- Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la Ședința Birourilor Permanente: „Este vorba dacă au audiat şi au aprobat pe cineva, sau dacă au respins toate candidaturile şi reîncepe procedura, aşa cum au făcut şi în luna ianuarie”
De aproape un an, asistăm la un spectacol ridicol oferit în Parlament de aleșii poporului, care nu se mobilizează să numească un vicepreședinte la ANRE și doi membri în Comitetul de Reglementare. După mai multe sesiuni de audieri parlamentare și tot atâtea ședințe amânate, cele două comisii parlamentare de specialitate – Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților și Comisia Economică, industrii și servicii din Senat au termen de la Biroul Permanent să facă numirile, până pe 21 martie, din rândul candidaților care au fost audiați pe parcursul a două sesiuni.
Înainte de a decide, parlamentarii celor două comisii au o mare problemă de rezolvat, ce ține de respectarea procedurii stabilite tot de ei: dacă iau în calcul 16 sau 18 candidați intervievați la stabilirea celor 3 câștigători. Pe site-ul Camerei Deputaților apar 16 candidați înscriși, care au respectat procedura, însă alte două persoane au fost audiate, fiindu-le acceptate candidaturile fără respectarea termenului de înscriere. Pe considerentul: regulile sunt doar pentru unii, alții – promovați la impuse!
Fără se ofere explicații cum li s-a acceptat candidatura celor doi noi candidați, propulsați de PSD – Radu Bădița, Manager Departament Comercial în cadrul societății Hidroserv și fost președintele al Consiliului de Administrație al SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie), care râvnește la funcția de Vicepreședinte ANRE și Dragoș Rimniceanu, Șef Departament Urmărire Producție Energie Electrică la Electromagnetica, ce optează pentru membru în Comitetul de Reglementare – deputații și senatorii din Comisiile de specialitate au supus la vot la începutul ședinții și domnii în cauză au fost intervievați. Despre prestația acestora la audieri, puteți citi în articolul publicat pe InvesTenergy – https://www.investenergy.ro/cine-va-ajunge-la-sefia-anre-surprize-si-tensiuni-la-audierile-din-parlament-doi-noi-candidati-inscrisi-dupa-data-limita-au-fost-intervievati/
Ca să scape basma curată după ce au audiat neregulamentar doi candidați, Comisiile reunite au transmis o scrisoare Birourilor Permanente referitor la situația audierilor, să se decidă acolo dacă selecția se face din 16 sau 18 candidați. Însă, în şedinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 7 martie 2016, s-a convenit că este doar responsabilitatea celor două Comisii, care au primit termen să facă raportul până pe 21 martie. În baza acestuia urmează să se decidă dacă se reface procedura, în cazul în care toate CV-urile sunt respinse, ori, dacă se vine cu propuneri de numire, care să fie introduse pe ordinea de zi pentru şedinţa din data de 22 martie.
Prezentăm în cele ce urmează Stenograma şedinţei comune a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua luni, 7 martie 2016
PUNCTUL 9 Scrisoarea Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat şi a Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor referitoare la situaţia audierii candidaţilor pentru numirea a trei membri în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Conform regulamentului, nu avem această atribuţie. Atribuţiile noastre sunt cele care sunt stabilite. Selectarea candidaţilor se face de către comisiile reunite, pe baza CV-urilor, cum scrie în lege. Biroul permanent reunit nu are nici o atribuţie să spună că se candidează din trei sau din 16. Deci, este responsabilitatea celor două comisii, care au stabilit un termen de depunere a CV-urilor, care au stabilit criteriile clare pe baza textului de lege. Nu avem noi nici o competenţă să intervenim în această procedură.
Domnul Ludovic Orban: Permiteţi-mi să am o intervenţie în continuarea intervenţiilor anterioare. Din nou, comisiile reunite, care au fost mandatate să finalizeze procedura, astfel încât să putem să supunem plenului completarea consiliului de administraţie al ANRE, în loc să ne trimită candidaţii ca să putem să-i programăm pe ordinea de zi, vin şi ne pun o întrebare. Părerea mea este să-i programăm la plenul din 22 sau 23, să programăm numirea celor trei reprezentanţi, plenul hotărăşte dintre candidaţi care sunt candidaţii care să întrunească numărul de voturi necesare. Dacă ne declinăm acum răspunderea şi nu programăm pe ordinea de zi a plenului numirea acestor reprezentanţi, în continuare lăsăm ANRE-ul să şchioapete într-un singur picior.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Sunt două chestiuni diferite, domnule vicepreşedinte.
Domnul Ludovic Orban: Nu. Solicitarea mea este, ca răspuns la această adresă pe care o transmit domnii de la Comisiile reunite, să programăm pe ordinea de zi a plenului numirea celor doi membri ANRE.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Cum să punem pe ordinea de zi un produs pe care nu îl avem cu raport finalizat? Este o decizie pe care Camera Deputaţilor a luat-o, la propunerea Biroului permanent – nu introducem pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului. Aşa încât, dacă există o prevedere în unul din cele două Regulamente, este clar că pe aceasta trebuie să o respectăm. Acum, a doua chestiune: Birourile permanente reunite au acceptat prelungirea termenului cu două săptămâni.
