Într-un top al datornicilor pe țară, pe primul loc se situează Complexul Energetic Oltenia, cu o pierdere de 700 de milioane de lei, înregistrată în 2014, urmată de Complexul Energetic Hunedoara. Ministerul Finanţelor Publice a făcut public raportul pe anul 2014 privind activitatea întreprinderilor publice de subordonare centrală la care statul deţine o participaţie majoritară sau integral.
“Ne exprimăm surprinderea asupra faptului că CE Oltenia este catalogată de Ministerul Finanțelor ca fiind societatea cu cea mai mare pierdere, în comparație cu societăți de stat cu aproximativ 1 miliard de euro datorie restantă la bugetul de stat, conform indicațiilor aceluiași minister (societăți care au beneficiat de clemență pe parcursul ultimilor 3 ani, precum și de ajutoare de stat)”, își exprimă nemulțumirea reprezentanții companiei față de raportul Ministerului Finanțelor.
În replică, reprezentanții CE Oltenia se apără, evidențiind că rezultatele financiare ale companiei în 2014 au fost pozitive, respectiv EBITDA (câștigurile înainte de deducerea cheltuielilor cu dobanda, taxe, deprecierea activelor și amortizarea) fiind de +302.340.000 lei, iar profitul din exploatare +61.847.000 lei. Aceștia atrag atenția că Ministerul Finantelor a ales, insa, ca indicator – EBIT (căștigurile înainte de dobandă și impozite), în care, rezultatul este negativ.
Rezultatul final al companiei a fost influențat de următorii factori, independenți de actul managerial: provizionarea unei sume de 356.249.000 lei, reprezentând ajustări necesare creanțelor de recuperat (cheltuieli non-cash care nu implică flux de numerar).Subliniem că aceste provizioane au fost constituite ca urmare a solicitării auditorului de a acoperi riscul neîncasării unor creanțe istorice existente la momentul înființării CE Oltenia în sumă de peste 400 milioane lei, se precizează în comunicatul CE Oltenia.
Societăți cu datorii către CE Oltenia (CET Brasov, RAAN Dr.Tr.Severin, OLTCHIM, CET Govora, CET Oradea, SC Termoficare Craiova) au intrat pe rând în insolvență sau în faliment, fără a mai putea achita datoriile înregistrate. Provizionarea debitelor este o măsură economică normală, dar care a adus o influență negativă asupra situațiilor financiare, afirmă conducerea companiei.
În comunicat se mai subliniază că CE Oltenia nu are datorii restante la bănci, furnizori și bugetul statului.