- Acordarea ajutorului de stat este condiționată de aprobarea acestuia de către Comisia Europeană
Guvernul a mai aprobat un memorandum prin care se angajează pentru perioada 2021-2025 să pună la dispoziție, prin bugetul de stat, schema de ajutor pentru restructurarea CE Oltenia în valoare de 1.326,7 milioane euro, a declarat ministrul Virgil Popescu, după ședința de Guvern
Acesta este un mesaj clar pentru salariații companiei CE Oltenia că vor fi sprijiniți,a subliniat acesta.

În noul context european, care pune accent pe decarbonare, CE Oltenia trebuie să își adapteze strategia de dezvoltare la noile tendințe și cerințe, prin înlocuirea capacităților existente cu unele mai puțin poluante, prin dezvoltarea surselor regenerabile de energie. În baza OUG nr. 12/2020, CE Oltenia a beneficiat de un ajutor de salvare, pentru care nu a putut rambursa împrumutul și dobânzile aferente. Astfel, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a prenotificat Comisiei Europene o propunerea privind Planul de restructurare al companiei, se precizează într-un comunicat al ministerului.
Planul de restructurare și de decarbonare a luat în calcul diversificarea mixului intern de surse de producție a energiei electrice la nivelul CE Oltenia, pe termen mediu și lung, prin implementarea până în anul 2025 a unor măsuri tehnice și tehnologice, măsuri organizaționale și manageriale, măsuri de protecția mediului și financiare. Planul de restructurare vizează construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Rovinari, Turceni și Ișalnița, cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW, reabilitarea și modernizarea microcentralei de la Turceni cu o capacitate intalată de 10MW și dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale, cu o capacitate instalată totală de cca 1300 MW, la Ișalnița și Turceni.
Ajutorul de stat de restructurare se va acorda Complexului Energetic Oltenia în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2025, sub forma de grant și sub forma unui împrumut/ împrumuturi cu garanție de stat, pentru acoperirea parțială a cheltuielilor cu certificatele de CO2, cheltuielilor curente și a investițiilor în activele existente. Plata ajutorului de stat se realizează în tranșe și va face obiectul unei corecții anuale, pe baza costurilor și veniturilor efective înregistrate de CE Oltenia, inclusiv a ajutorului de stat acordat.
Acordarea ajutorului de stat este condiționată de aprobarea acestuia de către Comisia Europeană. Ulterior aprobării, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va iniția actele normative și administrative necesare acordării măsurilor ajutorului de restructurare și va monitoriza implementarea Planului de restructurare.
CE Oltenia a realizat planul de restructurare şi l-a prenotificat la Bruxelles. Comisia Europeană a invitat Complexul Energetic Oltenia să declanşeze procedura de notificare, etapa finală a procesului de aprobare a planului de restructurare şi decarbonare, document transmis la Bruxelles pe 31 august 2020, a anunțat compania printr-un comunicat.
“Am arătat partenerilor de dialog de la Bruxelles că sursa noastră principală de venituri este vânzarea de energie electrică şi am oferit explicaţii despre strategia de vânzare. Comisia a mai vrut să ştie de ce contractele CEO sunt anuale şi nu multinanuale şi le-am explicat că acest lucru nu a fost posibil din cauza legislaţiei din România. Această legislaţie specifică domeniului este în curs de modificare şi se va încheia la începutul anului viitor. Sigur, acestea sunt întrebări fireşti, mai ales că este un Plan complex care se întinde pe 5 ani şi care presupune un efort financiar de 3,5 miliarde de euro. Dialogul cu Comisia Europeană va continua şi în perioada de notificare, iar eu şi echipa mea suntem pregătiţi să răspundem şi să clarificăm orice întrebare venită de la Bruxelles”, a declarat Daniel Burlan, preşedintele Directoratului CE Oltenia, citat în comunicat.