“Văd un reviriment a sectorului regenerabilelor după 2020. Din perspectiva Transelectrica, sursele de energie regenerabilele actuale sunt integrate 100%. S-a ajuns la o maturitate. Ca să integrăm mai mult trebuie să dezvoltăm rețeaua”, a declarat Corina Popescu, Director General Transelectrica, în cadrul celei de-a treia întâlnire a Consorțiului Proiectului “RE-SERVE – Renewables in a Stable Electric Grid”, organizată de Asociația Centrul Român al Energiei (CRE) la București.
Este foarte greu să dezvolţi proiecte de energie din surse regenerabile cu reţeaua din România din cauza cadrului legislativ actual, care trebuie modificat, a subliniat aceasta.
În noua directivă europeană pe regenerabile nu se mai vorbește de o țintă la nivelul fiecărui stat european. Urmează ca fiecare țară să-și stabilească propriul program și să-și creeze ținta. “România trebuie să fie pregătită pentru trecerea la un sistem de energie curată. Trebuie să găsim cea mai bună soluţie pentru România, nu să avem una copy/paste”, a afirmat Corina Popescu.
Soluția potrivită urmează a fi găsită în urma unor cercetări. Transelectrica, este implicată, alături de Centrul Român al Energiei (CRE), în proiectul „RE-SERVE – Renewables in a Stable Electric Grid”, care beneficiază de finanţare europeană. “Proiectul adresează provocările Sistemului Energetic Național bazat pe 100% regenerabile. RE-SERVE are două obiective interconectate: realizarea de noi coduri de reţea armonizate la nivel european, precum şi definirea de noi servicii auxiliare inovative care să răspundă integrării de până la 100% a surselor regenerabile de energie în reţeaua de transport a energiei electrice. Intenţionăm să dezvoltăm un set armonizat de reguli menite să adreseze mai bine guvernanţa fluxurilor transfrontaliere de energie în Europa”, a declarat domnul Mihai Păun, Vicepreședinte CRE. Partenerii CRE în proiectul RE-SERVE sunt: Transelectrica, Universitatea Politehnică Bucureşti, organizaţii de profil din Germania, Irlanda şi Italia. Proiectul a fost lansat în noiembrie 2016 și se desfăşoară pe o perioadă de 36 de luni.
Corina Popescu a evidențiat importanța acestui proiect de cercetare, necesar României pentru a face față schimbărilor spre o energie curată „Avem nevoie de acest proiect de cercetare ca să putem face faţă provocărilor pe care le are sistemul energetic. În acest proiect, Transelectrica are rolul să furnizeze toate informaţiile importante cu privire la posibilitatea creării unui sistem energetic care să funcţioneze cu 100% energie regenerabilă. Studiul încearcă să definească scenarii pentru România: 100% regenerabile sau mai puțin. Să vedem ce anume trebuie făcut din punct de vedere tehnic, cu menţinerea securităţii în alimentarea cu energie. Vom analiza care sunt costurile, implicaţiile şi dacă procesul de trecere la energia curată este fezabil cu tehnologia actuală. Se vor face teste de validare. Este un prim pas, dacă ne gândim către viitor”.
În ce privește situația actuală din sectorul regenerabilelor, Corina Popescu spune că s-au mai calmat lucrurile. “Ordonanța de urgență care a modificat Legea regenerabilelor a venit cu soluții. Este greu, când creezi dezechilibre, să construiești…În perioada următoare, nu văd dezvoltarea de noi proiecte în sectorul regenerabilelor. Dacă va mai fi o schemă de sprijin, mi-aș dori ca aceasta să fie sustenabilă și să se bazeze pe un studiu de impact de suportabilitate”, a afirmat Directorul General al Transelectrica.