Cum integrăm prosumatorii în piața de energie și cu ce costuri? Cele mai mari provocări rămân investițiile în rețele electrice, pentru menținerea calității tensiunii, și cele în soluții de stocare a energiei, se subliniază în Codul de bune practici pentru energie regenerabilă
Numărul prosumatorilor este în creștere accelerată la nivelul Uniunii Europene. Tot mai multe corporații și gospodării doresc să devină manageri ai propriilor surse de energie, fie acționând individual, fie colectiv. Potrivit Agenției Naționale Italiene pentru Noi Tehnologii, Energie și Dezvoltare Economică Durabilă (ENEA), până în 2050 vor exista peste 250 de milioane de prosumatori în Uniunea Europeană ce vor produce energie cu ajutorul sistemelor casnice mici sau în comunități energetice, se prezintă în Codul de bune practici pentru energie regenerabilă, lansat recent de RWEA și RPIA.
Strategia UE privind energia solară are ca țintă capacități de 320 GW instalate în panouri fotovoltaice până în 2025, de peste două ori nivelul actual și de aproape 600 GW până în 2030. Pentru a realiza acest lucru, strategia prezintă trei inițiative europene concrete, legate inclusiv de acoperișurile fotovoltaice, inițiativă ancorată în jurul unei obligații juridice a UE privind instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișuri pentru a asigura implementarea accelerată a panourilor pe clădiri.
Și în România, numărul prosumatorilor este în continuă creștere. S-au simplificat considerabil și procedurile de racordare, aceștia beneficiind acum de reguli speciale în materia racordării capacităților energetice la rețelele electrice. Întrebarea este cum îi integrăm în piața de energie și cu ce costuri? Cele mai mari provocări rămân investițiile în rețele electrice, pentru menținerea calității tensiunii, și cele în soluții de stocare a energiei, se subliniază în Codul de bune practici pentru energie regenerabilă.
O hartă a numărului de instalații ale prosumatorilor este prezentată în documentul lansat de RWEA și RPIA, în baza datelor prezentate de ANRE.

Harta prosumatorilor din România și puterea instalată în fiecare județ
Raportul ANRE privind monitorizarea activităţii prosumatorilor până la sfârșitul lunii iunie 2023
arată o capacitate totală instalată de 973 MW la nivelul întregii țări.