Cosmin Stavaru, Partener Bondoc&Asociații: Proiectele de energie solară în România – perspective noi și probleme vechi

Publicat pe Categorii Actual, Flux energetic, Opinii / Analize
Prima Pagina Actual Flux energetic Cosmin Stavaru, Partener Bondoc&Asociații: Proiectele de energie solară în România – perspective noi și probleme vechi

Autor: Cosmin STAVARU,  Partener BONDOC & ASOCIATII

Puterea instalată în capacitățile de producție a energiei electrice solare în România este în prezent aproximativ 1400 MW, reprezentând 6,8 % din puterea totală instalată în capacitățile de producție a  energiei electrice din țară.[1] Această capacitate a fost instalată preponderent în perioada 2012-2016, în timpul primului val al proiectelor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, stimulat de o generoasă schemă de sprijin. Capacitatea totală a proiectelor demarate în faza de planificare (project pipeline) a fost mult mai mare.

Începând cu anul 2013 investițiile în proiectele de energie solară au încetinit semnificativ din cauza sistării sprijinului prin intermediul certificatelor verzi, iar începând cu anul 2016 când această schemă de sprijin a fost închisă, investițiile în asemenea proiecte practic au încetat. Cu toate acestea, începând cu anul 2020, investitorii au început să-și manifeste din nou interesul pentru proiectele de energie solară, aspect care pare să anunțe un al doilea val consistent al acestor proiecte în România.

Evoluțiile recente – noi oportunități

O serie de factori au creat o conjunctură favorabilă pentru a plasa din nou proiectele de producere a energiei din surse regenerabile (în special energia solară) în centrul atenției. Printre acești factori se numără scăderea costurilor cu capitalul datorită progresului tehnologic care permite obținerea unor panouri fotovoltaice mai eficiente și mai ieftine, precum și sprijinul politic al Uniunii Europene pentru energia regenerabilă prin intermediul Pactului Verde European. Acești factori au determinat autorităților române să își îndrepte atenția din nou în direcția energiei verzi. Primii pași pentru revenirea la un cadru legislativ favorabil producerii energiei regenerabile în România au fost deja făcuți, inclusiv prin permiterea încheierii contractelor bilaterale de energie electrică în afara piețelor centralizate și lansarea procesului de implementare a unei noi scheme de sprijin sub forma contractelor pentru diferență (contracts for difference – CfD).

Obiectivele stabilite de România în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 va necesita implementarea până în anul 2030 a unor proiecte de energie solară cu o capacitate de aproximativ 3700 MW, conform estimărilor din Plan. [2] În același timp, multe proiecte dezvoltate în diferite etape în cadrul schemei de sprijin anterioare și înghețate după întreruperea stimulentelor în anul 2013 sunt încă disponibile pe piață, astfel încât investitorii pot prelua astfel de proiecte în loc să înceapă altele noi de la zero.

De asemenea, alte oportunități pot fi valorificate datorită (i) unor reglementări favorabile în ceea ce privește prosumatorii (clienții finali care dețin și instalații de producere a energiei electrice la locul de consum), aceștia putând beneficia de condiții de preluare a energiei și prețuri reglementate[3] și (ii) îmbunătățirii reglementărilor care permit consumatorilor industriali conexiunea directă la o centrală electrică (linii electrice directe sau sisteme de distribuție închise).

Etapa de dezvoltare a proiectului – punerea unor baze solide

În România există un număr relativ mare de centrale solare montate la sol cu capacități de până la aproximativ 50 MW și capacități chiar mai mari pentru unele proiecte planificate. De asemenea, au început să prindă elan și proiectele care presupun panouri solare montate pe acoperișuri. Prin urmare, se poate susține că există o experiență notabilă pe piața locală în ceea ce privește dezvoltarea proiectelor de energie solară.

În toate cazurile, etapa de dezvoltare a proiectului solar (constând în planificare și autorizare) este de o importanță majoră, aceasta fiind etapa în care sunt puse bazele juridice pentru un asemenea proiect. În practică de cele mai multe ori investitorii încheie cu dezvoltatori locali contracte de prestare a serviciilor de dezvoltare având ca obiect gestionarea procesului de planificare și autorizare până la momentul în care proiectul este gata să treacă la faza de construire, iar în unele cazuri dezvoltatorii continuă prestarea serviciilor chiar și în această din urmă fază.

Aceste contracte de dezvoltare trebuie să definească în mod clar rolul dezvoltatorului și alocarea riscurilor (de exemplu, riscul întârzierii în obținerea autorizațiilor sau obținerea unor autorizații care nu sunt valabile, riscul neexecutării din partea altor furnizori de servicii etc.). În practică, rolul dezvoltatorului poate varia destul de mult, de la simpla facilitare până la gestionarea efectivă a implementării proiectului.

Negocierea unui contract de dezvoltare ar putea fi dificilă din cauza potențialelor neconcordanțe între așteptările dezvoltatorului local și cele ale investitorului, mai ales în ceea ce privește domeniul de aplicare a contractului și alocarea riscurilor. Prin urmare, în astfel de situații, este recomandabilă negocierea și ajungerea la un acord asupra unor clauze de limitare a răspunderii, întinderii polițelor de asigurare și chiar adaptării structurii proiectului, dacă este posibil, pentru diminuarea riscurilor. Având în vedere că în această fază inițială a proiectului toate costurile sunt de obicei avansate / suportate de investitori, aceștia ar putea fi dispuși să-și asume mai multe riscuri. Totuși, riscurile care se pot ivi în fazele ulterioare ale proiectului, în special riscurile de natură juridică (de exemplu, o autorizație care nu este valabilă), ar trebui să fie gestionate în mod adecvat încă din această fază incipientă.

Autorizarea unui proiect de energie solară în România cuprinde mai multe fluxuri de autorizare care se și intersectează uneori: (i) autorizarea construcției, care acoperă și aspectele de urbanism și aspectele de protecția mediului, (ii) obținerea autorizației de înființare de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și (iii) racordarea la rețeaua electrică. Deși autoritățile relevante au deja o experiență semnificativă în ceea ce privește procesul de autorizare, dobândită în primul val al proiectelor regenerabile, apariția unor dificultăți este mereu posibilă, având în vedere că o bună parte a cadrului normativ din acest domeniu nu este customizat pentru sursele regenerabile (sau energia solară, în particular), astfel încât pot exista interpretări diferite.

În special, abordarea autorităților locale poate varia de la o interpretare formală și foarte prudentă la una flexibilă, deschisă pentru unele „scurtături” care, deși tentante, s-ar putea dovedi mai târziu a fi un obstacol în implementarea proiectului, afectând securitatea juridică a investiției. De exemplu, acest lucru se poate întâmpla în cazul reluării proiectelor „înghețate” din primul val de proiecte regenerabile, punându-se problema resuscitării autorizațiilor vechi sau obținerii unor autorizații noi. Uneori, cadrul normativ prevede anumite facilități clare și binevenite, cum ar fi cele referitoare la panourile solare instalate de către prosumatori pe acoperișuri și care sunt exceptate de la obligația obținerii autorizației de construire.

Etapa de construire – gestionarea riscului

Etapa de construire propriu-zisă a instalațiilor este etapa în care riscurile contestării proiectului sunt cele mai mari, situație în care practic este testată soliditatea etapei anterioare de planificare și autorizare. Din punct de vedere juridic și din perspectiva finanțării proiectelor, este recomandabil ca etapa de construire să fie derulată în baza unui contract integrator de tip EPC (engineering, procurement and construction – proiectare / inginerie, achiziție și construire), prin care un singur contractor coordonează și își asumă responsabilitatea pentru toate lucrările, inclusiv furnizarea și instalarea echipamentului solar și efectuarea lucrărilor de construire și instalare până la punerea în funcțiune. Multe parcuri solare din România au fost implementate, mai mult sau mai puțin, în baza acestor construcții juridice, astfel încât piața locală ar trebui să fie familiarizată cu asemenea soluții.

În cazul în care nu se utilizează o construcție juridică tip EPC, contractanții trebuie să ajungă la un acord privind alocarea în mod clar a riscurilor, către partea care se află la originea apariției riscului sau care este mai bine poziționată pentru a-și asuma riscul (de exemplu, penalități puse în sarcina contractantului care este responsabil pentru întârzierile sau defectele din lanțul contractual, cum ar fi furnizorul de panouri solare care nu respectă termenele limită pentru livrare, generând o întârziere și a celorlalți contractori subsecvenți în ecosistemul proiectului etc.). În absența unor asemenea prevederi de gestionare a riscurilor, acestea se vor repercuta integral asupra companiei de proiect, și, în cele din urmă, împotriva investitorilor în proiect și finanțatorilor.

Desigur, compania de proiect trebuie să dobândească încă din faza incipientă de planificare un titlu asupra terenului pe care urmează să fie dezvoltat proiectul, care să fie adecvat din punct de vedere juridic pentru construire. De cele mai multe ori, un asemenea titlu este reprezentat de dreptul de proprietate sau dreptul de superficie asupra terenului respectiv. Din această perspectivă, o problemă juridică poate apărea în situația instalațiilor solare montate pe acoperiș dacă proprietarul clădirii nu este și proprietarul terenului, având în vedere că definiția legală a superficiei se referă în mod expres la teren. O altă problemă juridică poate rezulta din potențiala interzicere a schimbării categoriei de folosință agricolă a terenului conform Legii nr. 175/2020[4], în cazul vânzării terenurilor. Acest aspect poate genera, la limita interpretării, o situație generală în care orice proces de autorizare a construirii pe asemenea terenuri cumpărate să fie contestabil din punct de vedere juridic. Cu toate acestea, dispozițiile prohibitive ale aceste legi rămân în continuare neclare în ceea ce privește sfera și întinderea lor, astfel încât este necesară o acțiune din partea legiuitorului în vederea clarificării sau eliminării acestora.

Un alt aspect important în etapa de construire a proiectului este respectarea coordonatelor tehnico-juridice ale proiectului, astfel cum acestea sunt trasate și aprobate prin autorizația de construire, având în vedere că legislația prevede derogări foarte limitate de la acest principiu. Orice deviație nepermisă de lege expune compania de proiect la riscul aplicării amenzilor, sistării lucrărilor, refuzului recepției la terminarea lucrărilor și chiar demolării lucrărilor ilegale.

Nu în ultimul rând, începând cu anul 2013, punerea în funcțiune a centralelor solare (fotovoltaice) este permisă numai pentru echipamente care îndeplinesc anumite condiții tehnice impuse de ANRE[5] în scopul asigurării compatibilității cu rețeaua de energie electrică. Deși majoritatea echipamentelor standard disponibile pe piață ar trebui să îndeplinească astfel de cerințe, apariția unor probleme în legătură cu aceste aspecte nu poate fi cu totul exclusă. Prin urmare, în asemenea situații vor trebui făcute unele ajustări care pot să întârzie punerea în funcțiune a proiectului.

PPA încheiate pe termen lung – cheia către succes

Contractele bilaterale de vânzare a energiei electrice pe termen lung (power purchase agreements – PPA) asigură „oxigenul” necesar unui proiect de energie solară, astfel încât acestea trebuie planificate cu atenție sporită încă din faza incipientă a proiectului. Existența unui PPA pe termen lung într-un proiect de energie solară este de o importanță deosebită, având în vedere că acesta reprezintă un criteriu esențial pentru obținerea finanțărilor, mai ales în contextul economic actual, marcat de nesiguranță și în contextul complex al unui cadru normativ în continuă schimbare.

Începând cu anul 2012 în România au fost interzise PPA (cu livrare fizică a energiei) în afara pieței centralizate, iar încheierea unui PPA înainte ca instalația de producere a energiei electrice să devină operațională era practic imposibilă. Cu toate acestea, în ultima vreme au fost luate măsuri legislative necesare pentru alinierea legislației interne la cerințele Uniunii Europene în acest domeniu, cum sunt cele stabilite în Regulamentul UE nr. 943/2019[6], care prevede că „contractele de furnizare pe termen lung vor fi negociabile pe piețele extra-bursiere”.

