Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2020 – 2029, se cere aprobarea acționarilor. Vezi care sunt proiectele noi de investiții stabilite de Transelectrica după consultarea cu operatorii și ce se va face pentru siguranța alimentării consumului în anumite zone ale Capitalei

Publicat pe Categorii Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Business Investitii / Tranzactii Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2020 – 2029, se cere aprobarea acționarilor. Vezi care sunt proiectele noi de investiții stabilite de Transelectrica după consultarea cu operatorii și ce se va face pentru siguranța alimentării consumului în anumite zone ale Capitalei

Pentru siguranța alimentării consumului în anumite zone ale Capitalei, Transelectrica se angajează să instaleze noi autotransformatoare în staţiiile Fundeni și Bucureşti Sud și să construiască noi stații, respectiv:

  • stație 400/110 kV la Grozăveşti, racordată prin LES 400 kV cu staţiile 400 kV Bucureşti Sud şi Domneşti și două bobine de compensare 100MVAr montate la 400 kV în staţia 400 kV Grozăveşti;
  • staţie 400/110 kV la Fundeni racordată şi prin LEA 400 kV nouă Fundeni-Brazi Vest și intrare-ieşire în LEA 400 kV Bucureşti Sud-Gura Ialomiţei prin LEA d.c. 400 kV și montarea unei bobine de compensare 100MVAr în staţia nouă 400 kV.

În ultima ședință din acest an, acționarii Transelectrica sunt solicitați să aprobe Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru perioada 2020 – 2029.

În urma consultării publice,  Transelectrica susține că a îmbunătățit atât cât a fost posibil Planul de Dezvoltare a RET, urmând ca pentru edițiile următoare ale planului, să ia în considerare toate propunerile primite din partea operatorilor, se precizează într-un document al companiei. Ultima variantă a Planului a fost trimisă către ANRE pentru aprobare în data de 14 octombrie 2020.

În următorii zece ani, se vor finaliza proiectele de retehnologizare aflate în derulare şi se vor începe proiecte noi, respectând prioritizarea bazată pe starea tehnică şi importanţa staţiilor, precizează reprezentanții companiei.

În actuala ediție a Planului de dezvoltare, Transelectrica a introdus următoarele proiecte noi de investiții:

 Retehnologizare/modernizare RET:

  • Înlocuire AT 1 Arefu 220/110 kV, AT Stupărei 220/110 kV, T1 și T2 400/110 kV Constanta Nord, T2 400/110 kV Smârdan, T1 110/10kV și T7 400/110 kV Cluj Est, T4 400/110kV Drăgănești Olt;
  • Modernizare sistem comandă-control-protecție Stația 400 kV Gădălin;
  • Modernizare sistem comandă-control-protecție Stația 400/110/20kV Sibiu Sud;
  • Achiziția și montajul unei bobine de compensare 100MVAr în stația Portile de Fier 400 kV.

Siguranța alimentării consumului:

  • Proiectele destinate Capitalei, prezentate mai sus;
  • Reconductorarea axului 220 kV Urechești-Tg. Jiu Nord-Paroșeni- Baru Mare-Hășdat (necesar și pentru creșterea capacității de interconexiune).

Creșterea capacității de interconexiune:

  • Echiparea circuitului 2 LEA 400 kV Nădab-Bekescsaba;
  • LEA 400 kV Portile de Fier – Djerdap circuitul 2;
  • Interconexiune RO-HU (LEA 400 kV nouă Oradea-Jozsa, AT nou 400/220 kV Roșiori, AT nou 400/220 kV Reșița, reconductorarea axului 220 kV Urechești-Tg. Jiu Nord-Paroșeni- Baru Mare-Hășdat). Oportunitatea se va reanaliza în funcție de evoluția integrării regenerabilelor.

Față de ediția aprobată a Planului, au fost excluse următoarele proiecte de investiții:

  • Retehnologizare stația 400/110 kV Dârste
  • Modernizare sistem de comanda control protectie in statia 220/110/20 kV Gheorgheni
  • Modernizare sistem de comanda control protectie in statia 400/220/110 kV/MT Urechesti
  • Modernizare sistem de comanda control protectie in statia 220/110 kV Fundeni
  • Modernizare sistem de comanda control protectie in statia 400/220/110 kV
  • Modernizare sistem de comanda control protectie in statia 220/110 kV Turnu Măgurele.

Proiectele de dezvoltare a RET incluse în Planul de dezvoltare  pentru perioada 2020- 2029 sunt prezentate de Transelectrica în documentul următor:


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *