Ce atâta grabă?! Ministerul Energiei domolește ANRE: Preţurile reglementate la gaze ar trebui păstrate până în 2021

Publicat pe Categorii Petrol si gaze, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Ce atâta grabă?! Ministerul Energiei domolește ANRE: Preţurile reglementate la gaze ar trebui păstrate până în 2021
  • Se modifică Legea 123: producătorii, obligați  să vândă peste 40% din cantitatea totală de gaze pe bursă

Reprezentanții a două instituții cheie în sectorul energetic – Ministerul Energiei și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) – nu cad la pace în ce privește liberalizarea pieței gazelor. Dacă oficialii ANRE și-au exprimat poziția, militând pentru suspendarea calendarului de liberalizare, cei de la Ministerul Energiei nu par să se grăbească în luarea unei decizii, preferând ca lucrurile să decurgă conform planului stabilit inițial. Aristotel Jude, secretar de stat din Ministerul Energiei, a declarat în cadrul FOREN 2016 că “Autoritatea ar trebui să reglementeze preţurile finale la gaze pentru consumatorii casnici până în 2021, aşa cum prevede calendarul de liberalizare, pentru a păstra un control inclusiv la nivelul costurilor”.

jude

Ministerul Energiei a primit de la ANRE o analiză a preţurilor la gazele naturale din producţia internă, a preţurilor medii ponderate din import şi a preţurilor aferente principalelor hub-uri europene, în vederea luării unei decizii până la data de 1 iulie 2016. Ca o concluzie primară, Jude susține că preţul gazelor naturale de producţie internă, chiar dacă va creşte de la 60 de lei la 66 de lei pe MWh de la 1 iulie, nu va fi mai mare decât preţul gazelor curente de import.

„Susţinem soluţia de livrare a gazelor naturale către clienţii casnici în baza unor preţuri finale reglementate de ANRE până la data de 30 iunie 2021 (actualul calendar de liberalizare prevede eliminarea totală a tarifelor reglementate la gaze pentru clienţii casnici până la această dată), pentru că astfel considerăm că se asigură condiţiile unui control al ANRE asupra preţului final de comercializare a gazelor naturale către clienţii casnici, control care ar trebui realizat şi la nivelul costurilor, inclusiv a celui reprezentat de preţul de achiziţie a gazelor naturale, care va trebui justificat de furnizor ca unul obţinut în condiţii de transparenţă”, a spus Jude, prezent la Forumul Energetic Regional FOREN, citat de Agerpres.

Ministerul Energiei mizează pe bursă pentru un preț real pe piața gazelor

Ministerul Energiei lucrează la modificarea 123/2012, se intenționează să se introducă obligativitatea pentru producători să vândă pe bursa de profil peste 40% din cantitatea totală de gaze, în acest fel urmând să fie stabilit un preţ real pe piaţa gazelor. „Vom veni cu un proiect de modificare a legii 123, intenţionând să adăugăm la acest proiect de modificare a legii prevederi legale care să instituie obligaţia producătorilor de a încheia în fiecare an calendaristic contracte pe pieţe centralizate din România transparent şi nediscriminatoriu pentru vânzarea unei cantităţi minime anuale din producţia proprie care nu poate fi mai mică de 40% din cantitatea de gaze vândută în anul respectiv. Totodată, intenţionăm să propunem instituirea obligaţiei ca fiecare furnizor de gaze să fie obligat să încheie în fiecare an calendaristic contracte pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, pentru cumpărarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică de 40% din cantitatea de gaze naturale achiziţionată de furnizori în anul calendaristic respectiv”, a precizat Jude, potrivit Agerpres.

Liberalizarea pieței gazelor a declanșat tensiuni între Ministerul Energiei și ANRE, dovadă fiind ultimele declarații ale secreatrului de stat Jude, care a susținut că la minister nu s-a nicio solicitare de la ANRE pentru abrogarea sau modificarea calendarului de liberalizare. A fost doar o adresă, datată 10 iunie 2016, prin care aceasta solicită reevaluarea preţurilor de producţie internă prevăzute în calendar. Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a afirmat că a solicitat Ministerului Energiei abrogarea de la 1 iulie a Hotărârii de Guvern nr. 488/2015, prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale pentru populaţie.

„Personal, nu consider corect să punem presiune pe întreaga producţie internă curentă din România doar pentru a face sustenabilă o activitate din sector, fie că este activitate de înmagazinare, de distribuţie sau transport, pentru că, în acest mod, prin a pune presiune administrativă în ceea ce priveşte determinarea unui preţ al producţiei interne doar pentru a face sustenabil un tarif de înmagazinare, riscăm să ne îndepărtăm de la fondul corect al problemei. ANRE ar trebui să susţină eficientizarea şi sustenabilitatea tarifelor de înmagazinare, distribuţie sau transport, în general a activităţilor reglementate, inclusiv preţul final reglementat al gazelor naturale, nu să le facă rentabile şi sustenabile prin presiuni exercitate asupra preţului producţiei interne”, a mai afirmat secretarul de stat Aristotel Jude, potrivit Agerpres.

Citește și: Decizii finale amânate: se fac studii! ANRE cere suspendarea calendarului, Ministerul Energiei ar vrea liberalizare parțială a prețului la gaze

Legal, prețul gazelor din producția internă crește. Tehnic, prețul gazelor la populație ar trebui să scadă

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *