Curtea de Conturi atacă dur ANRE pentru nereguli şi ilegalităţi  în sectorul energetic în perioada 2010 – 2014

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica Curtea de Conturi atacă dur ANRE pentru nereguli şi ilegalităţi  în sectorul energetic în perioada 2010 – 2014
  • ANRE are obiecţii: raportul nu prezintă concluzii actualizate şi obiective
  • Pierderi în reţelele de distribuţie şi transport, de aproape 2 miliarde de euro, suportate de consumatori
  • Contracte bilaterale negociate direct ilegale; tranzacţii dubioase cu certificate verzi

Lipsă de investiţii ce a condus la pierderi uriaşe în reţelele de distribuţie cu impact major în facturile la consumatori, tranzacţii ilegale cu energie electrică, dezordine pe piaţa certificatelor verzi, contracte de export energie fără respectarea condițiilor de concurență și transparență sunt nereguli descoperite de inspectorii Curţii de Conturi în sectorul energetic în perioada 2010 – 2014. Pentru toate acestea şi multe alte aspecte semnalate în urma verificărilor, Curtea de Conturi atacă dur  Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE. În replică, reprezentanţii Autorităţii au obiecţii la Raportul de audit privind performanța pieței de energie electrică, care – spun aceştia – nu prezintă concluzii actualizate și obiective, furnizând date amestecate din două perioade diferite de reglementare.

audit curtea de conturi

Curtea de Conturi a făcut public Raportul de audit al performanţei privind piaţa de energie electrică în perioada 2010 – 2014. Tabloul sectorul energetic pe perioada a 4 ani realizat de inspectorii de la Curtea de Conturi este sumbru. Vă prezentăm, în cele ce urmează, principalele aspecte semnalate în Raport, urmând să revenim asupra acestora în cadrul altor articole pe care le vom publica pe InvesTenergy:

  • În reţelele electrice de distribuţie și transport, pierderile înregistrate au fost, în perioada 2010-2014, în medie de 7,8 TWh/an, fapt ce a generat costuri estimate la nivelul operatorilor de distribuţie şi transport de 1.880.930 mii euro, ce au fost suportate în cea mai mare parte de consumatorii finali de energie prin includerea acestora în tariful pentru serviciul de transport şi distribuţie. Astfel, în tariful mediu de distribuţie aplicat consumatorilor, costurile cu achiziţia de energie pentru acoperirea pierderilor la nivelul operatorilor de distribuţie a reprezentat în medie 26%;
  • La nivelul operatorilor principali de distribuţie, în perioada 2010-2013, s-a constatat înregistrarea unui nivel alarmant al pierderilor (CPT) în reţelele electrice de distribuţie de 12,63% din energia electrică intrată în reţelele de distribuţie.
  • În perioada auditată, prețurile de vânzare a energiei electrice la consumatorii finali au înregistrat creșteri de 33,32% (de la 438,1 lei/MWh, la 584,1 lei/MWh), în cazul consumatorilor casnici, și de 21,7% (de la 396,88 lei/MWh, la 482,63 lei/MWh), în cazul consumatorilor noncasnici, aceste majorări fiind generate, pe de o parte, de creșterea nivelului taxelor/contribuțiilor (certificate verzi, cogenerare, acciza, TVA) incluse în prețul de vânzare al energiei electrice, iar pe de altă parte de creșterea tarifelor aferente serviciului de distribuție și transport;
  • S-a constatat derularea unor contracte bilaterale negociate direct (contractele încheiate între furnizori, contractele de procesare a cărbunelui), în condiţiile în care aceste contracte exced cadrului legal. Prin aceste contracte, furnizorii de energie au tranzacţionat în mod netransparent și neconcurențial cantități de energie care în anul 2011 au fost de 25.326 GWh, reprezentând 47% din consumul intern de energie electrică;
  • Din analiza funcţionării pieţei de certificate verzi s-a constatat tranzacţionarea de certificate verzi de către furnizori, peste cota obligatorie de achiziţie stabilită (de până la 9565 ori faţă de cota obligatorie), situații constatate în cazul a 4 operatori economici care prin aceste tranzacţii au obţinut venituri suplimentare estimate la 1.973 mii lei, în condiţiile în care scopul schemei de promovare este de a oferi sprijin producătorilor de energie şi nicidecum furnizorilor;
  • Au fost înregistrate tranzacţii cu certificate verzi şi cu energie electrică între aceiaşi operatori economici, respectiv furnizorii de energie achiziţionau de la producătorii de energie atât certificatele verzi, cât şi energia electrică la un preţ minim (în unele cazuri energia electrică fiind comercializată la preţul de 40 lei/MWh) de la acelaşi operator, existând suspiciunea unor înţelegeri netransparente între aceşti operatori;
  • În ultimii 25 de ani nu a existat o coerență și consecvență în politicile din domeniul energetic, marile proiecte de investiţii fiind începute încă din perioada anterioară anului 1990 (exemplu: la SC Hidroelectrica SA, primele studii de amplasament pentru centrala de acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpusteşti au fost realizate în perioada 1975-1985), fără a fi finalizate până în prezent, majoritatea proiectelor nu au fost realizate şi puse în funcţiune, unele dintre acestea nefiind demarate sau fiind în stadiul de proiect;
  • În ceea ce priveşte nivelul de retehnologizare a instalaţiilor ce compun Reţeaua electrică de distribuţie şi Reţeaua electrică de transport, raportat la necesităţile existente, s-a remarcat un grad scăzut de retehnologizare al instalaţiilor, respectiv deși peste 45% din instalaţii necesitau retehnologizări, aceste lucrări au fost efectuate numai în proporţie de 7% – 34 %, raportat la necesităţi.

Inspectorii Curţii de Conturi au stabilit o sumedenie de recomandări punctuale pentru cei de la  ANRE. Ca răspuns, reprezentanţii Autorităţii menționează că o parte din recomandările Curții de Conturi au fost deja puse în practică, un exemplu în acest sens fiind completarea cadrului de reglementare cu prevederi privind elaborarea și aprobarea programelor de investiții ale operatorilor economici.

“Încă înainte de demararea auditului Curții de Conturi, ANRE a reanalizat costurile din a doua perioadă de reglementare (2008-2012).  Ca urmare, prognozarea celei de a treia perioade de reglementare s-a făcut cu corectarea aspectelor semnalate în a doua perioadă de reglementare, corecțiile aplicându-se pentru fiecare tip de cost reglementat. Acest lucru a redus semnificativ costurile recunoscute, iar efectul acestor reconsiderări a fost reducerea drastică a tarifelor de distribuție în perioada 2015-2016, fapt care a dus la nemulțumirea operatorilor de distribuție, care au acționat ANRE în justiție. Ca urmare, ANRE are, în prezent, 50 de procese cu operatorii de distribuție cu privire la stabilirea tarifelor de distribuție”, se menționează într-un comunicat al ANRE.

ANRE a formulat, potrivit legislației de organizare și funcționare a Curții de Conturi, obiecțiuni împotriva raportului de audit al performanței.”Având în vedere că raportul conține doar recomandări și nu măsuri concrete, executorii, documentul nefiind un act administrativ, el nu poate fi contestat în instanță”, au explicat reprezentanţii ANRE.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “Curtea de Conturi atacă dur ANRE pentru nereguli şi ilegalităţi  în sectorul energetic în perioada 2010 – 2014”

  1. Deocamdata pe distributie:

    Pai Curtea de Conturi ar face bine sa calculeze si prejudiciul si sa stablieasca cine se face dinovat de asta. Ar trebui sa inceapa cu domnii Kirchoff si Ohm, care impreuna cu numitul Joule au format un grup infractional cu scopul vadit de a scote bani din buzunarul romanului sarac. Mai e si un domn Corona, dar asta s-a bagat numai la retelele de transport.

    Si inca o idee, sa facem din Curtea de Conturi al 2-lea reglementator pe energie. Sa terminam odata cu monopolul asta, sa avem doi reglementatori la concurenta. Nu numai doi sau mai multi distribuitori cum vrea RDS – RCS. Va dati seama, daca o sa avem cate doi operatori de distributie si cate doi reglementatori, vom putea alege intre patru tarife reglementate de distributie ! Vom fi primii si cei mai boieri de pe planeta !

    Mai citesc si restul constatarilor si revin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *