Conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – Președintele George-Sergiu Niculescu și vicepreședinții Mircea Man și Gabriel Andronache – au fost într-o vizită de lucru, la depozitul Butimanu – Bilciurești, cel mai mare depozit de înmagazinare gaze naturale din România.
„Doresc să felicit echipa Depogaz pentru seriozitatea de care a dat dovadă și pentru eforturile depuse pentru ca noi, consumatorii, să avem asigurată continuitatea alimentării cu gaze naturale. Având în vedere contextul european din ultimii ani, securitatea energetică a devenit o temă principală pentru autoritățile din România și mă bucur să văd că proiectul Depogaz de la Bilciurești a intrat în linie dreaptă”, a declarat George Niculescu, președintele ANRE.

Depogaz, Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale a Romgaz, condusă de directorul general Vasile Cârstea, și-a asumat un proiect ambițios de creștere a capacității actuale de extracție de la 14 milioane mc/zi la circa 20 de milioane de mc/zi, corelată cu o creștere a capacității de înmagazinare de 108 milioane mc/ciclu, cu termen estimat de finalizare – anul 2027.
În ceea ce privește țintele de înmagazinare, România le-a îndeplinit cu succes și a trecut cu bine încă un sezon rece, fără să fie pusă în pericol securitatea aprovizionării consumatorilor. În contextul evoluțiilor pe piețele europene de energie din ultimii ani, legislația europeană a impus, începând cu anul 2023, ca țările membre UE să își constituie în depozitele de înmagazinare un stoc de gaze naturale de cel puțin 90% din capacitatea de înmagazinare existentă la nivel național.
Pentru punerea în aplicare a legislaţiei europene şi naţionale în vederea asigurării continuității și siguranței în alimentarea clienților finali, ANRE a elaborat reglementări specifice privind obligațiile furnizorilor în ceea ce privește cantitățile destinate constituirii stocului minim de gaze naturale.