Ca atare, PPA încheiate în afara piețelor centralizate au fost permise în mod expres, prin modificările de anul trecut la Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale (Legea Energiei), pentru capacitățile energetice de producție puse în funcțiune după data de 1 iunie 2020. În plus, Legea Energiei modificată permite acum, în mod expres, încheierea PPA fără a avea o licență pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, cu condiția ca o astfel de licență să fie obținută cu cel puțin 60 de zile înainte de momentul livrării energiei electrice produse de noua capacitate energetică. Mai mult, o lectură sistematică a dispozițiilor Legii Energiei care definesc piețele și drepturile producătorilor indică faptul că ar trebui să fie acoperite și PPA încheiate direct cu consumatorii finali (corporate PPA).[7]

În paralel, ANRE a adoptat și dispoziții care facilitează liberalizarea PPA-urilor și a definit anul trecut conceptul de „contracte de furnizare a energiei electrice pe termen lung” din Regulamentul UE nr. 943/2019 ca fiind contracte pe termen de 1 (un) an,[8] durată care se propune a fi redusă la 1 (o) lună, conform unui nou proiect de Ordin al ANRE. [9]

Cu toate acestea, merită menționat faptul că deși PPA pe termen lung ar trebui să fie, în general, preferabile, în România piața energiei electrice de tip bursă este destul de lichidă (constând în mai multe piețe centralizate administrate de Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale – Opcom), inclusiv o piață centralizată recent lansată pentru contractele bilaterale pe termen lung. Această piață centralizată este dedicată producătorilor care doresc să încheie contracte în avans pentru producția de energie electrică a viitoarei capacități de producere a energiei. De asemenea, viitoarea schemă de sprijin CfD care urmează să fie implementată în România va garanta participanților un preț fix pentru energia electrică produsă în timpul aplicării schemei, sporind astfel lichiditatea proiectului. Deși nu există un calendar oficial pentru implementarea schemei CfD, așteptările sunt ca aceasta să fie implementată în următorii 1-2 ani.

Proiectele solare în România par a avea în față un viitor mai însorit, ieșind din conul de umbră din ultimii ani.


[1]Sursa:https://www.anre.ro/ro/energie-electrica/rapoarte/puterea-instalata-in-capacitatiile-de-productie-energie-electrica

[2] Sursa: http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/PNIESC_SEA_23.04.2020.pdf.

Ținta României în domeniul energiei regenerabile este de 30,7 % din ponderea globală a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie la nivelul anului 2030 (comparativ cu ținta de 24 % pentru anul 2020, care a fost atinsă), deși Comisia Europeană a insistat pentru asumarea de către România a unei ținte mai ambițioase de 34 %.

[3] Cu toate acestea, asemenea reglementări favorabile sunt în prezent limitate la prosumatorii mici (care au o capacitate de producere de maxim 100 kW).

[4] Legea nr. 175/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

[5] Aceste cerințe sunt reglementate de Ordinul ANRE nr. 30/2013 privind aprobarea Normei tehnice „Condiții tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru centralele electrice fotovoltaice”.

[6] Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică.

[7] Prevederile legale din acest paragraf sunt din Legea nr. 123/2012 a gazelor naturale și energiei electrice, astfel cum a fost recent modificată.

[8] Ordinul ANRE nr. 65/2020 privind modificarea și completarea unor ordine ale președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

[9]Sursa:https://www.anre.ro/ro/energie-electrica/legislatie/documente-de-discutie-ee1/proceduri-oper-regl-comerciale/proiect-de-ordin-pentru-modificarea-ordinului-presedintelui-anre-nr-65-2020-privind-modificarea-si-completarea-unor-ordine-ale-presedintelui-autoritatii-nationale-de-reglementare-in-domeniul-energiei


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *