RIGC 2023. Ion Sterian, Transgaz: România are una dintre cele mai moderne infrastructuri de transport gaze din Europa. Suntem la cinci stele la nivelul calitativ al infrastructurii

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, Petrol si gaze, Semnal
Prima Pagina Actual Esential RIGC 2023. Ion Sterian, Transgaz: România are una dintre cele mai moderne infrastructuri de transport gaze din Europa. Suntem la cinci stele la nivelul calitativ al infrastructurii
  • Gazoductul Tuzla – Podişor, care va prelua integral producţia din Neptun Deep, va deveni operativ din iulie 2025
  • Sterian: N-am înțeles de ce Comisia Europeană nu a aprobat la finanțare din Fondul de Modernizare proiectele depuse de Transgaz

“România are una dintre cele mai moderne infrastructuri de transport din Europa. Suntem la cinci stele la nivelul calitativ al infrastructurii, ca să îl parafrazez pe omologul meu de la FGSZ Ungaria, în ceea ce privește tehnologia și în ceea ce privește securitatea transportului și exploatării conductelor de gaz. Am investit și investim în continuare”, a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, la Romanian International Gas Conference – RIGC 2023.

Gazoductul Tuzla – Podişor, care va prelua integral producţia din Neptun Deep, va deveni operativ la 1 iulie 2025, a anunțat Sterian, evidențiind că Transgaz “se ține de treabă”. “Suntem în grafic cu lucrările și chiar suntem într- un grafic accelerat – au început să vină vapoarele cu țeavă, a început conducta să transporte în depozite.  Ne pregătim pentru prima sudură, în maxim 8- 10 zile, pe tronsonul Tuzla Podișor, un gazoduct care preia integral producția din Neptun Deep. Din discuțiile pe care le avem și din graficul de lucru cu constructorii, finalizarea gazoductului va fi undeva la sfârșitul anului viitor. Vor mai urma încă circa 5- 6 luni de zile de probe tehnologice si, conform contractului,  gazoductul este operativ  la 1 iulie 2025”, a afirmat Ion Sterian.

Sursă foto: Gândul

Transgaz a semnat, pe 16 iunie 2023, contractul de execuţie a lucrărilor pentru gazoductul Tuzla-Podişor, cu societatea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, din Turcia. Proiectul, în valoare de aproximativ 500 milioane euro, constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale în lungime de 308,3 km, care va face legătura între resursele de gaze naturale exploatate din perimetrul Neptun Deep şi coridorul BRUA, asigurându-se astfel posibilitatea transportului gazelor naturale prin interconectările existente. Conducta este amplasată în zona de sud-est a ţării şi traversează trei judeţe (Constanţa, Călăraşi şi Giurgiu), respectiv 42 de unităţi administrativ teritoriale (UAT).

Șeful Transgaz și-a exprimat nemulțumirea, spunând că nu a înțeles motivele pentru care proiectele de conducte noi ale companiei, în valoare de peste jumătate de miliard de euro, au fost refuzate pentru finanțare din Fondul de Modernizare.

“N-am înțeles de ce Comisia Europeană nu a aprobat la finanțare din Fondul de Modernizare proiectele depuse de Transgaz. Unele din aceste proiecte privesc construirea infrastructurii necesare viitoarelor centralele pe gaze în ciclu combinat cu posibilitate de utilizare a hidrogenului de la Turceni și Ișalnița ale Complexului Energetic Oltenia. Licitațiile sunt în curs pentru aceste conducte, dar nu avem bani. Ne străduim să găsim să luăm împrumuturi de la diferite bănci și instituții financiare. Asta pentru că proiectele noastre nu au fost aprobate la finanțare. Mă întreb de ce și nu mă întreb numai eu, ci și alți factori de decizie din România. În cele din urmă, vom găsi banii necesari și vom construi conductele, însă ar fi fost bine să putem lua finanțare din Fondul de Modernizare. Asta pentru că România a pierdut mult când am scos din funcțiune termocentralele pe cărbune”, a spus șeful Transgaz, la Romania International Gas Conference (RIGC) 2023, potrivit e-nergia.ro

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), sub înaltul patronaj al Ministerului Energiei, organizează în perioada 7 – 8 noiembrie cea de-a VI-a ediţie a evenimentului Romanian International Gas Conference – RIGC 2023, cu tema “Redefinirea securităţii aprovizionării. Potenţialul noilor tehnologii pentru o tranziţie energetică durabilă”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *