Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei modifică Calendarul de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel național în perioada 2019 – 2028, la solicitarea operatorilor de distribuție care au înregistrat nerealizări ale planurilor.
În fiecare an, în unele zone de concesiune, s-au raportat nerealizări ale planurilor de implementare a SMI. De asemenea, au fost raportate nerealizări în raport cu prevederile Calendarului și în anul 2021, potrivit rapoartelor anuale de analiză cu privire la stadiul implementării SMI la data de 31 decembrie a anului precedent, realizate de ANRE.
Restanțierii la implementarea contoarelor inteligente în 2020 sunt: DEER – zona Transilvania Sud – grad de realizare a numărului de utilizatori integrați în SMI de 2%, Delgaz Grid – 6%, DEER – zona Transilvania Nord – 24% și Distribuție Energie Oltenia – 59%.

Cauzele nerealizărilor raportate de operatori, conform Autorității, au fost în principal: imposibilitatea asigurării bazei materiale cauzată de anularea unor licitații sau lipsa de ofertanți pentru licitațiile inițiate și restricțiile impuse pe durata stării de urgență și a stărilor de alertă instituite din cauza pandemiei de Covid-19.
ANRE prezintă situația propunerilor de modificare a calendarului de implementare a SMI pentru fiecare zonă de concesiune în cazul operatorilor de distribuție restanțieri
Conform acesteia, e-Distribuție Muntenia, e-Distribuție Banat și e-Distribuție Dobrogea se angajează să respecte prevederile din Decizia 778/2019 aferente zonelor de concesiune respective.
Distribuție Energie Oltenia propune redistribuirea locurilor de consum planificate și neintegrate în SMI în anii 2019 și 2020 prin reorganizarea programelor de implementare aferente perioadei 2021 – 2024, numărul total de utilizatori integrați în SMI pe durata prevăzută rămânând neschimbat. Propunerea de modificare a calendarului în condițiile propuse de companie estimează o reducere a costului mediu unitar de implementare.
În perioada 2019 – 2021 Delgaz Grid nu a realizat programul de implementare a SMI conform prevederilor din calendarul aprobat din cauză că baza materială necesară nu a putut fi asigurată. Astfel, compania a raportat ANRE că în perioada 19 iulie 2019 – 19 august 2020 au fost anulate trei licitații organizate pentru achiziția de echipamente și servicii necesare extinderii sistemului de contorizare inteligentă. La data de 30 septembrie 2021, Delgaz Grid raportează că licitația organizată pentru același obiectiv în cursul anului a fost contestată și se află în examinare la Consiliul de Soluționare a contestațiilor. Prin modificarea propusă, numărul total de utilizatori integrați în SMI de către Delgaz Grid scade cu 0,1%, iar costul mediu unitar crește cu 1,5%.
În cazul Distribuție Energie Electrică România, probleme legate de asigurarea bazei materiale au dus la nerealizarea sarcinilor de implementare a SMI. Pentru anul 2019 și 2020 atât SDEE Transilvania Nord, cât și SDEE Transilvania Sud au raportat anularea unor licitații, respectiv prelungirea procesului de achiziție a necesarului de echipamente și servicii aferente implementărilor planificate pentru anul 2019 până spre sfârșitul anului 2020 din cauza contestării rezultatului licitației. În anul 2020 s-a inițiat lansarea unei achiziții sectoriale pentru toate cele trei zone de concesiune aflate în administrarea DEER, dar și această procedură a înregistrat întârzieri. Ca urmare, DEER propune modificarea calendarului de implementare a SMI pentru cele trei zone de concesiune, cu păstrarea numărului total de utilizatori integrați, redistribuirea nerealizărilor din primii trei ani ai perioadei fiind făcută în perioada 2022 – 2023. Modificarea de calendar nu influențează costurile medii unitare de implementare.
Noi obligații pentru distribuitori
ANRE impune obligații pentru operatorii de distribuție având în vedere noile modificări din Legea energie electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 referitoare la utilizarea flexibilității în rețelele electrice de distribuție, la creșterea eficienței energetice, la stimularea producției distribuite din surse regenerabile, la noile condiții de participare la piața de energie a prosumatorilor, clienților active, agregatorilor etc.
Astfel, în termen de maxim 18 luni de la aprobarea deciziei ANRE privind modificarea Calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel național perioada 2019 – 2028, operatorii vor fi obligați:
- să actualizeze analizele cost-beneficii pentru implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice luând în considerare modificările din noul pachet legislativ European transpuse în legislația națională cu impact asupra structurii și nivelului costurilor și beneficiilor implicate în proces;
- să reevalueze gradul de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a în zonele de concesiune și să transmită ANRE propuneri de modificare a calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice pentru zona de concesiune, dacă este cazul, corelat cu rezultatele analizelor cost-beneficii.
Proiectul de decizie ANRE este în consultare publică pentru o perioadă de 30 zile.