Fondul Proprietatea cere acţionarea în justiţie a membrilor CA şi directorilor E.ON din România

Publicat pe Categorii Actual, Electrica si termica, Energie, Esential, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Fondul Proprietatea cere acţionarea în justiţie a membrilor CA şi directorilor E.ON din România

Motivul invocat: contractarea de servicii de consultanță de 7,7 milioane lei pentru compania mama – E.ON România

Contractele de servicii de consultanţă strategică au fost încheiate în deplină legalitate, susțin reprezentanții E.ON România

Fondul Proprietatea propune acționarea în justiție a membrilor Consiliului de Administrație și directorii E.ON Distribuție România (anterior denumită E.ON Gaz Distribuție), E.ON Moldova Distribuție și E.ON Energie România, motivul invocat fiind contractarea unor servicii de către companiile menționate cu acționarul majoritar E.ON România, respectiv plata unui preț nejustificat pentru servicii de consultanță.

Printr-un comunicat, Franklin Templeton Investment Management Limited UK Sucursala Bucureşti, în calitate de Administrator Unic şi Societate de Administrare a Fondul Proprietatea, anunță că Fondul a solicitat completarea ordinilor de zi ale Adunărilor Generale Ordinare a Acționarilor E.ON Distribuție România SA și E.ON Energie România SA, convocate pe 26 mai și, respectiv, 28 mai 2015, pentru ca acționarii să aprobe acționarea în justiție a membrilor Consiliului de Administrație și a directorilor E.ON Distribuție România, E.ON Moldova Distribuție SA și E.ON Energie România SA, pentru recuperarea daunelor cauzate Companiilor.

Conform datelor disponibile Fondului, în anul 2014, valoarea totală a acestor contracte referitoare la consultanța strategică și de management se ridică la o sumă estimată de 34,4 milioane RON (echivalentul a 7,7 milioane euro). Fondul consideră că încheierea acestor tranzacții între părți afiliate, denumite contracte pentru servicii de consultanță în domeniul strategiei de afaceri, încheiate cu acționarul majoritar, nu sunt nici necesare, nici adecvate, întrucât Companiile au propriile consilii de administraţiile și directori, care sunt numiți pentru a lua decizii strategice și de management și pentru a acționa în interesul și beneficiul tuturor acționarilor și nu în cel al acționarului majoritar. Totodată, Fondul Proprietatea consideră că încheierea contractelor privind servicii de consultanță strategică poate fi considerată un abuz de putere al acționarului majoritar, E.ON România SRL.

Potrivit reprezentanților Fondului Proprietatea, această situație reprezintă un conflict de interese și o încălcare gravă a principiilor de guvernanță corporativă și solicită conducerii din România a companiei E.ON România SRL să analizeze posibilitatea încetării acestor contracte, precum și de a nu mai încheia contracte similare cu Companiile în viitor.

În replică, reprezentanții E.ON România resping acuzațiile aduse de Fondul Proprietatea. “E.ON România respinge cu fermitate acuzaţiile referitoare la aşa-zisa încălcare a principiilor de guvernanţă corporativă sau la existenţa unui conflict de interese, aşa cum susţin administratorii Fondului Proprietatea într-un comunicat de presă dat astăzi (luni – n.r.) publicităţii. Compania noastră a avut întotdeauna o colaborare instituţională cu Fondul Proprietatea şi a răspuns de fiecare dată tuturor solicitărilor de informaţii suplimentare venite din partea acestei entităţi”, se precizează într-un comunicat al companiei.

Potrivit reprezentanților E.ON România, contractele de servicii de consultanţă strategică la care fac referire reprezentanţii Fondului Proprietatea au fost încheiate în deplină legalitate, “cu aprobarea organelor societare competente şi în condiţii comerciale de piaţă, certificate de experţi independenţi de renume internaţional”.

 

 


Publicat de

C. T.

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *