“Ziua Energiei” Brașov, a 9-a ediție: Energiewende (revoluția energetică) în România

Publicat pe Categorii Energie, Eoliana si solara, Esential
Prima Pagina Energie Eoliana si solara “Ziua Energiei” Brașov, a 9-a ediție: Energiewende (revoluția energetică) în România

Energiewende (revoluția energetică) în România, energia regenerabilă în context național și european – producție, distribuție, stocare, intergrarea în rețeaua internațională sunt câteva dintre temele propuse spre dezbatere la “Ziua Energiei” Brașov, a 9-a ediție. Una dintre cele mai importante conferințe dedicate energiei regenerabile în România se va desfășura vineri, 23 septembrie, în Braşov, la Hotelul Kronwell.

2016-ziua-energiei-ro

“La ediția din acest an a evenimentului nostru ne vom focusa asupra temelor privind strategia energetică, viitoarele modificări în legislație în ceea ce privește energia regenerabilă aflată în mare suferință în acest moment, iar în al doilea panel dorim să abordăm viitorul în energie cu focus asupra conceptelor de prosumer, demand side management, centrale virtuale, etc”, precizează Martin Moise, Director General al REPOM, organizatorul evenimentului dedicat energiei, devenit tradițional la Brașov.

Anul acesta, compania TTM va preda ștacheta organizării conferinței „Ziua Energiei” Brașov REPOM, o societate ce activează în domeniul operării şi gestionării instalaţiilor de energie regenerabilă din România. „Vom contribui la discuţia publică privind strategia energetică din România cu idei din Germania, aşa cum am făcut în fiecare an. România poate profita de pe urma învăţămintelor Energiewende din Germania”, a declarat Jürgen Ludwig, fondator al TTM şi iniţiator al „Ziua Energiei” Braşov. „REPOM mulțumește reprezentanților TTM pentru inițiativă și implicare. Dl. Jürgen Ludwig rămâne mentorul acestui eveniment devenit tradițional în Brașov. Îmi revine deosebita onoare să organizez acestă conferință, care se bucură de interesul atât al autorităților cât și a actorilor de pe piața energiei. REPOM va continua tradiția și vă vom invita în fiecare an la un dialog necesar și constructiv pe teme de energie”, a afirmat Martin Moise, Director General al REPOM.

Au confirmat prezența în calitate de speakeri la Ziua Energiei Brașov: Secretarul de Stat, Corina Popescu; Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor,  Iulian Iancu; Vicepreșpedintele ANRE, Emil Calotă; Preşedintele PATRES, Prof. Viorel Lefter; Preşedintele RWEA, Claudia Brânduș; Directorul Executiv al MET Energy Romania, Petre Stroe; Directorul Energetic al DEN, Transelectrica, Doina Ilișiu şi alţi invitați, reprezentanţi ai sectorului energetic.

Cei interesați să participe pot accesa site-ul REPOM.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*