E.ON aniversează 10 ani de prezență pe piața de energie și gaze din România. Reprezentanții grupului s-au declarat mulțumiți de mersul afacerii în România.
Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, susține că operaţiunile din România sunt de o importanţă strategică pentru grupul E.ON.„Astăzi suntem una dintre cele cinci pieţe de bază pentru E.ON SE, alături de Germania, Marea Britanie, Suedia şi Cehia, ceea ce demonstrează că realizările de aici şi proiectele pe care le derulăm sunt foarte apreciate şi au reconfirmat încrederea în potenţialul sectorului energetic românesc”, a declarat Frank Hajdinjak, cu ocazia unei conferințe de presă.
Obiectiv prioritar pentru E.ON România rămâne continuarea proiectelor de modernizare a reţelelor de distribuţie, având bugetate pentru 2015 investiţii de aproape 400 de milioane de lei (90 de milioane de euro). Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că investițiile realizate de companiile E.ON din România s-au ridicat, anul trecut, la aproximativ 420 milioane de lei (94 milioane euro), aceasta fiind cea mai mare sumă alocată în acest scop în ultimii ani. Investiţiile au fost direcţionate în principal către modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice.
Pe sectorul de gaze naturale, anul trecut au fost investite 161 milioane de lei (peste 36 milioane de euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de peste 500 km şi extins pe o lungime de 85 kilometri. Pentru 2015, bugetul prevăzut pentru investiţii se menţine la un nivel apropiat de cel din anul precedent, obiectivele principale vizate fiind modernizarea a circa 550 kilometri de conducte şi branşamente şi extinderea sistemului de distribuţie cu 120 kilometri.
În ce priveşte sectorul de energie electrică, valoarea investiţiilor a depăşit, în 2014, 220 milioane de lei (50 milioane de euro), cele mai mari de la preluarea în 2005 a distribuţiei de energie electrică în zona Moldova. Principalele obiective avute în vedere au fost implementarea SCADA, contorizarea inteligentă, modernizarea unor staţii de transformare, reabilitarea şi securizarea reţelelor electrice, în special a celor de joasă tensiune. Pentru anul în curs au fost bugetate investiţii de circa 200 milioane lei (45 milioane euro).
Frank Hajdinjak a precizat că, din 2005, reţeaua de gaze naturale a fost modernizată (înlocuire conducte şi protecţie catodică) pe o lungime de aproape 6.350 de kilometri şi a fost extinsă pe o lungime de circa 1.250 de kilometri. În ceea ce priveşte reţeaua de energie electrică, aceasta a fost modernizată şi reabilitată pe o lungime de circa 2.700 kilometri, extinsă pe o lungime de peste 1.100 de kilometri pentru racordarea de noi consumatori, iar 2.550 de posturi de transformare au fost înlocuite sau modernizate. Efortul investiţional a totalizat peste 5,12 miliarde de lei (aproximativ 1,3 miliarde de euro). Valoarea taxelor şi impozitelor plătite statului a însumat 5,5 miliarde de lei (circa 1,4 miliarde de euro) în cei 10 ani.
În prezent, compania asigură electricitate şi gaze pentru mai mult de 3 milioane de consumatori din 20 de judeţe, cu circa 457.000 mai mulţi decât avea în portofoliu în anul 2005. E.ON este primul furnizor integrat, dar şi primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate. Compania asigură electricitate în peste 2.540 de localităţi şi gaze naturale în peste 1.000 de localităţi.