• Sper ca România să supună aprobării Comisiei Europene Contractul pentru Diferență ca mecanism suport în realizarea proiectului
• Construcția reactoarelor, planificată să înceapă peste 3 ani
“Proiectul Unităților 3 și 4 este o prioritate și în 2016, vrem să finalizăm negocierile, să înființăm compania de proiect și să dăm drumul efectiv Proiectului prin structurarea finanțării și serviciile de inginerie, construcție și procurare”, ne-a declarat Daniela Lulache, Director General Nuclearelectrica, apreciind că peste 3 ani din acest moment va începe construcția celor două reactoare. Structurarea finanțării este partea cea mai complexă, dificilă, obiectivul fiind ca acest proiect să răspundă nevoilor de sistem pe termen lung, dar și consumatorilor. “Avem o tradiție a prețului accesibil la consumator. Vrem să îl menținem”, spune Lulache.
Nuclearelectrica încheie anul 2015 cu rezultate foarte bune, la nivel operațional, financiar și investițional. Lulache reclamă însă regimul subvențiilor care determină distrugerea totală a competitivității în piață pentru că profitul este garantat. De consumator! “Este loc pentru toate sursele, dar echitabil. Problema nu sunt sursele, ci ineficiența mecanismelor suport actuale”, precizează Lulache.Mai multe detalii, puteți citi în Interviul acordat InvesTenergy de Dna Daniela LULACHE, Director General Nuclearelectrica
– La sfârșit de an 2015, care sunt realizările la Nuclearelectrica?
– Realizările Nuclearelectrica la sfârșitul anului 2015 sunt foarte bune prin raportare la contextul extrem de dificil de piață și regimul fiscal aplicat și sub ceea ce poate realiza această companie dacă piața energiei ar fi una competitivă, funcțională, avantajoasă în egală măsură pentru toți producătorii, daca regimul fiscal ar fi predictibil, dacă schimbările inopinate, cu impact major, ar fi analizate în complexitatea efectelor lor anterior implementării.Vreau ca Nuclearelectrica să își poată valorifica integral avantajele de producție și acționez în acest sens. Să stai și să aștepți vremuri mai bune nu intră în câmpul meu de acțiune.
Nuclearelectrica este o companie solidă, cu strategie și planuri de acțiune gândite proactiv, pe termen mediu și lung. Înainte de a fi un operator ecomomic, este un producător de energie nucleară, care acționează constant după reguli total diferite de ale oricărei alte entități din România. Totul este planificat riguros, totul este controlat, verificat, reanalizat și adaptat necesităților prioritare.
Din punct de vedere operațional, suntem cel puțin la fel de buni în 2015, cum am fost și în 2014, 2013, adică suntem tot pe primul loc în lume la coeficientul de utilizare a puterii instalate de la punerea în funcțiune a Unităților 1 și 2. Vorbim de un factor de 91.1%, factor care poziționează România pe primul loc în lume dintr-un total de 398 de reactoare nucleare și care este imaginea corectă și elocventă de ansamblu a tot ceea ce înseamnă securitate nucleară, mentenanță preventivă și corectivă, investiții, management și procese aferente, resursă umană. Obiectivul este sa menținem această performanță și în anii următori pentru că un prim loc la nivel global vorbește puternic atât despre Nuclearelectrica și oamenii săi, cât și despre România.
Financiar, la nouă luni, profitul este de 131.189 mii lei, cu 70% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Și nu, nu este vorba de vreo revenire spectaculoasă a prețurilor pe piața competitivă de energie, unde Nuclearelectrica își vinde cea mai mare parte din producție, 79%, pentru că pe acest segment de piață prețurile au mai scăzut, față de primele 9 luni ale anului 2014, cu încă 3%. Factorii de influență rămân aceiași, în principiu: efectul supracompensării producătorilor de regenerabile și, în consecință, lipsa unui efort minim în a-și vinde energia. Subvențiile care determină distrugerea totală a competitivității în piață pentru că profitul este garantat. De consumator! Menținerea acestui regim nu are decât efecte nocive: asupra producătorilor convenționali, consumatorilor și sistemului. Deși producătorii convenționali sunt afectați puternic, aceștia sunt cei care susțin, de fapt, sistemul energetic. Funcționalitatea acestuia este un imperativ și când nu bate vântul. Este loc pentru toate sursele, dar echitabil. Problema nu sunt sursele, ci ineficiența mecanismelor suport actuale.
Investițional, în 2015, am continuat proiectele asumate prin planul pentru perioada 2013-2017, cele mai multe fiind investiții în menținerea și upgradarea nivelului de securitate nucleară, și care sunt un factor de normalitate în industria nucleară, continuarea lucrărilor la depozitul intermediar de combustibil, upgradarea sistemului de protecție. Am făcut pași importanți cu Proiectul Unităților 3 și 4, suntem în prezent în faza de negociere a Acordului Investitorilor și a Actului Constitutiv ale noii companii de proiect. Speram să avem această companie anul viitor, așadar din toamna lui 2014 și până la sfârșitul lui 2015 am reușit să avem o strategie guvernamentală dedicată acestui proiect, o procedură de selecție cu respectarea legislației naționale și europene, și am parcurs trei din cele patru etape majore ale acesteia; în prezent, negociem documentații aferente proiectului și noii companii de proiect. O activitate continuă, susținută și avantajoasă, într-un timp rezonabil, asigură evitarea oricăror întârzieri majore în Proiect, generatoare de costuri adiționale.
– Cu ce rezultate încheiați anul: profit, cifră de afaceri…
– Nuclearelectrica este o companie listată și este obligată să respecte termenele de raportare aferente legislației pieței de capital, așadar rezultatele financiare, prezentate în raportul anual pentru 2015, vor fi făcute publice în anul 2016. Din aceste considerente, nu vă pot răspunde la întrebare în acest moment.
– Care sunt obiectivele pentru 2016 și pe termen mediu?
– Avem stabilite atât prin strategie, cât și prin contractele de mandat o serie de obiective: de operare, de producție, de creștere financiară și investiționale, realizabile în funcție de buget, pe care ne propunem să le realizăm. Atingerea acestor obiective înseamnă de fapt poziționarea cât mai bună a companiei: la nivel global, între diferiți producători de energie nucleară, la nivel național prin producție constantă, prețuri accesibile, la nivel de piață de capital prin eforturi de creștere fie prin activitatea de bază, fie prin diversificare, la nivel de companie prin asigurarea bazei de investiții care să ne asigure funcționalitatea optimă pe termen mediu și lung. Mai sperăm și într-un buget aprobat în timp util, nu la mijlocul anului.
De asemenea, continuăm să planificăm atent retehnologizarea Unității 1. Este un proces extrem de complex, cu multe evaluări tehnice, pe baza cărora se va realiza și evaluarea fianciară. În prezent, avem estimări, dar obiectivul este ca până la sfârșitul lui 2017 să avem o analiză clară atât a aspectelor tehnice, cât și a costurilor aferente. Proiectul Unităților 3 și 4 este o prioritate și în 2016, vrem să finalizăm negocierile, să înființăm compania de proiect și să dăm drumul efectiv Proiectului prin structurarea finanțării și serviciile de inginerie, construcție și procurare. Dar, acesta este un obiectiv care se întinde pe aproximativ 3 ani și implică corelarea cu autoritățile române și Comisia Europeană. Suntem, de asemenea, preocupați de identificarea unor oportunități de diversificare, dar o alternativă de creștere trebuie să creeze niste sinergii operaționale, să ne permit să creștem în timp, pe baza unor date deja existente, în congruența cu domeniul nostru de activitate. Altfel, pierdem timp și resurse.
– Ce înseamnă câștigul Hidroelectrica în Instanță privind exportul de energie pentru Nuclearelectrica?
– Un demers și un rezultat firesc într-un context de piață anormal. Producătorii trebuie să își poată valorifica producția în condiții optime, și în aceleași condiții ca orice alt producător european; deci, inclusiv să își poată exporta direct producția. De ce să nu beneficieze de prețurile mai mari din statele vecine, să își elaboreze o strategie de vânzări care să fructifice atât avantajele interne, cât și pe cele externe? Condiționările nejustificate trebuie eliminate.
– A fost respectat planul de investiţii strategice pentru perioada 2013-2017?
– Sigur ca da. Este un plan pe care compania l-a analizat bine, am analizat necesitățile, dar și avantajele realizării acestor investiții. Este un plan de investiții gândit să crească această companie, să vină cu valoare adaugată, să-i crească atractivitatea prin asigurarea funcțiilor prioritare. Facem investiții strategice, cu efecte benefice pe termen lung și încercăm să acoperim toți factorii de risc pe care îi analiză prin asociere cu aceste proiecte. Specificul nuclearului: nimic pentru mai târziu, totul când trebuie.
– În ceea ce priveşte proiectul construcţiei reactoarelor 3 şi 4, estimat la peste 6 miliarde de euro, ce etape urmează a fi parcurse?
– Asa cum vă spuneam, suntem în ultima etapă a procedurii de selecție, adică în perioada de negociere cu investitorul selectat a Acordului Investitorilor și Actului Constitutiv ale noii companii de proiect. Dacă lucrurile merg conform planului nostru, în 2016 vom finaliza negocierile și vom înființa compania de proiect. Ne îndreptăm sigur spre concretizarea acestui Proiect în termeni financiari și de construcție. Structurarea finanțării este partea cea mai complexă, dificilă întrucât ne dorim un proiect care să răspundă nevoilor de sistem pe termen lung, dar și consumatorilor. Avem o tradiție a prețului accesibil la consumator. Vrem să îl menținem.
– S-a decis structurarea finanţării proiectului şi mecanismele utilizate? Câţi bani dă fiecare, ce număr de acţiuni va deţine fiecare, ce rol va juca fiecare în compania de proiect, modalitatea de luare a deciziilor – ce ne puteți spune…
– Structurarea finanțării Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, implicit identificarea și implementarea mecanismului utilizat, vor fi decise de noua companie de proiect. Este un proces amplu, complex și trebuie gestionat extrem de corect și responsabil nu doar pentru părțile implicate în Proiect, ci și pentru consumatori.
Conform Strategiei de continuare a Proiectului, investitorul selectat va deține cel puțin 51% din noua companie de proiect, iar Nuclearelectrica cel mult 49%, dar nu mai puțin de 30% din capitalul social al noii companii de proiect. Nuclearelectrica va contribui în numerar cu 2 milioane de Euro la înființarea companiei de proiect, iar restul aportului va fi în natură: cu activele existente, combustibil și apa grea prin statul roman. Deciziile, în cadrul companiei de proiect, vor fi adoptate conform participației deținute în proiect, dar investitorul selectat nu va controla pro-rata din producție. Conform Memorandumului de Întelegere, operarea celor două unități nucleare va fi realizată de o companie specializată de operare și mentenanță, SNN intenționând să realizeze operarea și mentenanța pentru Unitățile 3 și 4 pe toata durata lor de viață, ceea ce înseamnă utilizarea expertizei pe care o deținem și venituri suplimentare.
– Dna Lulache, cum se negociază cu chinezii?
– Orice proces de negociere presupune o pregătire în prealabil, mai ales anterior perioadei efective de negociere. Într-un astfel de proces internațional, există diferențe de abordare care provin din factori socio-culturali, politici, legislativi care trebuie identificați, analizați și integrați constructiv. Nu te poți așeza la masa negocierilor fără să conștientizezi posibilele efecte ale acestor factori, ale tehnicilor de negociere specifice fiecărei culturi, ale diferențelor culturale. Or riști să ai un proces de negociere viciat din start. Odată atins un numitor comun, discuțiile evoluează spre scopul comun. Ambii negociatori își doresc o situație win-win dacă au înțeles clar care sunt variabilele și rezultatele potențiale ale negocierii. Apoi, iar acest aspect, este extrem de important, în dezvoltarea de noi proiecte nucleare, înțelegerea în detaliu a industriei este obligatorie, dar și a piețelor de energie, a factorilor de impact, a limitărilor legislative naționale și internaționale în domeniu. Fiecare proiect de new build nuclear este unic, unicitate care provine din datele de bază, tehnologie, finanțare, legislație, piața locală, și trebuie abordat ca atare. Cei care stau la masa negocierilor trebuie să înțeleagă și să accepte acești factori și, mai mult, să-i utilizeze în avantajul proiectului. Când ai un partener de discuții care înțelege și domeniul și ariile conexe totul devine mai ușor. Apoi, în final, rămâne elementul de bază, esența, negocierilor, robustețea proiectului și avantajele părților. În procesul de negociere pentru Unitățile 3 și 4 am trecut prin toate aceste etape firești și am ajuns să ne concentrăm atenția pe ceea ce contează. Astfel de negocieri sunt foarte complexe, cu o miză mare, dar am reușit să ajungem la rezultate agreate de ambele părți. Rezultatul acestor negocieri trebuie să fie un proiect care să ofere avantaj competitiv și poziționare regională României, protecție și siguranța consumatorului și câștig Nuclearelectrica.
– Statul român va acorda garanții pentru Cernavodă 3 și 4. O va face și statul statul chinez?
– Da, ambele state vor acorda garanții pentru dezvoltarea proiectului. Astfel de proiecte majore nu pot fi dezvoltate fără astfel de garanții. Și nu mă refer doar la noile proiecte în nuclear, ci la orice proiect care implică astfel de costuri. Vorbim astăzi doar de nuclear din punct de vedere al acordării garanțiilor de stat și identificării mecanismelor de finanțare pentru că este singurul proiect major de investiții în energie, dar aceleași abordări ar fi valabile și pentru alte proiecte majore, strategice în energie fie ele în hidro sau cărbune.
– Contractul pentru diferenţă, va fi luat în considerare în ceea ce priveşte proiectul reactoarelor 3 şi 4? Va fi propus spre aprobare Comisiei Europene?
– Contractul pentru diferență este prevăzut ca potențial mecanism în Strategia de continuare a Proiectului, iar eu îmi doresc aplicarea acestui mecanism din multe puncte de vedere, și anume:
• Trebuie înțeles foarte clar că acest instrument este un mecanism financiar derivat care se raportează la prețurile de piață, care nu supra-compensează, nu garantează profit discreționar și include riscuri aferente oricărui mecanism bazat pe date de piață;
• Este un mecanism dual prin care producătorul primește o “diferență” între un preț garantat (denumit “strike price”) și un preț de referință (care reprezintă o medie a prețurilor de piață), doar în situația în care strike price este mai mare decât prețul de referință. În situația inversă în care prețul de referință este mai mare decât strike price, producătorul plătește el “diferența”;
• Nivelul prețului garantat (strike price) se stabilește astfel încât să permită acoperirea costurilor de operare și financiare, a recuperării investiției, precum și a unui randament pentru investitori comensurat în funcție de riscurile asumate;
• Mecanismul este revizuit periodic astfel încât nivelul prețului garantat se poate ajusta dacă costurile de investiție și operare se dovedesc a fi mai scăzute decât cele estimate inițial, pentru a evita supracompensarea;
• Prețul de referință este un preț de piață stabilit cu un an înainte pentru a reflecta prețul estimat al energiei, pe baza prețurilor medii de piață;
• Nu înlătură obligația producătorului de vânzare directă a energiei, expunând astfel producătorul riscurilor inerente de piață (nu se garantează preluarea producției);
• Reduce costurile de finanțare associate proiectului, datorită reducerii riscului afacerii cu efecte pozitive asupra prețului energiei;
• Prevede protecție contractuală împotriva schimbărilor legislative și de politică energetică, controlând astfel riscul de deficiențe în reglementare;
• Permite, prin implementare, crearea unui cadru competitțonal corect pentru toate sursele de energie cu emisii scăzute de CO2 (contract aplicabil pentru regenerabile, nuclear și CCS);
• Nu garantează un nivel fix al veniturilor (feed in tarif), per total , și nici un nivel fix al profitului.
