La loc comanda! ANRE s-a răzgândit. Prosumatorii care accesează programul AFM, nu operatorii de distribuție, ar urma să suporte costurile cu achiziția contoarelor și sistemului de comunicație aferent acestora

Publicat pe Categorii Energie, Esential, Info Consumatori, Regenerabile, Semnal
Prima Pagina Actual Esential La loc comanda! ANRE s-a răzgândit. Prosumatorii care accesează programul AFM, nu operatorii de distribuție, ar urma să suporte costurile cu achiziția contoarelor și sistemului de comunicație aferent acestora
  • Pentru ceilalți prosumatori – ANRE estimează că vor fi maxim 500 anual –  care nu beneficiază de finanțare AFM și dețin schema electrică a centralei electrice cu sistem de stocare a energiei electrice, costurile cu achiziția contorului și sistemului de comunicație aferent vor fi suportate de către distribuitori, acestea urmând să fie recunoscute în tarife. ANRE: “Impactul acestor costuri la consumatorul final este nesemnificativ”

Prosumatorii care accesează programul AFM, nu operatorii de distribuție, ar urma să suporte costurile cu achiziționarea tuturor contoarelor de măsurare a energiei electrice din instalațiile proprii, inclusiv a sistemului de comunicație aferent acestora.

Sursă Foto: Casa EFdeN

Proiectul de Ordin privind modificarea și completarea Ordinului președintelui ANRE nr. 226/2018 pentru aprobarea regulilor de comercializare a energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW aparținând prosumatorilor a fost modificat și este pus în consultare publică, într-o a doua variantă, după o analiză efectuată de experții ANRE din 3 Direcții de Specialitate.

“În procesul de consultare internă, DGSRCET a primit punctul de vedere al DGLTMI ( DGSRCET și DGLTMI sunt direcții de specialitate în cadrul ANRE – n.r.), conform căruia, suportarea costurilor cu achiziționarea tuturor contoarelor de măsurare a energiei electrice din instalațiile prosumatorilor, inclusiv a sistemului de comunicație aferent acestora trebuie să se realizeze de către prosumatorii respectivi, acestea neputând fi recunoscute în programul de investiții al OD-urilor, luat în considerare de autoritatea competentă la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice”, se specifică în nota de prezentare a proiectului de ordin modificat și pus, din nou, în consultare publică.

Inițial, proiectul de Ordin ANRE prevedea ca distribuitorii să achiziționeze atât contorul de măsurare a energiei electrice produse, cât și sistemul de comunicație aferent contorului de măsurare a energiei electrice produse pentru toți prosumatorii persoane fizice care accesează programul AFM, iar costurile aferente să fie recunoscute în programul de investiții luat în considerare de autoritatea competentă la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice.

Citește și: https://www.investenergy.ro/anre-clarifica-operatorul-de-distributie-va-achizitiona-atat-contorul-cat-si-sistemul-de-comunicatie-aferent-acestuia-pentru-prosumatorul-care-acceseaza-programul-afm/

ANRE a păstrat nemodificată următoarea obligație pentru distribuitori: „Costurile cu achiziția contorului de măsurare a energiei electrice produse din surse regenerabile, inclusiv sistemul de comunicație aferent, sunt suportate de către operatorii de distribuție pentru prosumatorii persoane fizice care nu accesează programul AFM și dețin schema electrică a centralei electrice cu sistem de stocare a energiei electrice, acestea fiind recunoscute în programul de investiții luat în considerare de autoritatea competentă la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice”.

Motivația oferită de ANRE pentru menținerea acestor prevederi: “Impactul acestor costuri la consumatorul final este nesemnificativ, având în vedere o estimare a unui număr maxim de 500 de prosumatori persoane fizice anual, care nu accesează programul AFM și care achiziționează sistem de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, dat fiind atât costul ridicat al unui astfel de sistem, cât și amploarea sistemului de măsurare a energiei electrice, în vederea aplicării formulei de calcul pentru identificarea corectă a energiei electrice produse din surse regenerabile și livrată în rețeaua electrică beneficiară de prețul legal stabilit”.

Alte modificări operate în proiectul de ordin – a 2-a versiune, prezentate de ANRE:

 – achiziția și montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice, inclusiv a sistemului de comunicație aferent se realizează fără impunerea obligației de respectare a compatibilității intre sistemul de comunicație al contorului de măsurare a energiei electrice produse şi cel local al operatorului de distribuție;

– citirea de către distribuitoria contoarelor de măsurare a energiei electrice din instalațiile prosumatorului se realizează ȋn baza unei convenții încheiate ȋn acest sens ȋntre operatorul de distribuție şi prosumator;

– se instituie obligația pentru prosumatori de a asigura accesul operatorului de distribuție ȋn instalațiile proprii ale prosumatorului, pentru asigurarea activităților de montare şi sigilare a contoarelor de măsurare a energiei electrice, inclusiv pentru activitatile ulterioare de verificare si mentenanță ale contoarelor de măsurare a energiei electrice;

– citirea de către distribuitori a contoarelor de măsurare a energiei electrice produse din surse regenerabile se realizează doar la cererea prosumatorului persoană fizică, ȋn baza unei convenții încheiate ȋn acest sens ȋntre OD şi prosumator;

– se impune obligația opertaorului de distribuție de a stoca informaţiile legate de cantitățile de energie electrică măsurate pentru o perioadă de un an calendaristic;

– se renunță la prevederile introduse in versiunea 1 a proiectului de ordin referitoare la posibilitatea de verificare strictă a puterii electrice instalate în centrala electrică de producere a E-SRE aparținând prosumatorului, în vederea evitării abuzului de mărire a acesteia peste pragul legal stabilit de 27 kW pe loc de consum, deoarece până la instalarea contorului de măsurare a energiei electrice produse din surse regenerabile la toți prosumatorii persoane fizice nu este posibilă această verificare;

– se introduce posibilitatea suspendării de către ANRE a acreditarii pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi și in cazul in care prosumatorul informează ANRE asupra încheierii contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse de centrala de E-SRE cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum si livrată ȋn rețea.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *