- Laurențiu Urluescu, AFEER: Garanțiile de origine nu acoperă nici jumătate din consumul intern
O problemă în plus cu care se confruntă investitorii în generarea de energie în România o reprezintă lipsa unei piețe a garanțiilor de origine. În momentul de față, acestea se transferă doar cu energia produsă, ceea ce reprezintă o altă provocare pentru contractele de tip FPPA (financial PPA) și CPPA (corporate PPA), a precizat Laurențiu Urluescu, Președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România – AFEER, la Romanian Green PPA, primul eveniment dedicat tranzacționării energiei prin contracte de tip PPA.
”În prezent, garanțiile de origine nu acoperă nici jumătate din consumul intern”, a subliniat el.
Prezent la același eveniment, Dan Drăgan, Secretar de Stat în Ministerul Energiei a asigurat că „se va rezolva problema tranzacţionării garanţiilor de origine pe piaţa românească de energie verde”. “Până la jumătatea lui 2024, ANRE va deveni parte a cadrului de reglementare european, iar până la sfârşitul acestui an garanţiile de origine vor putea fi tranzacţionate la nivel european”, a precizat Drăgan.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei este în proces de alăturare la mecanismul european. “Probabil că va exista în prima fază o perioadă de adaptare şi de pregătire a autorităţii pentru a fi parte la această organizaţie, dar îmi exprim încrederea şi sunt convins că, până vom avea capacităţi mari de regenerabile în funcţiune, România va fi parte în acest mecanism”, a afirmat secretarul de stat Dan Drăgan.
La finele anului trecut, Ministerul Energiei a pus în consultare publică un proiect de Hotărâre de Guvern care modifică regulamentul de emitere şi urmărire a garanţiilor de origine (GO) pentru energia electrică produsă din surse regenerabile. Pe perioada derulării programului de achiziție centralizată (MACEE), OPCOM va împărți garanțiile de origine proporțional cu energia electrică tranzacționată prin MACEE.
“Momentan situația tranzacționării garanțiilor de origine este determinată pe de-o parte de blocarea unei cantități semnificative de garanții de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, aferente cantităților alocate prin MACEE, în contul producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, iar pe de altă parte imposibilitatea furnizorilor de energie electrică de a-și respecta obligațiile contractuale asumate cu referire la furnizarea de energie electrică produsă din surse regenerabile consumatorilor finali, corelat cu sesizările operatorii economici, implicați în mod direct, în vederea soluționării blocajului creat prin achiziționarea și alocarea de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie prin acest mecanism care nu evidențiază trasabilitatea producător de energie electrică din surse regenerabile – furnizor de energie electrică participant”, a transmis OPCOM.