Zbaterea CE Hunedoara între două insolvențe. „Plouă” cu amenzi împovărătoare; programul de restructurare, contestat

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Zbaterea CE Hunedoara între două insolvențe. „Plouă” cu amenzi împovărătoare; programul de restructurare, contestat

A trecut o jumătate de an de când Complexul Energetic Hunedoara se zbate între două insolvențe și încercarea de a pune în aplicare un plan de restructurare absolut necesar pentru salvarea companiei. În loc să se facă lumină, la CE Hunedoara problemele se țin lanț: „plouă” cu amenzi împovărătoare, sindicatele contestă planul de restructurare.

Complex-Energetic-HunedoaraDupă ce luna trecută a primit o amendă de 14 milioane lei pentru că nu a achiziționat certificate verzi, compania este pusă, din nou, în situția de a achita o amendă la Fondul de Mediu. De data aceasta, sancțiunea aplicată este de 740 milioane de lei pentru că nu au fost achiziționate, până la termenul limită – 30 aprilie, certificatele de carbon necesare întrucât termocentralele Mintia și Paroșeni nu îndeplinesc condițiile de mediu. Instalațiile poluatoare din România aflate sub schema europeană a emisiilor de gaze cu efect de seră (EU ETS- EU Emissions Trading Scheme) trebuie să transmită către Comisia Europeană, până la finele lunii aprilie, certificatele de carbon aferente emisiilor de gaze efectiv realizate anul trecut. Neconformarea instalaţiilor din România, precum şi din celelalte ţări, înseamnă o amendă de 100 euro/certificat de carbon nerestituit sau tonă CO2 emisă, conform legislaţiei europene şi naţionale în vigoare, a evidențiat administratorul judiciar în raportul său. Anul trecut, CE Hunedoara a primit o amendă de peste 538 milioane de lei tot pentru că nu a achiziționat la termen certificatele de carbon.

Potrivit presei locale, directorul societății susține că va contesta sancțiunea, deși în acest moment nu prea știe cum va face acest lucru. ”Amenda este de 740 milioane, am primit o notificare săptămâna trecută. E o amendă care ne împovărează mai mult decât am fost împovărați, dar avem intenția să o contestăm. O să ne gândim la o formulă de atac, deocamdată suntem în termenul de 30 de zile în care putem să o contestăm”, a declarat, pentru GDD, Cosmin Chiuzan, directorul Complexului Energetic Hunedoara.

Realitatea este că nu sunt bani pentru achiziția certificatelor de carbon, aspect reflectat și de administratorul judiciar în raportul întocmit în luna martie pentru prima insolvență.

Startul concedierilor colective, pe 1 octombrie. Sindicatul ‘Muntele’ se opune: lipsesc plățile compensatorii  

De cealaltă parte, conducerea societății se pregătește să pună în aplicare programul de restructurare stabilit cu Ministerul Energiei. O misiune dificilă ținând cont de faptul că CEH este cel mai mare angajator din județul Hunedoara, compania având aproximativ 6200 de angajați și datorii de peste 1,5 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde lei către stat.

Citește și: CE Hunedoara: Planul de restructurare, bătut în cuie. Se închid minele Lonea şi Lupeni. Plan de redresare complex la CE Oltenia

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la CEH  a aprobat planul de restructurare, startul concedierilor colective fiind programat pentru 1 octombrie. În paralel se va realiza reducerea posturilor vacante.  840  angajați vor pleca de la CEH din toamna acestui an, de la termocentralele Mintia și Paroșeni, precum și de la minele din Valea Jiului. Sindicatul ‘Muntele’ a anunțat că va contesta programul de restructurare pe motiv că nu prevede acordarea de plăți compensatorii.  Potrivit sindicaliștilor, singurul ajutor de care vor beneficia angajații ce vor fi concediați se referă la acordarea veniturilor de completare la ajutorul de șomaj pentru o perioadă de doi ani de la disponibilizare.

Ministerul Energiei: Pentru stabilitatea SEN, este importantă păstrarea în funcțiune a unor entități din cadrul CEH

Echipa de la Ministerul Energiei își menține poziția, declarată la început de mandat,  în privința CE Hunedoara: „Din punct de vedere al asigurării stabilității Sistemului Energetic Național, este importantă păstrarea în funcțiune a unor entități din cadrul CEH, în principal din motive de echilibrare a sistemului”.

În susținerea poziției, oficialii ministerului menționează:

  • Evitarea congestiilor de rețea: din analizele efectuate de Transelectrica pentru un regim de funcționare la vârf de seară în perioada de iarnă (2015 – 2016), grupurile generatoare din CTE Mintia și Paroșeni contribuie substanțial la asigurarea funcționării în condiții de siguranță pe axa de 220 KV Urechești – Târgu Jiu Nord – Paroșeni – Baru Mare – Hasdat;
  • În SEN, sursele de producție de energie electrică sunt repartizate dezechilibrat între jumătatea din sud și cea din nord a țării. Astfel, în jumătatea de nord sunt instalate capacități care acoperă doar 20% din producția de energie a SEN. Funcționarea grupurilor generatoare din CEH, în principal CTE Mintia, poate contribui la creșterea acestei cote;
  • Păstrarea adecvanței balanței producție – consum în condițiile puterii instalate actuale în surse regenerabile, dar și având în vedere posibilitatea ca puterea instalată în aceste surse să crească în viitor la nivelul SEN. Pe perioada iernii, nefuncționarea centralelor electrice din surse regenerabile coroborată cu imposibilitatea pornirii centralelor electrice pe gaze creează probleme în echilibrarea SEN la acoperirea vârfului de sarcină;
  • Până la implementarea tehnologiilor de stocare a energiei, este preferabil ca grupurile din CTE Mintia și CTE Paroșeni să rămână în exploatarepentru a nu fi afectat volumul de oferte pe piața serviciilor tehnologice de sistem.

Oficialii Ministerului Energiei prezintă aceste avantaje în condițiile în care CEH este competitiv din punct de vedere al costurilor de producție.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*