INTERVIU Av. Dana Dunel STANCU, Biriș Goran: Remodelarea sistemului termic, de la reglementări haotice și anacronice la o legislație actualizată, sustenabilă în viitor

Publicat pe Categorii Interviuri InvesTenergy, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal INTERVIU Av. Dana Dunel STANCU, Biriș Goran: Remodelarea sistemului termic, de la reglementări haotice și anacronice la o legislație actualizată, sustenabilă în viitor
  • Câștigul Hidroelectrica în Instanță dă posibilitatea producătorilor să exporte energie fără să intre în conflict cu ANRE

Pot sau nu producătorii să vândă energie pe piețele Uniunii Europene? Exportul de energie și problematica căldurii și apei calde, din punct de vedere legislativ, sunt două teme de maximă actualitate, pe care le-am propus spre dezbatere Dnei Dana Dunel STANCU, avocat cu o experiență de peste 15 ani în sectorul energetic, coordonator al practicii de energie si resurse naturale în cadrul casei de avocatură Biriș Goran,  în interviul acordat InvesTenergy

.Dana 16

–  Câștigul Hidroelectrica în Instanță dă posibilitatea producătorilor să exporte energie? Ați susținut, în repetate rânduri, că nu există o reglementare care să spună în mod expres că producătorii pot sau nu să exporte energia electrică din portofoliu lor. ANRE a venit cu o interpretare … nu se impune un text de lege, care să fie respectat de Autoritate?

–  De fapt, câștigul Hidroelectrica în Instanță dă posibilitatea producătorilor să exporte energie fără să intre în conflict cu ANRE. Este firească această decizie a Instanței de judecată care invalidează poziția confuză și netemeinică a ANRE. Intr-adevar, am opinat deja că producătorii de energie electrică pot să vândă energia produsă pe o piață concurențială din Uniunea Europeana, ofertând public și nediscriminatoriu energia disponibilă spre vânzare. De atunci, ANRE sau Ministerul Energiei nu au venit cu elemente noi care să schimbe ceva în aceasta abordare a reglementărilor în vigoare iar prevederile legii energiei electrice asta spun. Da, ar fi recomandabil să avem o lege a energiei scrisă bine și clar pentru oricine se raportează la ea, însă o reglementare nu se interpretează și nu se aplică singular, ci coroborat cu alte acte normative incidente sau prevalente și cu jurisprudență relevantă.

Oricum, nu cred ca putem să interpretăm și să reinterpretăm niște prevederi legale gândite într-un anumit context dat doar pentru că există temeri legate de diferențele între prețurile cu care producătorii din diverse surse de producere pot vinde energia electrică. Într-adevăr, de cele mai multe ori aceste temeri sunt justificate, dar soluția la această problemă trebuie cautată în conformitate cu legea și tratatele internaționale. Dacă totuși trebuie schimbat ceva în strategia energetică națională cu privire la exportul de energie electrică, ar fi bine să existe o decizie clară, asumată, luată de instituția competentă a lua o astfel de decizie și care să fie adoptată printr-un act normativ ce poate schimba cadrul de reglementare actual.

–  Problema căldurii și apei calde, repetitive în fiecare an. Vom trece, probabil cu bine si iarna asta, dar ce facem anul viitor. Vă propun să tratăm acest subiect din prisma legislației. Două legi sunt de bază: Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 și Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012. Asigură acestea o coerență pentru decizii referitor la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică și concesiunea serviciului public de distribuţie a gazelor naturale?

–  În primul rand, problema căldurii și a apei calde nu este aceeași în București ca cea din Buzău, Oradea, Onești sau Aiud, să zicem. Din acest motiv, legislația actuală este funcțională în unele dintre localitățile în care există sistemul centralizat de alimentare cu energie termică și este generatoare de faliment pentru altele asemenea. În multe dintre orașe, extinderea rețelei de distribuție de gaze naturale la consumatorul casnic a fost de un real succes în competiția nedreaptă pe care o avea de dat sistemul local de alimentare centralizată cu căldură. Autoritățile locale s-au trezit cu niște regii autonome sau societăți comerciale de producere și/sau de distribuție de agent termic fără clienți sau cu clienți mai puțini decât ar fi avut nevoie să supraviețuiască productiv. Și astfel, au început să apară soluțiile fragile, nesustenabile, costisitoare sau pur și simplu soluții pe hârtie, imposibil de pus în practică.

Mai mult, în unele orașe au rămas la primarii doar CET-urile care produc apă caldă, iar sistemul de distribuție a fost delegat către entități private. La București e invers, autoritatea locală nu are la dispoziție decât prea puține unități de producție și este gestionar al rețelei de distribuție. Nu aș spune că această diversitate e rea, ci doar că e dificil să dezvolți sisteme diferite când ai la dispoziție o legislație aplicabilă care a fost gândită unitar, dar pentru toate robinetele cu apa caldă din țară.

–  Și cum credeți că ar trebui abordată o nouă reglementare a SACET-ului astfel încât să nu se interpună peste scopul economic al concesionarului rețelelor locale de distribuție a gazului natural de a se dezvolta în perimetrul concesionat?

–  Legislația actuală este cel puțin frustrantă pentru multe din autoritățile locale. De exemplu, dacă au ales să producă energia termică centralizat, printr-un CET local a cărui materie primă este gazul natural, autoritatea locală este atât cumpărător de gaze naturale pentru a produce apă caldă și căldură pentru populație, cât și decident în ceea ce privește întinderea rețelei locale de gaze naturale pentru încălzire. Dupa cum se știe, primăria are dreptul de a institui acele zone unitare de încălzire unde se promovează o singură soluție tehnică de încălzire, de cele mai multe ori în detrimentul operatorului rețelei de gaze naturale concesionate din localitate. Va da primăriilor o mână de ajutor liberalizarea pieței de gaze naturale? Teoretic, da. Practic, vom vedea. Cert este că situația sistemului național pentru apă caldă și căldură s-a schimbat radical față de momentul la care a fost gândită și publicată actuala reglementare.

Acum ceva vreme, în paralel cu discuțiile despre liberalizarea pieței de gaze naturale, începuseră să apară ințiative și discuții privind remodelarea sistemului termic din România. Eu nu am mai auzit nimic de ceva vreme despre acest subiect. E drept, nu este ușor să se concluzioneze pentru o reglementare adaptată timpurilor noastre și sustenabilă în viitor, mai ales ca nu sunt puține autoritățile publice competente implicate în sistemul de încălzire a locuințelor – ministere diferite, autorități de reglementare din subordinea Guvernului sau Parlamentului, o multitudine de autorități publice locale, fiecare cu specificul său, societăți comerciale deținute de stat sau private. Și asta fără să luăm în calcul consumatorii. Însă ceva trebuie făcut, deoarece problema lipsei banilor a devenit subsidiară celei privind reglementarea haotică și anacronică.

Dana 6

–  Subiectul energiei termice produsă centralizat sau în cogenerare este acoperit – corespunzător de legislație?

–  Dacă aducem în discuție și energia termică produsa în cogenerare pe lângă SACET și încălzirea cu gaze naturale prin centrale individuale, realizăm complexitatea problemei. Fiecare dintre acestea a fost reglementată diferit și la momente diferite în timp. Cred că o reglementare modernizată, concordantă cu nevoile și posibilitățile reale ale populației consumatoare, se impune de urgență. De-a lungul timpului, am analizat legislația actuală aplicabilă energiei termice din perspective diferite – de la cea a consumatorului sau furnizorului de energie electrică ce plătește contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, la cea a furnizorului de gaze naturale și la cea a investitorului interesat să dezvolte noi centrale de producere a energiei termice sau în cogenerare. Din păcate, întotdeauna au fost identificate piedici, probleme, aspecte neclare sau de vid legislativ.

Oricât am privi acest sector doar din punct de vedere economic, al business-ului din spatele robinetului, apa caldă și căldura reprezintă o componentă socială care nu trebuie ignorată și care are nevoie de stabilitate și protecție. Și doar subvenția nu poate fi de ajutor la nesfârșit.

–  Cum se poate descurca, în contextul actual legislativ, un investitor care dorește să construiască o centrală în cogenerare nouă în orașele în care deja există un producator?

–  Deocamdată, bonusul pentru cogenerare poate fi un element tentant. Însă, dacă investitorul analizează ce se întâmplă în localitatea respectivă, câți consumatori pe care se poate baza și de unde știe că operatorul rețelei locale de energie termică va achiziționa de la el apa caldă, apar dificultățile.

De exemplu, daca operatorul rețelei gestionează delegat și CET-ul local existent, acesta ar putea să considere că nu are nevoie de un concurent local în ceea ce privește producerea de agent termic. Sau, alt exemplu: o zonă de încălzire unitară ar putea să îi ofere investitorului producător o anumită siguranță în investiția avută în vedere, însă autoritatea publică locală crează astfel premisa intrării în competiție a CET-ului local, parte din SACET-ul gestionat de primărie, cu o centrală de producere a energiei tehnice mult mai avansată tehnologic și mai eficientă; în consecință, ceva va fi sacrificat – fie investiția cea nouă, fie centrala termică a orașului. Și aceasta sunt doar două exemple de dificultăți. E ușor de imaginat cum arată pe plan local discuțiile pe marginea acestor subiecte …

–   Marea și permanentă problemă: Ce se întâmplă cu datoriile istorice ale companiilor din sector?

–  Eu nu pot avea decât viziunea juridică a recuperării de datorii care înseamnă o procedură de urmat sau identificarea unor instrumente legale de stingere indirectă a acestor sume de bani. Legal vorbind, sunt o multitudine de variante. Însă stingerea datoriilor este un aspect ce ține de decizia creditorului și de posibilitățile economice ale debitorului, adică de managementul afacerii, fie ea și o afacere a statului. Cum nu planează niciun dubiu relevant în ceea ce privește reglementarea competențelor personale ale celor implicați, marea și permanenta problemă ar trebui sa își găsească soluția într-o bună zi.

–  Ce se întâmplă cu “cogeneratorii” la finalul perioadei de bonusare?

–   Exact, și eu ma întrebam. Aștept cu mare curiozitate răspunsul și momentul la care va veni acesta. Mulți dintre producătorii bonusați sunt spre a doua perioadă a celor maxim 11 ani în care se acordă acest bonus. La dimensiunea economică a unei astfel de afacere, ar trebui să se știe deja ce va urma peste câțiva ani. La nivelul Uniunii Europene se stabilesc elemente ale strategiilor energetice pentru perioada de după 2030, cred că ar trebui să ne concentrăm și noi pe ceea ce ne dorim în următorii ani.

În plus, trebuie să ne uităm cu seriozitate și responsabilitate la deciziile Conferinței Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice COP 21 de la Paris de la sfârșitul anului trecut, întâlnire care s-a încheiat printr-un succes istoric de consens pentru limitarea încălzirii globale și, implicit, a poluării. România a tot pendulat între sprijinirea energiei din surse curate și suportul direct sau indirect al producătorilor din surse tradiționale. Cred că întreaga strategie energetică a României ar trebui reconfigurată în concordanță cu obligațiile asumate,  dar în ceea ce privește energia termică, impactul este direct și considerabil. Sunt unii care consideră electricitatea parte a piramidei nevoilor a lui Abraham Maslow. Chiar dacă nu mergem până acolo, domeniului energetic trebuie să i se acorde aceeași importanță pe care o au produsele energetice în viața noastră de zi cu zi.

–  Mulțumesc.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*