- Ordonanța ce modifică Legea regenerabilelor: „Trebuie eliminate situațiile de discriminare”
- Noua lege a energiei, legile energiei termice și eficienței energetice, pe lista priorităților Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților
Propunerea de OUG care modifică Legea regenerabilelor este prioritatea nr. 1 a Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, în noua formulă, condusă tot de Iulian Iancu.
„Propunerea Ministerului Energiei de OUG ce modifică Legea 220 va intra imediat în dezbaterea Comisiei. Va suporta modificări, trebuie eliminate situațiile de discriminare”, a declarat Președintele Iulian Iancu, anunțând prioritățile legislative în energie ale Comisei pentru sesiunea parlamentară februarie – iunie 2017. Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile – PATRES a sesizat, printr-un comunicat, că OUG sacrifică investitorii autohtoni mici și mijlocii și că vom asista la un faliment fără drept de apel a capitalului autohton investit în sectorul regenerabilelor.
PATRES consideră inacceptabilă propunerea de OUG în forma actuală, motivând că este dedicată companiilor integrate, care vor reuși să vândă chiar mai multe certificate verzi, în timp ce producătorii mici și mijlocii sunt executați fără drept de apel, după cum afirmă reprezentanții organizației patronale. Cererea organizației patronale de găsire de soluții echitabile pentru toți producătorii de E-SRE, inclusiv pentru micii investitori, este îmbrățișată de președintele Comisiei parlamentare de specialitate, care și-a propus să rezolve cât mai repede situația în vederea adoptării urgente a acestui act normativ necesar salvării sectorului regenerabilelor.
Pe lista priorităților se regăsește și Legea energiei termice, care s-a dorit să fie adoptată până la finele primei sesiuni parlamentare de anul trecut, pentru a evita perioada campaniei electorale, însă fără sorți de izbândă. Pentru viitor, cea mai eficientă, cea mai puțin poluantă și cea mai ieftină modalitate de încălzire va rămâne sistemul centralizat, iar consumatorii trebuie încurajați de autorități și operatori, susține Iancu.
Noua legea a energiei și gazelor și Legea eficienței energetice sunt, de asemenea, pe agenda Comisiei de specialitate. După ce a făcut cale întoarsă în Parlament, la cererea Președintelui României, pe motiv că “unele dintre prevederile legii menționate sunt neclare și, prin aceasta, pot genera o serie de consecințe cu un potențial efect negativ în domeniu”, legea a fost reaprobată, fără modificări, de parlamentari. Reprezentanții Consiliului Concurenței, Ministerului Energiei, ANRE, AFEER și PATRES au semnalat aspecte îngrijorătoare urmare a aplicării modificărilor la Legea energiei, adoptate de Parlament și acceptate de șeful statului. Corina Popescu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei a avertizat asupra existenței unei scrisori din partea Comisiei Europene care arată că prevederile noii legi sunt susceptibile că ar afecta concurența în piață, astfel că România riscă declanșarea unei proceduri de infringement. Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenţei, consideră că “unele prevederi ale noii legi nu sunt suficient de clar formulate şi pot da naştere unor interpretări divergente… Producătorii care încheie contracte între ei ar putea fi obligaţi de către Comisia Europeană să dea banii înapoi, în condiţiile în care o tranzacţie similară a fost deja considerată de Bruxelles ca fiind ajutor de stat illegal”.
AFEER a apreciat că punerea în aplicare a noilor modificări poate crea premisele unor interpretări și aplicări abuzive ori eronate. Iar PATRES a remarcat: “Noua lege a energiei conține prevederi neclare, care lasă loc interpretărilor, situație care va conduce la apariția unor noi distorsiuni pe piața energiei electrice. Considerăm că legea energiei în sine, cu noile modificări, reprezintă o formă mascată de ajutor de stat pentru sectorul de cărbune”.
În opinia lui Iulian Iancu, noua lege nu conferă un avantaj producătorilor pe bază de cărbune, ci corectează tratamentul discriminatoriu la care erau supuşi aceştia până acum. Producătorul este în continuare obligat ca întreaga energie, indiferent de cum o aranjează şi cum o mixează, să o pună pe platforma concurenţială, pe OPCOM, şi această cantitate să fie văzută de absolut toată lumea, a precizat Iancu. Cu toate acestea, el a decis să reia dezbaterile pe marginea noii Legi a energiei și să se țină astfel cont de sesizările venite din partea actorilor de pe piața energiei și a instituțiilor statului.
„Energia astăzi trebuie gândită ca și cum ar fi reinventată. Suntem aruncați într-o revoluție energetică. Fără un cadru legal clar și aprobat rapid, România nu poate crea un mediu prielnic pentru investiții”, a declarat președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu.
Este o lege mult asteptata care va relansa industria si investitiile in domeniul regenerabilelor, se vor crea multe locuri de munca,este o lege care va aduce numai beneficii atit statului cit si companiilor.