Martin Moise, PATRES: Autoritățile responsabile ar trebui să se uite la ce se întâmplă în piața de echilibrare. Răzvan Nicolescu: Este îngrijorător! Bateriile vor fi ca măștile la începutul Covid, în perioada următoare

Publicat pe Categorii Business, Esential, Opinii / Analize, Regenerabile, Semnal, Solar
Prima Pagina Actual Esential Martin Moise, PATRES: Autoritățile responsabile ar trebui să se uite la ce se întâmplă în piața de echilibrare. Răzvan Nicolescu: Este îngrijorător! Bateriile vor fi ca măștile la începutul Covid, în perioada următoare
  • Martin Moise: Duminica trecută, când a fost Paștele Catolic, au fost prețuri spot negative și consumul a scăzut la minimumul ultimilor 8 ani, cu prețuri de minus 10.000 lei/MWh în piața de echilibrare

“Este îngrijorător ce se întâmplă pe piața de echilibrare. Reprezentantul PATRES are dreptate. Bateriile vor fi ca măștile la începutul Covid în perioada următoare”, atrage atenția Răzvan Nicolescu, Expert în energie, pe pagina oficială de facebook.

Martin Moise, Primvicepreședinte PATRES, a semnalat – Solar Energy Bucharest Summit  – că Duminica trecută, când a fost Paștele Catolic, au fost prețuri spot negative și consumul a scăzut la minimumul ultimilor 8 ani, cu prețuri de minus 10.000 lei/MWh în piața de echilibrare.

“Autoritățile responsabile ar trebui să se uite la ce se întâmplă în piața de echilibrare. Piața de echilibrare ar trebui să fie competivă, pe baza unei ordini de merit. Este un grad mare de concentrare în piață, un singur actor, statul, este majoritar. Nu este sănătos, și tot amânăm cuplarea piețelor de echilibrare”, a afirmat Martin Moise.

Conform datelor publice de pe site-ul Transelectrica, cele mai active societăți în piața de echilibrare sunt OMV Petrom, CE Oltenia și Hidroelectrica.

Reamintim că, în urma unei investigații a Consiliului Concurenței, în 2020, Hidroelectrica s-a angajat să nu depăşească un anumit nivel al preţului energiei electrice ofertate la creştere de putere pe Piața de Echilibare și să separe, în cadrul companiei, activitatea de ofertare pe PE de cea de ofertare pe PZU.

În Piața de Echilibrare sunt penalizate diferențele între prognoza de producție și prognoza realizată sau cele între prognoza de consum și consumul realizat, practic toți clienții plătesc, în facturile primite de la furniozori, aceste prețuri din echlibrare, a mai semnalat reprezentatul PATRES.

El a atras atenția asupra efectului devastator pe care dezechilibrele le pot avea asupra producătorilor din fotovoltaic, mai ales a celor mici. În luna martie, din cele 2.972 de intervale de decontare, în 1.299 de intervale a fost producție de energie fotovoltaică. În 1.056 de ore, adică 81% din intervalele cu producție fotovoltaică, prețul din piața de echilibrare a fost negativ. Producția efectiv realizată a depășit prognoza, iar acest dezechilibru pozitiv s-a plătit.

Moise a exemplificat: În duminica de Paștele Catolic, sistemul energetic a fost pe surplus, progonoza de producție a fost mai mică decât producția, iar exedentul la nivel de sistem a ajuns la 200 MW, adică 5% dacă ne raportăm la cei 4.000 MW, ceea ce a dus la prețuri de minus 10.000 de lei/MWh în echilibrare. S-a primit ordin de dispecer și au fost oprite parcuri!

Duminica trecută, când a fost Paștele Catolic, consumul maxim instantaneu al României a coborât la 3.980 MW, la ora 14,37, acesta fiind cel mai mic consum întregistrat de România începând din 2016. “Vor mai fi multe astfel de situații cu prețuri negative. Este vizibil acest fenomen al pieței. Nivelul este total nejustificat. Un monopol în piața de echilibrare este nesănătos!”, a concluzionat Moise.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *