Companiile din subordinea Ministerului Energiei, carențe la transparență

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Companiile din subordinea Ministerului Energiei, carențe la transparență
  • Cele 17 companii aflate în subordinea Ministerului Energiei aplică aproximativ 45% din toți indicatori de transparență, iar 28% dintre acestea nu au pagină de internet

Companiile din subordinea Ministerului Energiei și Ministerului Economiei mai au mult de lucru la Transparență. Toate cele 107 companii din subordinea sau aflate în coordonarea  celor două ministere, precum și a  Ministerului  Transporturilor respectă într-un procent de sub 50% indicatorii de transparență.

Într-un comunicat al Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic se arată că a fost finalizată o analiză a gradului în care companiile cu capital unic/majoritar de stat aflate sub autoritatea sau în coordonarea ministerelor menționate participă la procesul de creștere a transparenței în administrație. Deși per ansamblu se vede un progres la nivelul transparenței și o preocupare continuă pentru afișarea de cât mai multe informații, lipsesc o serie de indicatori relevanți precum: centralizatorul contractelor de achiziții mai mari de 5.000 euro în cazul Ministerului Energiei, Rapoartele de implementare asupra Legii nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informații sau Organigramele cu evidențierea numelor persoanelor având funcții de conducere la Ministerul Transporturilor, se precizează în comunicat.

audit curtea de conturi

Printre companiile unde au fost constatate carențe de transparență, se numără: Institutul de Cercetări Științifice și Proiectări Mine pe Lignit SA din coordonarea Ministerului Energiei — 15% grad de conformare cu toți indicatorii de transparență pe care îi urmărim; Termoelectrica S.A, aflată în coordonarea Ministerului Energiei — 20%. În ce privește situația la nivelul Ministerului Economiei, din analiza MCPDC reiese că „din cele 70 de companii (…) aflate sub autoritatea/ în coordonarea MECRMA, aproximativ 40% nu au pagină de internet sau sunt în insolvență, 27% nu respectă structura prevăzută de Memorandumul MCPDC/ CPM”.

De asemenea, „cele 17 companii cu capital unic/ majoritar de stat aflate în subordinea Ministerului Energiei aplică aproximativ 45% din toți indicatori de transparență, 28% dintre acestea nu au pagină de internet”.”Reținem și companii cum ar fi Complexul Energetic Hunedoara SA sau Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. cu un grad de conformare de 70%”, se arată în comunicat.

MCPDC notează că „șapte companii din 119 din subordinea/ coordonarea celor trei ministere (…) sunt listate la bursă, ceea ce le aduce acestora un grad sporit de conformare cu regulile transparenței, dar că”transparența lor este orientată însă, mai degrabă, pe satisfacerea nevoilor potențialilor investitori/ a unui public de specialitate mai mult decât celor ale cetățenilor — beneficiari ai serviciilor pe care le prestează.”Facem un apel către acești operatori economici cu patrimoniu/ capital integral sau majoritar de stat aflați în subordinea ministerelor să-și adapteze politica de comunicare și afișare a informațiilor de interes public. La rândul nostru vom aduce adaptări prevederilor Memorandumului în ceea ce îi privește după cunoașterea în detaliu a situației naționale”, precizează reprezentanții MCPDC.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *