Demonstrație a șefilor Electrica cu bătaie la Ministerul Energiei: vor curge investițiile până în 2018!

Publicat pe Categorii Esential, Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Demonstrație a șefilor Electrica cu bătaie la Ministerul Energiei: vor curge investițiile până în 2018!

După disputa publică dintre Ministerul Energiei și Electrica, s-a intrat în faza demonstrațiilor, promisiunilor și angajamentelor. Asistăm zilele acestea la o reacție, ce-i drept întârziată, din partea șefilor de la Electrica la criticile dure ale oficialilor de la Ministerul Energiei cu privire la lipsa de viziune și de investiții. Dar mai bine mai târziu, decât niciodată! Și dacă promisiunile de investiții vor fi îndeplinite, cu atât mai bine pentru consumatorii – clienți ai companiei.

Filialele-de-distributie-ale-Electrica-SA-anunta-afaceri-in-crestere

Noua strategie promovată de Electrica se centrează tot pe investiții. Șefii companiei anunță că planul de investiții până în 2018 – pe care îl califică ca fiind “cel mai ambițios program de investiții în rețea dintre toți operatorii de distribuție” – este în plină desfășurare! „Strategia noastră de afaceri se bazează pe implementarea unui plan de investiţii foarte ambiţios, aflat deja în plină desfăşurare. Pe de-o parte, este nevoie de investiţii importante în segmentul de distribuţie, iar pe de altă parte avem deja în derulare proiecte de modernizare pentru îmbunătăţirea eficienţei şi pentru creşterea calităţii serviciilor. Dincolo de beneficiile evidente pentru clienţi şi de efectul pozitiv asupra rezultatelor noastre operaţionale, acest efort se va reflecta şi în contribuţia directă la dezvoltarea economiei româneşti’, a declarat directorul general al Electrica, Ioan Roşca, cu ocazia unei vizite de presă al cărui scop este prezentarea investițiilor realizate de societate în zona Galați-Brăila.

Potrivit unui comunicat, reprezentanții Electrica susțin că în prima jumătate a anului în curs investițiile realizate în rețelele electrice au fost majorate cu mai mult de 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Investiţiile totale pe anul 2015 aprobate de AGA se ridică la 194 milioane de euro, compania având programate investiţii de peste 715 milioane de euro.

Ieri, a fost anunțată investiția de peste două milioane de euro în modernizarea Staţiei 110/20 kV Lieşti, una dintre cele 27 de staţii de 110 kV din cadrul sucursalei SDEE Galaţi.

Investiții programate până în 2018:
– trecerea la tensiunea de 20 kV a aproximativ 3.000 de kilometri de linii de medie tensiune şi un număr de 2.400 de posturi de transformare, cu reabilitarea a peste 1.000 de celule în staţiile electrice;
– înlocuirea a peste 6.000 de transformatoare de medie tensiune cu transformatoare cu pierderi reduse, precum şi înlocuirea unui număr de 80 de transformatoare de 110 kV cu transformatoare cu pierderi reduse cu puteri cuprinse între 10 – 40 MVA;
– reabilitarea a circa 4.000 de kilometri de reţea de joasă tensiune, care este prevăzută în următorii trei ani;
– descentralizarea reţelei de joasă tensiune, prin realizarea a 800 de kilometri de reţea nouă de medie tensiune şi montarea a peste 4.000 de posturi de transformare mici (10 – 40 kVA) şi montarea în instalaţii a peste 500.000 contoare inteligente cu integrarea acestora în sistemele de telegestiune, până în 2018;
– finalizarea implementării unui sistem integrat de management al activelor (Asset Management) prin integrarea a 437 staţii de transformare, 26.000 de posturi de transformare, peste 50.000 de kilometri reţea de medie şi înaltă tensiune şi a peste 85.000 kilometri de reţea de joasă tensiune.

Cum rămâne cu planul de administrare? După ce acționarii nu l-au aprobat, acesta ar putea fi prezentat, din nou, la următoarea AGA cu propuneri de îmbunătățire. Între timp se așteaptă ca și Ministerul Energiei să stabilească linii strategice, având astfel un temei în baza căruia să-i judece pe administratori, care ar putea fi schimbați doar în cazul în care ar fi comis greșeli inpardonabile!


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *