localității Topana, din județul Olt, rețeaua electrică ce deservește zona a fost afectată de căderi de copaci, iar echipele CEZ Distribuție depun eforturi susținute pentru remedierea acestei situații.

La nivelul celorlalte județe, la acest moment mai sunt înregistrate doar deranjamente individuale pentru care echipele CEZ lucrează în vederea remedierii în cel mai scurt timp, precizează reprezentanții CEZ Distribuție.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*