* Nu se poate funcţiona cu toate grupurile în acelaşi timp, fiind nevoie ca în permanenţă să existe blocuri energetice de rezervă. Nu este bine să termini toată apa în jumatate de an şi să omori cărbunele în cealaltă jumătate, recunoaște Directorul General Laurențiu Ciurel
Complexul Energetic Oltenia parcurge o perioadă bună: toate grupurile energetice funcționează, energia se vinde la prețuri bune, spiritele în rândul salariaților par să se fi liniștit. E liniștea dinaintea furtunii sau a venit vremea deciziilor, care odată puse în practică să salveze compania? După vizita ministrului Energiei și a echipei de la minister, administrația și sindicatele din CE Oltenia par să fi făcut pace, dar mai ales par puși pe treabă.
Directorul general Laurențiu Ciurel se declară mulțumit de faptul că de o perioadă bună de timp, CE Oltenia funcţionează cu toate grupurile energetice. El nu-și ascunde însă îngrijorarea privind riscul de avarii în condițiile funcționării la capacitate maximă a grupurilor. Situaţia economică a societăţii s-a schimbat în bine, vindem energie la preţuri bune, dar, din punct de vedere tehnic, ar putea exista probleme, declară Ciurel pentru presa locală.
Practic, conform regulilor admise în sistemul energetic , nu se poate funcţiona cu toate grupurile în acelaşi timp, fiind nevoie ca în permanenţă să existe blocuri energetice de rezervă. „Suntem bucuroşi, pentru că nu am mai mers în acest ritm din 2012. Vindem bine, pe bani frumoşi, însă am putea avea probleme. În mod normal trebuie să fie chibzuinţă în repartizarea acestor resurse. Nu să termini toată apa în jumatate de an şi să omori cărbunele în cealaltă jumătate. Lucrurile astea trebuie cântărite şi stabilite în zona reglementatorilor şi transportatorilor”, susține Ciurel, citat de presa locală.
În prezent, media de producție și vânzare de energie este de 2.700 de MW. În condițiile unor avarii, care – susțin reprezentanții CE Oltenia – sunt inerente, se impun lucrări de reparații și întreținere la grupurile care sunt deja suprasolicitate și nu sunt bani!
CE Oltenia își vinde energia la preţuri record, spune Ciurel, cu precizarea că preţurile din Piaţa Zilei Următoare (PZU) au fost cele mai mari din ultimii doi ani: „Ce s-ar întâmpla dacă n-am avea cărbune, în perioada asta de secetă? Oltenia vinde acum tot ce are, prețurile fiind 220 de lei pe MW. Ar trebui întrebaţi acum toţi cei care cer în mod absolut iresponsabil închiderea CE Oltenia, de unde ar lua energie dacă nu ar exista cărbune?”, a afirmat Laurenţiu Ciurel.
Pacilicii astia se plang tot timpul…cand nu vand, cineva nu ii lasa sa vanda si e conspiratie.
Cand merg la full si vand tot iara nu e bine si se plang ca ei duc greul.
Niste incompetenti ca astia de la CEO, mai rar….