Consumatorii sunt jucători activi și centrali pe piețele de energie ale viitorului. Comisia Europeană propune noi reguli pentru tranziția către o energie curată centrată pe consumator. Potrivit acestora, consumatorii din întreaga Uniune Europeană vor avea parte, în viitor, de o alegere mai bună de aprovizionare, acces la instrumente fiabile de comparare a prețurilor de energie și posibilitatea de a produce și vinde propria lor energie electrică. Creșterea gradului de transparență și o mai bună reglementare vor conferi mai multe oportunități pentru ca societatea civilă să se implice mai mult în sistemul energetic și pentru a răspunde la semnalele de preț. Pachetul de măsuri propus de CE conține, de asemenea, o serie de măsuri menite să protejeze consumatorii vulnerabili.
Sursa foto: Comisia Europeană
Comisia Europeană a prezentat pachetul de măsuri pentru menținerea competitivității la nivelul Uniunii Europene, în urma tranziției către o energie curată, proces ce provoacă schimbări în cadrul piețelor de energie, potrivit oficialilor comunitari.
Cele trei obiective majore ale propunerilor lansate de CE sunt: prioritizarea eficienței energetice pe agenda europeană, asumarea poziției de lider în domeniul energiei regenerabile și asigurarea/garantarea unor condiții echitabile pentru consumatori. Potrivit documentului publicat, Comisia dorește ca UE să conducă tranziția către o energie curată, nu doar să se adapteze acesteia. Din acest motiv, UE s-a angajat să reducă emisiile de CO2 cu cel puțin 40% până în 2030, în același modernizând economia UE și furnizând locuri de muncă și creștere economică pentru toți cetățenii europeni.
“Pachetul de astăzi va stimula tranziția către o energie curată prin modernizarea economiei noastre. După ce a condus inițiativa climatică la nivel mondial, în ultimii ani, Europa oferă acum un nou exemplu, prin crearea condițiilor necesare unor locuri de muncă durabile, creșterii economice și investițiilor. Propunerile de astăzi ating toate sectoarele legate de energie curată: cercetare și inovare, competențe, clădiri, industrie, transport, digital, finanțe – pentru a numi doar câteva. Aceste măsuri vor asigura tuturor cetățenilor și întreprinderilor europene mijloacele necesare pentru a profita la maximum de tranziția energetică către o energie curată”, a declarat Vicepreședintele pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič.
Comisarul pentru Combaterea schimbărilor climatice și energie Miguel Arias Cañete, a precizat: „Propunerile noastre vizează o piață puternică adaptată noilor tehnologii, care să ofere condițiile optime pentru investitori, responsabilizarea consumatorilor. Să facem ca piețele energetice să funcționeze mai bine, ca să ne ajuta în îndeplinirea obiectivelor noastre climatice Sunt deosebit de mândru de obiectivul de eficiență energetică deoarece aceasta va reduce dependența de importurile de energie și se vor crea astfel locuri de muncă. Europa este în pragul unei revoluții de energie curate şi, la fel cum am făcut-o la Paris, putem obține doar acest drept doar dacă lucrăm împreună. Cu aceste propuneri, Comisia a clarificat calea către un sistem energetic mai competitiv, modern și curat. Acum ne bazăm pe Parlamentul european și statele noastre membre ca măsurile să devină realitate”.
Pachetul de măsuri al CE include, de asemenea, acțiuni pentru a accelera inovația și a renova clădirile Europei. Sunt prevăzute măsuri de încurajare a investițiilor publice și private, de promovare a competitivității industriale a UE și reducerea impactului social al tranziției către o energie curată.