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu: …de depunere a raportului, nu de depunere a candidaturilor.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Deci, au acceptat prelungirea termenului de depunere a raportului cu două săptămâni. Dacă onorabilii membri ai Comisiei consideră că cele două, sau trei, sau cinci CV-uri care au fost depuse după termenul pe care ei şi l-au stabilit, sunt acceptate de plenul celor două Comisii reunite, noi nu avem nimic de reproşat, pentru că nu există nici o chestiune pe care să o reproşăm celor două comisii. Este vorba de organizarea internă a celor două comisii reunite. Textul de lege spune un singur lucru: cele două comisii trebuie să-şi stabilească procedurile şi să anunţe toţi candidaţii din toată România care vor să se înscrie. Este o chestiune foarte simplă. În raportul pe care ni-l fac nouă, Birourilor permanente reunite, spun: Biroul permanent reunit al celor două Comisii au propus plenului celor două Comisii prelungirea termenului cu două săptămâni, sau cu cinci săptămâni, sau cu şase luni, astfel încât raportul nostru vine în termenul stabilit de Birourile permanente reunite. Domnul preşedinte Tăriceanu are dreptate. Eu vă propun astfel: să scriem celor două Comisii şi să ne facă raportul pe 21 martie, pentru ca să ştim, şi vom lua o decizie. Este vorba: dacă au audiat şi au aprobat pe cineva, sau dacă au respins toate candidaturile şi reîncepe procedura, aşa cum au făcut şi în luna ianuarie. Sunteţi de acord?
Vă rog, domnul Pereş.
Domnul Alexandru Pereş: Dacă reţin bine, propunerea vine de la domnul Munteanu. Dumneavoastră nu aţi fost la şedinţă, domnule preşedinte. Şedinţa s-a ţinut la Senat. Deci, s-a solicitat prelungirea cu două săptămâni, şi s-a şi motivat de ce – pentru că au mai apărut nişte propuneri, pentru a putea să se facă o selecţie. Comisiile ce solicită acum? Dacă se consideră din primele şaisprezece, sau dacă se consideră din optsprezece, deci inclusiv cele două care au venit după termen.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnule Pereş, acest lucru vă spun şi eu: nu este competenţa Biroului permanent. Nu vă supăraţi. Spun încă odată: eu pot să accept şi 25, şi 27; nu am această competenţă. Eu am o singură competenţă: prelungesc un termen de raport sau nu îl prelungesc. Biroul permanent, în competenţa sa, a acceptat prelungirea cu două săptămâni. Eu vă propun: pe data de 21 martie să vină cu raportul şi dânşii să ne spună – au fost audiaţi 18, sau 16, sau 20.
Propunerea dumneavoastră este corectă, o susţin şi eu, dar noi nu avem competenţa aceasta.
Domnul Ludovic Orban: Domnule preşedinte, deci le dăm termen de finalizare a raportului…
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: 21 martie.
Domnul Ludovic Orban: 21 martie. Şi, dacă finalizează raportul, atunci putem introduce pe ordinea de zi.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Dacă finalizează, noi discutăm în Biroul permanent reunit. Deci, dacă cei doi preşedinţi împreună cu membrii Comisiei ne vor face raportul pe 21 martie, atunci noi, pe baza acelui raport, vom hotărî – ori refacem procedura, dacă vedem că toate CV-urile sunt respinse, ori, dacă avem propuneri, introducem pe ordinea de zi pentru şedinţa de pe data de 22 martie şi, atunci, am închis subiectul.
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Da, domnule preşedinte, aveţi dreptate. Dacă aţi prelungit termenul cu încă o săptămână, este treaba lor dacă vin cu doi, sau cu 70, sau cu 50. Problema este să le daţi un termen în care să vină cu propunerile. Vă mulţumesc.
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnul secretar general al Camerei ne-a prezentat că în şedinţa comună de pe 17 februarie 2016 au aprobat prelungirea cu două săptămâni a termenului pentru depunerea raportului comun. Deci, dacă îl avem pe 21 martie, este perfect.
De acord, membrii Biroului permanent? Vă mulţumesc.
Astfel, domnule secretar general, să scrieţi Comisiilor reunite ca pe 21 martie să ne prezinte raportul.
Surse parlamentare ne-au declarat că parlamentarii din Comisiile de specialitate se vor întâlni luni, 14 martie, să voteze pe cine propun la șefia ANRE. Va fi sau nu compromisă procedura de audiere? Depinde de modul în care vor decide parlamentarii celor două comisii!
Cine sunt candidații pentru ANRE, publicați pe site-ul Camerei Deputaților, care au respectat procedura parlamentară:
Radu Ioan Puşcariu – Director Electrica Furnizare
Dumitru Chisaliţă – Expert Petrol și Gaze, administrator Romgaz, care și-a retras candidatura
Tudor Șerban – fost Secretar de Stat Ministerul Economiei
Mihai Adrian Albulescu – Fost Secretar de Stat Ministerul Energiei
Roman Florin Claudiu – Vicepreședinte Consiliul Județean Alba
Victorel Florin Rădoi – Director ANRE
Silvia Vlăsceanu – Director Executiv ACUE
Mitricof Crum – Inspector ANRE
Mihai Nicolae Cătălin – Șef Birou Strategie Studii Societatea FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud SA
Virgil Mușatescu – Consilier CNR-CME, membru CA Fondul Român de Eficienţă Energetică
Bogdan Nicolae Badea – Fost Secretar de Stat Ministerul Energiei (și-a retras candidatura)
Rares Ion Popescu – Șef birou inspecție energetică Electrica Transilvania Sud
Gabriela Moroianu – Director General Focus Energetic
Rodin Traicu – Deputat Comisia pentru industrii și servicii, fost Secretar de Stat în Ministerul Economiei
Mihai Octavian Râmniceanu – Director General ANRE
Teodor Bobiș – Expert Serviciul analize – reglementări ANRE