Eu sper, pe baza precedentului creat de Marea Britanie prin proiectul Hinkley Point C, ca proiectele mari de investiții, inclusiv Proiectul reactoarelor 3 și 4 să beneficieze de un astfel de mecanism. Și nu doar proiectul în sine, ci piața. Avem nevoie de orice mecanism care să ajute la crearea unui nivel egal, nediscriminatoriu aplicabil tuturor producătorilor.
Un astfel de mecanism trebuie aprobat de Comisia Europeana, pentru fiecare caz în parte, și sper ca România să supună aprobării Comisiei Europene Contractul pentru Diferență ca mecanism suport în realizarea Proiectului Unităților 3 și 4. Acest lucru este prevăzut să se întâmple în perioada funcționării noii companii de proiect.
– Când ar putea începe construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă?
– Ulterior stabilirii structurii de finanțare a proiectului și contractării serviciilor de inginerie, procurare și construcție de către noua companie de proiect. Aceasta va fi înființată pentru o durată de 2 ani în scopul stabilirii celor menționate anterior, urmând ca apoi să devină un Producător Independent de Energie. Deci, dupa finalizarea negocierilor actuale, înființarea companiei și transformarea acesteia în PIE, ar fi o perioadă de aproximativ 3 ani, din acest moment.
– Cât costă retehnologizarea reactorului 1? De unde vor proveni banii?
– Costurile estimative aferente retehnologizării sunt de 1,2-1,5 miliarde de Euro. Datele exacte vor fi furnizate de analizele tehnice pe care ne-am propus să le definitivăm până la sfârșitul anului 2017. Banii vor proveni atât din surse interne, cât și din surse externe, prin împrumuturi, creditele aferente construcției și punerii în funcțiune ale Unității 2 fiind scadente în perioada de inițiere a procesului de retehnologizare a Unității 1.
– De ce este importantă energia nucleară în mixul energetic? Ce reprezintă Nuclearelectrica pentru sectorul energetic românesc?
– Din 3 considerente majore:
1. Este singura sursa stabilă, în bandă, nepoluantă, capabilă să răspundă nevoilor de sistem și de consumator prin raportare, în general, la obiectivele energetice pentru 2030 asumate de Comisia Europeană și de România și, în special, prin raportare la atingerea țintelor de decarbonizare.
2. Este parte majoră a soluției unui mix echilibrat, care să asigure simultan cu decarbonizarea, securitate în aprovizionare, diversificarea surselor și creșterea capacităților autohtone.
3. Ofera nu doar independentă, dar și posibilitatea ca România să joace un rol important în regiune.
Nuclearelectrica este un jucător strategic pe piața internă de energie și unul care își dorește un rol important în regiune pe termen lung. Singurul producător de energie nucleară din România care poate beneficia de noile obiective europene pentru a da o nouă dimensiune atât companiei, cât și României. Nuclearelectrica se poziționează pe cel mai înalt loc în lume la coeficientul de utilizare a puterii instalate prin cele două reactoare pe care le operează, deci Nuclearelectrica știe în detaliu cum se poate obține performanță.
– Vă mulțumesc!