Nevoia de energie nucleară: singura sursă care îndeplinește obiectivele de decarbonizare concomitent cu siguranța în furnizare

• România are nevoie de energie nucleară și pentru a reuși să păstreze prețul energiei la un nivel competitiv și pentru a nu deveni importator de energie

InvesTenergy continuă seria dezbaterilor între seniorii și tinerii energeticieni ai României cu un alt Dialog de excepție pe tema Rolului „nuclearului” în energetică. Interlocutorii – Dl Ing. Dragoș Gabor (Consilier CNR-CME, fost director CNE Cernavodă) și Ing. Emil Macovei  (VLER, membru în Consiliul Director al CNR-CME, Nuclearelectrica) consideră energia nucleară ca fiind singura sursă de energie capabilă să îndeplinească obiectivele de decarbonizare concomitent cu siguranța în furnizare, fiind stabilă și nefiind dependentă de fluctuațiile de preț ale combustibililor fosili. Energetica nucleară asigură satisfacerea nevoilor de energie ale omenirii dând un răspuns complet cerinţelor “contradictorii” ale “trilemei energiei” aşa cum a fost definită de Consiliul Mondial al Energiei: reprezintă o sursă de securitate energetică deoarece aduce o diversificare a mixului de energie; prin caracterul ei de energie fără carbon se înscrie în tendinţa actuală de decarbonizare a producţiei de energie electrică, răspunzând în mod deplin preocupărilor de prevenire a schimbărilor climatice; energia electrică produsă în centralele nuclearoelectrice este competitivă ca preţ faţă de energia electrică  produsă cu combustibil fosili, contribuind astfel la suportabilitatea preţului energiei electrice de către consumatori şi la competitivitatea lor pe piaţă. În prezent, Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă funcţionează la coeficenţi de disponibilitate de nivel mondial asigurând 18-20% din energia electrică produsă în ţara noastră. Cei doi specialiști în domeniu consideră că România are nevoie de energie nucleară să-și mențină mixul energetic pentru a asigura siguranța în furnizare și pentru a reuși să păstreze prețul energiei la un nivel competitiv și pentru a nu deveni importator de energie.

I-am invitat la un dialog pe tema “Rolul nuclearului în energetică” pe Dl Ing. Dragos Gabor – fost director CNE Cernavodă, consilier CNR-CME și Ing. Emil Macovei – membru în Board-ul de conducere VLER, membru în Consiliul Director al CNR-CME, ca reprezentant al companiei Nuclearelectrica

–              Când și cum a apărut energia nucleară în viața economică a omenirii?

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: Energia nucleară este energia intrinsecă proceselor din interiorul nucleului atomic. Pentru a ajunge la utilizarea ei, ştiinţa a parcurs drumul lung de la studiul radioactivităţii naturale a unor nuclee, descoperită de H. Becquerel în 1836, la fisiunea nuclear a nucleelor grele, descoperită de O. Hahn şi F. Strassman în 1939, proces care este însoţit de o puternică degajare de energie termică. În 1942, la Chicago, E. Fermi a pus în funcţiune prima “pilă atomică” în care se producea în mod controlat energie termică pe baza reacţiei de fisiune în lanţ a nucleelor de uranium 235. Condiţiile istorice ale acelor vremuri au determinat folosirea energiei nucleare mai întâi în scopuri militare, la fabricarea “bombei atomice”. De aceea, domeniul ei de dezvoltare şi aplicare a fost iniţial secretizat.

Cadrul de folosire a energiei nucleare în scopuri paşnice a fost convenit, sub egida ONU, începând cu prima Conferinţă Internaţională a Naţiunilor Unite de la Geneva, din 1955, dedicată acestei probleme. De la început a fost evident că cea mai importantă utilizare paşnică a acestei noi energii primare este producerea de energie electrică şi termică în centrale nuclearoelectrice. Pe plan internaţional, în perioada 1954 – 1957 se pun în funcţiune, de către ţările care dispuneau de tehnologia nucleară, primele centrale nuclearoelectrice comerciale demonstrative: Obninsk – Uniunea Sovietică, Shippingport – SUA, Calder Hall – Marea Britanie, Marcoule – Franţa, iar în 1968 Douglas Point – Canada. Odată cu stabilirea cadrului de utilizare a energiei nucleare în scopuri paşnice sub controlul ONU, dezvoltarea tehnologiilor nucleare ia un avânt deosebit şi construcţia de centrale nuclearoelectrice devine posibilă în toate ţările care sunt de acord să semneze Tratatul de neproliferare a armelor nucleare iniţiat de ONU.

–              Ing. Emil Macovei: În primul rând aș vrea să clarificăm puțin despre ce fel de energie nucleară discutăm. Energia nucleară se obține prin reacții de fisiune, fuziune sau prin dezintegrare radioactivă. În ceea ce privește fuziunea nucleară, această reacție este cea care se petrece în stele, momentan este utilizată doar în aplicații militare și se află în cercetare diverse programe pentru a realiza reactoare care să foloseasca o astfel de reacție (cel mai cunoscut este ITER). În ceea ce privește centralele nucleare, în operarea din întreaga lume, acestea folosesc reacția de fisiune. Ca multe alte tehnologii și energia nucleară a fost dezvoltată/cercetată intens, la început, pentru a fi folosită în aplicații militare. După cel de-al doilea război mondial, ca o consecință logică, a urmat aplicarea acestor cercetări în domenii civile și din acel moment a început dezvoltarea metodelor de a controla reacția de fisiune. Întotdeauna aceasta modalitate de a obține energie a avut de înfruntat un puternic curent anti-nuclear și a fost nevoie de a se supune unor cerințe de securitate mult mai stricte decât în cazul celorlalte surse de energie. După război, când americanii au lansat asupra Japoniei cele două bombe nucleare, energia nucleară a fost asociată cu o forță “negativă”.

Prima centrala nucleară a fost construită în Rusia și a intrat în operare comercială în anul 1954. După punerea în funcțiune a primelor centrale nucleare și a dovedirii utilității pașnice a acestei tehnologii a urmat o perioadă de creștere și îmbunătățire a imaginii “nuclearului” la nivel mondial. Din păcate evoluția imaginii publice asupra energiei nucleare a fost situată întotdeauna într-un con de umbră deoarece a fost considerată ca fiind mult prea periculoasă. Percepția publică, de multe ori, este bazată pe mituri și nu pe date și fapte reale, din acest motiv industria nucleară face mari eforturi de a informa continuu și de a prezenta date reale, pentru combaterea acestor mituri. În istoria energeticii nucleare, fără a lua în considerare experiențele militare, vorbim de trei incidente la centrale nucleare, însă prin comparație, în ultimii 25 de ani, au fost peste 10 dezastre majore legate de energia provenită din combustibili fosili.

–              Cum se poziționează energia nucleară în raport cu celelate soluții pentru satisfacerea nevoilor de energie ale omenirii?

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: Nevoile de energie în cadrul civilizaţiei materiale a omenirii sunt mari şi în permanentă creştere. În competiţie cu celelalte forme de energie primară utilizate la producerea de energie electrică, energia nucleară prezintă unele avantaje certe:

• este o energie curată în sensul că la producerea de energie electrică nu degajă gaze cu efect de seră, contribuind la decarbonizarea economiei, iar deşeurile sale sunt izolate faţă de mediu şi supuse unui management controlat;
• este o energie cu mare disponibilitate şi asigură securitatea alimentării cu energie electrică a unei ţări, piaţa uraniului fiind abundentă, liberă de ingerinţe politice, cu preţ stabil în trend uşor crescător, iar evoluţia tehnologică va lărgi spectaculos baza de combustibil prin promovarea reactoarelor rapide şi a combustibilului pe bază de thoriu;
• energia electrică produsă în centralele nuclearoelectruice este competitivă ca preţ cu aceea produsă în centralele pe bază de combustibili fosili, contribuind la accesibilitatea energiei pentru micii consumatori şi la asigurarea competitivităţii marilor consumatori.

Se evocă aşa zisa « problemă morală » a energeticii nucleare: “Este corect să ne rezolvăm cu energia nucleară problemele noastre prezente şi să lăsăm generaţiilor viitoare problema deşeurilor radioactive în depozite care trebuie să reziste mii de ani?» Răspunsul începe cu ce am spus mai înainte, deşeurile nucleare sunt izolate permanent faţă de mediu şi supuse unui management continuu şi controlat. Depozitarea lor pe termen scurt şi mediu are o tehnologie sigură şi de necontestat, iar depozitarea pe termen lung are soluţia tehnică acceptată de toate ţările, respectiv depozitul geologic şi câteva dintre ţările lumii au trecut deja la selectarea amplasamentelor şi proiectarea tehnologiilor de depozitare şi control. Dar ceea ce este poate mai important: în prezent se pun la punct tehnologii de reprocesare a combustibilului ars din reactoarele termice curente, pentru ca materialul fisionabil recuperat să fie ars  cu multă eficienţă în viitoarea generaţie de reactoare rapide, reducându-se cu un factor de 100 volumul deşeurilor radioactive rezultat din energetica nucleară.

Energetica nucleară este o industrie sigură, aplicarea ei este guvernată de reguli şi norme foarte severe care asigură exploatarea instalaţilor la standardele de protecţie cele mai ridicate din industrie. Şi, totuşi, istoria ei a fost marcată de trei evenimente care au influenţat evoluţia ei. Accidentul de la Three Milles Island (SUA) din 1979, care nu a avut nici un impact asupra mediului înconjurător, dovedind eficienţa măsurilor de anvelopare a instalaţiilor, dar a avut un efect economic prin închiderea centralei avariate şi prin faptul că timp de 30 de ani în SUA nu a mai fost contractată construcţia niciunui  reactor nuclear, peste cele 100 existente în funcţiune sau în construcţie  la data evenimentului. Al doilea accident, cel de la Cernobîl (Uniunea Sovietică) din 1986, s-a produs la un reactor atipic în sensul că nu corespundea normelor internaţionale de securitate nucleară, făcând parte dintr-o filieră bună producătoare de plutoniu pentru programul militar, dezvoltată numai în Uniunea Sovietică; a avut un impact major asupra mediului înconjurător şi un impact puternic pe plan mondial producând o încetinire apreciabilă în dezvoltarea  energeticei nucleare. Cel de al treilea accident, de la Fukushima (Japonia) din 2011,  nu a fost cauzat de un fenomen intrinsec procesului nuclear, ci de un răspuns neadecvat la un fenomen natural extrem (tsunami) care a depăşit aşteptările celor care au gestionat acest proiect; a avut un impact puternic asupra mediului şi social, producând evacuarea din zonă a cca 120.000 de oameni. El a fost urmat de o puternică reacţie internaţională care s-a axat pe probleme de securitate nucleară raportate la evenimente externe extreme, chiar de foarte mică probabilitate şi modul de răspuns la accidentele severe din instalaţii însoţite de eliberări de radioactivitate în mediul exterior. Comunitatea nucleară a reacţionat prompt la aceste provocări revizuind concepţia de securitate nucleară şi promovând generaţia III + de reactoare nucleare termice de fisiune cu sisteme pasive pentru instalaţiile suport de răcire a combustibilului nuclear în caz de avarie.

–              Ing. Emil Macovei: În momentul de față, energia nucleară este una dintre cele mai bune soluții pentru a satisfice cererea de energie la nivel mondial. Spre deosebire de energia provenită din surse regenerabile, cum ar fi energia solară și eoliană, ce necesită soare sau vânt pentru a produce electricitate, energia nucleară poate fi produsă chiar și în cazul unor condiții meteorologice defavorabile. Centralele nucleare produc energie aproape continuu, trebuind să fie oprite doar în scopuri de mentenață preventive a echipamentelor, pe perioade limitate.

–              Cum a evoluat energetica nucleară pe plan mondial? A ținut România pasul cu progresele internaționale?

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: Evoluţia energeticii nucleare pe plan mondial poate fi periodizată astfel:

• 1954-1957 – primele centrale nuclearoelectrice comerciale demonstrative;
• 1957-1979 – este perioada care înregistrează cel mai mare număr de reactoare aflate simultan în construcţie (43 de reactoare, în anul 1975) ca o consecinţă a “crizei petrolului” din anii 1972-1973;
• 1980-1986 – este perioada când sunt puse în funcţiune anual cele mai multe reactoare (vârful este reprezentat de punerea în funcţiune a câte 33 de reactoare în anii 1984 şi 1985);
• 1986-2006 – se marchează o scădere drastică a numărului de reactoare în constucţie şi/sau conectate la reţea, ca urmare a accidentului de la Cernobîl (1986);
• 2007-2010 – este perioada de “renaştere a energeticii nucleare” pe plan mondial, cu scopul reducerii dependenţei de combustibilii fosili şi a reducerii emisiilor de gaze de seră, respectiv noua politică de decarbonizare a energeticii în vederea prevenirii efectelor schimbărilor climatice;
• 2011-2012 – şocul produs de accidentul de la Fukushima (2011) conduce la oprirea tuturor celor 50 de reactoare nucleare din Japonia şi la schimbări de politici nucleare în Europa unde Germania renunţă la programul nuclear iar alte ţări renunţă la construcţia de noi centrale nuclearoelectrice;
• în prezent, asistăm la o restabilire a încrederii opiniei publice în energetica nuclear, ca urmare a unor măsuri de revizuire şi înăsprire a normelor de securitate nuclear şi de introducere de sisteme pasive în instalaţiile de răcire a combustibilului nuclear la noua generaţie de reactoare termice de fisiune; de remarcat deplasarea zonei de dezvoltare a energeticii nucleare dinspre America de Nord şi Europa de Vest spre Asia şi Europa de Est.

Energetica nucleară este în prezent pe locul trei în mixul energetic mondial. La sfârşitul anului 2014, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică de la Viena consemna la nivel mondial un număr de 438 de reactoare operaţionale (faţă de maximumul de 441 reactoare atins în dec. 2010), cu o putere totală netă instalată de  276,216 MWe (cea mai mare valoare atinsă până în prezent) şi cu o producţie de energie electrică în anul 2014 de 2410,4 Twh (faţă de producţia maximă atinsă, în anul 2010 de 2629,8 Twh, reducerea fiind urmarea nefuncţionării celor 50 de reactoare nucleare din Japonia şi a celor 7 reactoare scoase din funcţiune de Germania, ca effect post-Fukushima).

România a reacţionat prompt la deschiderea pentru folosirea paşnică a energiei nucleare decisă de Conferinţa Internaţională a Naţiunilor Unite care a avut loc la Geneva în 1955, înfiinţând în acelaşi an Comitetul pentru Energie Nucleară în scopul coordonării activităţii de cercetare în domeniul nuclear şi a elaborării politicii statului în utilizarea paşnică a energiei nucleare. Un an mai târziu a fost înfiinţat şi Institutul de Fizică Atomică, centru de cercetare ştiinţifică şi de formare a cadrelor în domeniu, dotat cu o bază de cercetări pentru energetica nucleară constând dintr-un reactor de cercetare (1957) şi un cyclotron (1959). Membră a Agenţiei de la Viena, România a fost permanent conectată la problematica şi deciziile luate la nivel mondial în problemele construcţiei şi exploatării centralelor nuclearoelectrice.

–              Ing. Emil Macovei: România a ținut pasul, în mare parte, doar cu ceea ce înseamnă energie nucleară obținută prin reacția de fisiune în reactoare din filiera CANDU.  La nivel mondial acest sector se dezvolta constant prin apariția, chiar dacă doar la nivel de concept, a unor noi filiere de reatoare ce ar putea utiliza combustibilul “ars” (în urma unor reprocesări) în centralele în operare la acest moment, a unor unități ce produc din ce în ce mai multă energie și chiar prin explorarea posibilității dezvoltării reactoarelor bazate pe fuziune nucleară.

–              Care este paradigma actuală a energeticii nucleare în satisfacerea nevoilor de energie?

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: Energetica nucleară asigură satisfacerea nevoilor de energie a omenirii dând un răspuns complet cerinţelor “contradictorii” ale “trilemei energiei” aşa cum a fost definită de Consiliul Mondial al Energiei:

• reprezintă o sursă de securitate energetică deoarece aduce o diversificare a mixului de energie, combustibilul ei putând fi procurat de pe o piaţa stabilă politic şi financiar;
• prin caracterul ei de energie fără carbon se înscrie în tendinţa actuală de decarbonizare a producţiei de energie electrică, răspunzând în mod deplin preocupărilor de prevenire a schimbărilor climatice;
• energia electrică produsă în centralele nuclearoelectrice este competitivă ca preţ faţă de energia electric produsă cu combustibil fosili, contribuind astfel la suportabilitatea preţului energiei electrice de către consumatori şi la competitivitatea lor pe piaţă.

Este de menţionat că efortul investiţional la realizarea centralelor nuclearoelectrice este mare, aşa cum este de fapt şi la marile amenajări hidroenergetice, dar energia nucleară se menţine în politica investiţională prin factorul de capacitate mare (în medie 80% la nivel mondial) şi durata mare de viaţă economică (chiar până la 60 de ani, în SUA). Efortul investiţional mare cerut de construcţia de noi centrale nucleare conduce şi la preocuparea pentru  prelungirea perioadei de viaţă a reactoarelor în funcţiune în urma retehnologizării lor; acest fapt conduce la îmbătrânirea «flotei» mondiale de reactoare nucleare, un motiv pentru a se căuta mijloace în vederea susţinerii financiare a construcţiei de reactoare nucleare noi în ţările cu energetică nucleară dezvoltată.

–              Ing.Emil Macovei: Energetrica nucleară la nivel mondial a învățat un lucru sigur: este mult mai ușor să închizi un reactor decât să construiești unul nou. Ca urmare a accidentului de la Fukushima, Germania a luat brusc decizia politică de a pune capăt funcționării celor mai vechi opt unități și Japonia, s-a confruntat cu închiderea tuturor reactoarelor sale. Cu toate acestea, programele nucleare nu au fost stopate în aceste țări. Motivul este simplu: faptul că cererea de energie electrică a crescut constant. Constatăm de ceva vreme că energetica nucleară a rămas aproape constantă cu un număr de reactoare în funcțiune. Unitățile care au fost închise, au fost înlocuite cu noi reactoare (în special în China), dar nu mai mult de atât. Uniunea Europeană, prin strategia realizată pentru acest sector, deoarece se estimează că nevoile energetice vor crește rapid, atribuie un rol foarte important energiei nucleare.

–              Cum s-a dezvoltat energetica nucleară în țara noastră? Care este rolul și ponderea energiei nucleare în mixul energetic national?

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: Începuturile energeticii nucleare în ţara noastră nu au fost uşoare. În perioada 1960-1968 a avut loc procesul de opţiune privind filiera de reactoare nucleare pe care urma să se  dezvolte energetica nucleară în ţara noastră, optându-se pentru reactorul cu uranium natural răcit şi moderat cu apă grea sub presiune (PHWR) dezvoltat de Canada. S-a considerat că această filieră prevenea dependenţa energeticii noastre de marile puteri, singurele care realizau în acea perioadă combustibil nuclear îmbogăţit în izotopul uranium 235. Primul Program Nuclear Naţional, elaborat în anul 1968, prevedea importul unei centrale nucleare de 300 MWe cu uranium natural şi apă grea, care urma să constituie prototipul pentru filiera naţională şi a unei centrale nucleare de 440 MWe cu uranium îmbogăţit şi apă uşoară care urma să constituie singura noastră participare la programul de energetică nucleară lansat de Uniunea Sovietică pentru ţările socialiste. La importul centralei de 300 MWe s-a renuțnat în 1970 în principal pe fondul pierderilor economice provocate de inundaţiile catastrofale din acel an, iar la centrala de 440 MWe, oferită fără anveloparea instalaţiilor nucleare, s-a renunţat în 1975 neacceptându-se implicarea organizaţiilor române în proiect pentru anveloparea ei cu suportul tehnic a unor firme din Vest.

Adevăratul început al energeticii nucleare româneşti a avut loc în a doua jumătate a anului 1976. Conducerea statului a fost informată asupra reuşitelor realizate de Canada prin punerea în funcțiune  cu succes a patru grupuri de câte  600 MW la centrala nuclearoelectrica Pickering, în perioada 1971 – 1973, care funcționau cu cei mai înalți factori de disponibilitate a puterii instalate înregistrați pe plan mondial pentru centrale nuclearoelectrice. Astfel s-a obținut aprobarea de reluare a tratativelor pentru filiera CANDU. Programul Nuclear Naţional a fost refăcut prevăzându-se construcţia a 10-12 centrale nuclearoelectrice în filiera canadiană (CANDU) cu un aport progresiv al economiei româneşti. În 1978 au fost contractate: licenţa de utilizare a conceptului CANDU în România, proiectul şi asistenţa tehnică pentru realizarea Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavoda şi servicii de procurare, iar ulterior, importul principalelor echipamente pentru partea nucleară şi clasică a celor două unităţi. O dată cu importul de echipamente s-au contractat şi licenţele, proiectele şi know-how în vederea realizării în ţară a echipamentelor pentru celelalte unităţi nucleare. În întreaga economie naţională s-au stabilit sarcini pentru asimilarea treptată de echipamente şi materiale necesare realizării centralelor nuclearoelectrice din Program, pe baza importului de documentaţii sau pe baza cercetărilor proprii plecând de la cerinţele stabilite de proiectantul centralei. În 1978 se pun în funcţiune, în Feldioara, fabricile de concentrare şi de rafinare a minereului de uraniu extras în ţara noastră şi se produce UO2 de puritate nucleară, materia primă pentru Secţia de producere a elementelor de combustibil nuclear pentru reactoarele CANDU, amplasată la IRNE Piteşti,  care va începe fabricaţia lor în 1985. În 1988 s-au produs primele cantităţi de apă grea la Combinatul de la Halânga. Se creea în acest fel infrastructura necesară programului naţional de centrale nuclearoelectrice cu reactoare CANDU.

Construcţia centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă a început în aprilie 1979 cu amenajarea terenului şi în 1982 cu turnarea primului beton la clădirea reactorului primei unităţi. Procesul de realizare a acestui obiectiv a fost complex, dificil şi de durată. În decembrie 1996 a fost pusă în exploatare comercială Unitatea 1, iar în septembrie 2007 – Unitatea 2. În prezent ambele unităţi funcţionează la coeficenţi de disponibilitate de nivel mondial asigurând 18-20% din energia electrică produsă în ţara noastră. Unităţile 3 şi 4 au rămas în conservare la un nivel de realizare a construcţiilor civile de 52%  pentru Unitatea 3 şi 30% pentru Unitatea 4.

–              Ing. Emil Macovei: Începuturile cercetărilor în domeniul energeticii nucleare se leagă de apariția primului reactor de cercetare pus în funcțiune la Mǎgurele în 1957. În România, energetica nucleară, ca și ramură a Sistemului Energetic Național, a apărut în jurul anului 1968 prin aprobarea programului național nuclear, dar situația politică și economică de la acea vreme s-a reflectat și în cazul acestui program. În anii ‘70 România purta negocieri cu Canada și Uniunea Sovietică pentru cumpărarea reactoarelor nucleare prevăzute în programul mai sus amintit. Argumentele politice, faptul că se dorea independentizarea față de resursele energetice ale Uniunii Sovietice, precum și cele tehnice, faptul că reactoarele CANDU folosesc uraniul natural și posibilitatea creării unui ciclu complet al combustibilului în țara noastra, au dus la semnarea, în anul 1977, între Romania și Canada a unui acord de cooperare privind utilizarea energiei atomice în scopuri pașnice și au început negocierile pentru realizarea reactorelor CANDU. În decembrie 1978 a fost semnat un contract de licențǎ pentru tehnologia CANDU. Tot atunci au fost semnate contracte pentru servicii de inginerie, asistențǎ tehnicǎ și servicii de procurare necesare pentru realizarea părții nucleare (reactorul CANDU) a Unitǎtii 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodǎ. Și cu toate că excavările pe amplasamentul de la Cernavodă au început în 1978 și s-au finalizat un an mai târziu, în 1979, punerea în funcțiune a celor 2 unități s-a produs de abia în 1996 (Unitatea 1) și 2007 (Unitatea 2). În prezent ponderea energiei nucleare în raport cu producția la nivel național se situează undeva între 18% și 20%.

–              Avantajele și dezavantajele energiei nucleare pentru România…

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: Avantajele pentru România de a avea o componentă de energie nucleară în mixul său de energie consumată, respectiv o putere de 1408 MWe în sistemul său energetic, sunt, într-o enumerare neexhaustivă, următoarele:

• pentru cca 18% din energia electrică produsă România are o sursă de energie primară distinctă, bazată în prezent pe o resursă natural proprie, minereul de uranium, deci are un mix energetic diversificat, ceea ce îi asigură securitatea energetică;
• dispune de o putere electrică reprezentând cca 25% din puterea medie în funcţiune în sistemul energetic, putere care are un indice de disponibilitate foarte mare, de peste 90% pentru fiecare din cele două unităţi, deci având o contribuţie deosebită la stabilitatea sistemului energetic;
• se asigură cca 2000 de locuri de muncă pentru specialişti din care majoritatea au un nivel înalt de calificare, precum şi alte mii de locuri de muncă în companiile private care asigură servicii pentru energetica nucleară;
• are asigurată o mare parte din energia electrică necesară pentru alimentarea consumatorilor vulnerabili, energetica nucleară livrând 35% – 21% (2014 – 2015) din producţia sa pe piaţa reglementată;
• centrala nuclearoelectrică de la Cernavoda are un impact social important asupra comunităţii locale prin asigurarea de locuri de muncă pentru localnici, energie termică pentru oraş la cel mai mic preţ din ţară, contribuţie financiară importantă la bugetul local.

Nu cred că putem vorbi de dezavantaje aduse de energia nucleară, ci doar de unele particularităţi ale acestei forme de energie de care trebuie ţinut seama în utilizarea ei :

• utilizarea ei trebuie însoţită de respectarea unor reguli stricte care să prevină contaminarea profesională şi eliberarea în mediu înconjurător a radioactivităţii care însoţeşte procesul nuclear ; experienţa din energetica noastră nucleară este pozitivă, neînregistrându-se nici un incident semnificativ;
• grupurile nuclearoelectrice au o flexibilitate mică în exploatare şi nu participă la urmărirea sarcinei şi controlul frecvenţei în sistem, ele trebuind să fie exploatate la baza graficului de sarcină ; această particularitate a lor pune probleme în conducerea sistemului mai ales când se funcţionează cu o componentă semnificativă de energii din surse regenerabile (care au o producţie cu grad mare de variabilitate);
• combustibilul ars care se extrage din reactorul nuclear şi deşeurile rezultate din procesul de exploatare prezintă diferite grade de radioactivitate, trebuind să fie izolate faţă de mediu şi supuse unui management controlat, în depozite speciale din incinta centralei, precum şi în depozite naţionale pentru depozitarea pe termen lung.

–              Ing. Emil Macovei: Unul dintre cele mai importante avantaje ale energiei obținută în centralele nucleare este faptul că este mai puțin costisitoare decât energia produsă din combustibili epuizabili. Acest lucru se datorează faptului că pentru o anumită cantitate de energie se folosește o cantitate infimă de combustibil în raport cu alte modalități de producere a energiei. Un alt mare avantaj al energiei nucleare este acela că în procesul de conversie nu se degajă gaze cu efect de seră. Energia produsă din surse nucleare nu variază în funcție de prețul petrolului sau al gazelor naturale. Bineînțeles, după cum am mai spus, tot un avantaj îl reprezintă și faptul că față de energia provenită din surse regenerabile, centrala nucleară funcționează și produce aproape în orice condiții climaterice.

Dezavantajul energiei nucleare îl constituie deșeurile nucleare, și care deși nu sunt în cantități mari, depozitarea lor trebuie tratată cu mare importanță. Dar având în vedere faptul că întreaga industrie mondială se confruntă cu acest aspect și că deja finlandezii au găsit, se pare, o soluție și realizează un depozit geologic final, cred că în scurt timp vor apărea soluții pentru a răspunde și acestei probleme.

–              De ce are nevoie România de două noi reactoare nucleare? Câți ani se va mai baza România pe energie nucleară?

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: Dacă România vrea să-şi asigure o componentă nucleară semnificativă în mixul ei de energii, pentru a se bucura de avantajele pe care această componentă le asigură, trebuie să ia cât de curând decizia de a construi noi reactoare nucleare, deoarece punerea în funcţiune a unei unităţi nucleare are loc la 7- 8 ani de la data la care se ia decizia construcţiei sale. Este de presupus că până la nivelul anului 2025 la care ar putea intra în funcţiune o nouă unitate nucleară, necesarul de energie electrică a economiei noastre va fi mai mare decât cel actual şi vor fi necesare noi unităţi care să producă energie electrică. Evident că necesarul de energie electrică la nivelul anului 2025 trebuie stabilit printr-o prognoză de dezvoltare a economiei naţionale şi oportunitatea acoperirii lui inclusiv cu o componentă nucleară trebuie confirmată în cadrul strategiei energeticii naţionale în curs de elaborare. Trebuie să ţinem seama, deasemenea, că durata de viaţă a Unităţii 1 Cernavoda expiră la nivelul anului 2022 iar a Unităţii 2 la 2033 şi că retehnologizarea lor pentru o nouă durată de viaţă de câte 25 de ani durează câţiva ani şi  presupune costuri de cca 1,5  miliarde de euro pentru fiecare dintre unităţi.

De ce vorbim de două noi reactoare? Pentru că Unităţile 3 şi 4 de la Cernavoda au realizată partea de construcţie în procente de 53% şi respectiv 30% astfel că finalizarea lor înseamnă repunerea în circuitul economic a unor active importante realizate în trecut şi reprezintă totodată o investiţie mai economică decât construirea unor unităţi de la zero, pe un nou amplasament. Pe de altă parte, s-a demonstrat că realizarea «la pachet» a celor două unităţi este mai economică decât realizarea lor prin două proiecte distanţate printr-un interval de timp semnificativ. Şi de ce este bine să ne păstrăm în filiera uraniu natural – apă grea? Pentru că avem în ţară întreaga infrastructură necesară susţinerii acestei filiere: fabrica de combustibil nuclear, apa grea, baza de cercetare ştiinţifică, experienţă şi specialişti în exploatarea acestui tip de reactoare şi mai există  unităţi din construcţia de maşini care au realizat în trecut şi au competenţa să realizeze şi în viitor, echipamente pentru acest tip de reactoare.  Şi apoi, acest tip de reactor a realizat în ţara noastră rezultate remarcabile, cele două unităţi de la Cernavoda plasându-se între primele 10 reactoare din lume în ceeace priveşte factorii de capacitate realizaţi de la punerea lor în funcţiune.

–              Ing. Emil Macovei:  Din punctul meu de vedere, consider că România ar trebui să se bazeze în continuare pe energia nucleară mulți ani de acum înainte. În condițiile actuale în care avem un sistem energetic îmbătrânit și majoritatea investițiilor se duc spre sectorul energiilor din surse regenerabile, România are nevoie să-și mențină mixul energetic pentru a asigura siguranța în furnizare, pentru a reuși să păstreze prețul energiei la un nivel competitiv și pentru a nu deveni importator de energie.

Energia nucleară este singura sursă de energie capabilă să îndeplinească obiectivele de decarbonizare concomitent cu siguranța în furnizare, este stabile și nu depinde de fluctuațiile de preț ale combustibililor fosili. Caracteristica de stabilitate în producție coroborată cu capacitatea sa de a îndeplini obiectivele decarbonizare fac energia nucleară să fie o parte importantă a soluției pe termen lung, cel puțin în România.

–              Care sunt soluțiile de perspectivă pentru utilizarea energiei nucleare? Cum participă România la dezvoltarea acestora?

–              Dl Ing. Dragoș Gabor: În prezent energetica nucleară mondială este constituită aproape exclusiv din reactoare nucleare cu fisiune cu neutroni termici (termalizaţi). In acest cadru, tendinţele de modernizare constau în generalizarea proiectelor de generaţia III+ caracterizate în special prin sisteme de securitate nucleară pasive şi în dezvoltarea reactoarelor modulare mici, clasa sub 300 MW şi clasa 300 – 700 MW care au avantajul unor investiţii mai mici, o încadrare mai flexibilă în curba de sarcină a sistemelor energetice şi pot rezolva probleme economice locale. În perspectivă există preocupări pentru dezvoltarea generaţiei IV de reactoare de fisiune, cu neutroni rapizi, care au proprietatea multiplicării combustibilului fisil, produc o cantitate mică de deşeuri înalt radioactive şi pot prelucra şi combustibilul ars de la reactoarele cu neutroni termici. In Uniunea Europeană sunt în dezvoltare mai multe proiecte (filiere) de asemenea reactori;

• proiectul ASTRID – reactor răcit cu sodiu de 600 MWe cu punerea în funcţiune în 2017 ;
• proiectul LEADER – reactor răcit cu plumb a cărui prototip ALFREDO are prevăzută punerea în funcţiune în 2025;
• proiectul ALEGRO – reactor răcit cu gaz, pentru aplicaţii industrial la tempraturi înalte.

România participă la proiectul reactorului răcit cu plumb, reactorul demonstrativ ALFREDO urmând să fie construit la noi în ţară; participarea părţii române este coordonată de Institutul de Cercetări Nucleare.

Pentru o perspectivă mai îndepărtată se lucrează la demonstrarea posibilităţii obţinerii de energie electrică din fuziunea nucleară (fuzionarea a două nuclee de hidrogen cu producerea unui nucleu de heliu şi eliberarea unei cantităţi uriaşe de energie) în regim commercial, prin construirea unui prototip demonstrativ până în anul 2050 în cadrul proiectului ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor) condus de Uniunea Europeană dar şi cu participarea SUA, Rusia, China, Japonia. Construcţia reactorului demonstrativ a început la Cadarache (Franţa) în 2008, primele rezultate semnificative (obţinerea primei plasme) se prelimină pentru 2020. Participarea şi conducerea proiectului de către Uniunea Europeană se realizează prin proiectul EUROfusion, un consorţiu de centre de cercetare din 26 de state membre. România este membră EUROfusion încă de la înfiinţarea acestui consorţiu, prin Institutul de Fizică Atomică care coordonează participarea celorlalte institute şi organizaţii româneşti implicate.

–              Ing. Emil Macovei: Una dintre soluțiile de perspectivă pentru utilizarea energiei nucleare o reprezintă reactorul bazat pe reacția de fuziune. Din păcate, costurile ridicate ale acestor cercetări duc la o implicare limitată a institutelor de cercetare românești. Scopul primordial al energiei nucleare este acela de a produce și furniza energie electrică. Există aplicații legate de desalinizarea apei de mare și producerea de agent termic, dar fundamental este faptul că acest sector generează și furnizează cantități mari de energie electrică, ceea ce poziționează energia nucleară ca o soluție viabilă în satisfacerea cererii la nivel mondial.

–                Vă mulțumesc.

Dl Ing. Dragoș Gabor a urmat cursurile Institutului Politehnic București, Facultatea de Energetică, Secția Hidroenergetica. La începutul carierei profesionale, a fost inginer în energetica clasică, ocupând diferite funcții:  inginer de serviciu și inginer sef adjunct la Termocentrala Paroșeni; inginer principal la serviciul energetic din Ministerul Industriei Chimiei și Petrolului și inginer șef la Întreprinderea de Reparații Utilaj Electric din orașul Câmpina; inginer șef la Întreprinderea Energomontaj,  perioadă în care a participat la dezvoltarea sistemului energetic național, activând în domeniul construcții-montaj de centralele termo și hidro electrice. În 1970-1971  a fost director tehnic la Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară, acesta fiind momentul când a trecut de la energetica clasică la energetica nucleară, unde a și rămas pentru restul vieții profesionale. În perioada 1971-1989, a fost director al întreprinderii responsabilă cu realizarea primei centrale nuclearoelectrice din țara noastră. A petrecut perioada 1979-1989 pe șantierul centralei nuclearoelectrice Cernavodă, timp în care a urmat un stagiu de pregătire de 3 luni la School of Nuclear Engineering de la Technological Institute of Georgia din Statele Unite ale Americii (SUA)  și a făcut numeroase deplasări în străinătate pentru tratative sau documentare în Canada, SUA, URSS, Belgia, Italia, Bulgaria, Cehoslovacia.A fost ulterior inginer specialist, consilier și șef serviciu în domeniul centralelor nuclearoelectrice, în RENEL și la Centrala Nuclearoelectrica Cernavodă. După ieșirea la pensie. Dl Gabor a continuat să lucreze în sectorul privat legat de activitățile de realizare a centralelor nuclearoelectrice, cea mai lungă perioadă ca director al Asociatiei Furnizorilor din Romania de Echipamente, Materiale și Servicii pentru Centrale Nuclearoelectrice (AFEN). În prezent activează ca membru în Asociațiile: CNR-CME (membru onorific) și AREN, în cadrul căreia a primit premiul “Ionel Purica”.

Ing. Emil Macovei: A absolvit, în cadrul Universității Politehnica din București, Facultatea de Energetică, secția Centrale Nucleare. Ca și activitate profesinală, a început să lucreze la Luxten Lighting Co. , ca Project Manager, unde s-a ocupat de realizarea proiectelor de iluminat public și branșamente. În 2010 s-a angajat la S.N. Nuclearelectrica S.A., compania ce deține și operează centrala nucleară de la Cernavodă și Fabrica de Combustibil Nuclear de la Mioveni, ca inginer în cadrul Serviciului Suport Tehnic din sediul central al companiei în București. În prezent este șeful Serviciului Suport Tehnic la Nuclearelectrica. Este membru în Consiliul Director CNR-CME și membru în board-ul de conducere VLER (Programul Viitorii Lideri Energeticieni din România).