Propunerea de OUG ce modifică Legea 220: Prosumatorii pot vinde energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică aparținând operatorilor de distribuție concesionari, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic al rețelei electrice, caz în care aceștia au dreptul să beneficieze de un preț stabilit conform reglementărilor ANRE
Comisia Europeană a anunțat noile de măsuri pentru menținerea competitivității la nivelul Uniunii Europene, în urma tranziției către o energie curată, proces ce va provoca schimbări în cadrul piețelor de energie. Consumatorul va deveni astfel jucător central și activ pe piețele de energie, eficiența energetică va avea rol primordial și se dorește asumarea poziției de lider în domeniul energiei regenerabile.
România trebuie să respecte noile reguli ale Comisiei Europene, fapt ce necesită schimbări în cadrul de reglementare, chiar o regândire a sistemului energetic naţional, în noul context tehnologic, susțin specialiști din domeniul energetic.
Pentru promovarea prosumatorilor în România, autoritățile trebuie să vină cu un cadru de reglementare adecvat, respectiv cu soluții de susținere a investițiilor la nivel individual. Consumatorul casnic va avea șansa să-și reducă factura la energie devenind prosumator, calitate în care nu doar va consuma ceea ce produce, ci va putea oferi excedentul de producţie în sistem. Vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, a declarat recent, în cadrul unei conferințe de specialitate: „Bineînţeles că realitatea de multe ori depăşeşte nivelul de reglementare şi de decizie politică şi sunt foarte mulţi cetăţeni în România care doresc să devină prosumeri, să-şi facă propria instalaţie de producere şi consum de energie electrică. Din punctul acesta de vedere ne-am propus ca prioritate să discutăm cu operatorii de reţea şi cu mediul de afaceri. Cu atât mai mult cu cât prosumerii în toată Europa şi în toată lumea – de pildă în SUA există un adevărat boom în acest moment – se bazează pe industria solară; pe microcapacităţile instalate pe acoperişuri de case locuinţe colective, ferme, parcări, supermarketuri şi aşa mai departe. În opinia mea, trebuie urgent să găsim rezolvare din punctul de vedere al reglementării şi al modului de a susţine aceste investiţii la nivel individual sau la nivel de IMM-uri”.
La rândul său, Corina Popescu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei, a venit cu noutăți, afirmând, pentru EFdeN, că în 2017 se va crea cadrul de reglementare pentru prosumatori, fiind deja demarate discuțiile cu ANRE și Ministerul Finanțelor în acest sens. “Am propus implementarea conceptului de prosumator în draftul de ordonanță de urgență care modifică legea 220. Este un început, nu este cu certificate verzi pentru că am considerat că totuși nu se respectă concurența, prosumatorul este ceva foarte mic. Conceptul este implementat acolo, se absoarbe cantitatea de energie electrică produsă de prosumator în reteaua de distribuție de către distribuitor și se realizează o compensare primind un preț pe energia care intră în rețea. Conceptul este dezvoltat împreună cu colegii de la ANRE”, a afirmat Corina Popescu. După ce Ordonanța de urgență va fi aprobată de Guvern, urmează să fie elaborate norme pentru implementarea conceptului.
Potrivit OUG ce modifică legea 220, “Persoanele fizice care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată sub 100 kW pe loc de consum, precum şi autorităţile publice care deţin capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile realizate, parţial sau total, din fonduri structurale, în proiecte care nu sunt „generatoare de venit” în sensul prevederilor art. 55 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1990, pot vinde energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică aparținând operatorilor de distribuție concesionari, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic al rețelei electrice, caz în care aceștia au dreptul să beneficieze de un preț stabilit conform reglementărilor ANRE.”
În forma forma inițială a ordonanței, înainte de consultarea publică, se preciza: ”Persoanele fizice și juridice care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată sub 100 kW pe loc de consum, precum şi autorităţile publice care deţin capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile realizate, parţial sau total, din fonduri structurale, livrează în rețeaua electrică energia electrică produsă de acestea cu titlu gratuit și au dreptul să beneficieze de reducerea prețului energiei electrice consumate din rețeaua electrică prin reducerea tarifului de distribuție aplicabil, în condițiile reglementărilor ANRE.”
Prosumatorii în Strategia energetică…
Și în Strategia energetică propusă de Ministerul Energiei, document aflat în dezbatere publică, se face referire la o creștere a ponderii consumatorilor ce utilizează sisteme distribuite de generare a energiei electrice pe bază de panouri fotovoltaice, contoare inteligente, sisteme casnice de stocare în baterii, mobilitate electrică și, în general, dispozitive inteligente de consum al energiei, se vor produce transformări importante ale modului în care este distribuită energia electrică. Operatorii de distribuție vor trebui să dezvolte rețele inteligente, apte să interacționeze în timp real cu prosumatorii și să susțină modele dinamice de business, se afirmă în proiectul promovat de Ministerul Energiei în consultare publică.
România are o strategie de dezvoltare a rețelelor inteligente, dar implementarea ei se confruntă cu întârzieri, se precizează în același document. Potrivit strategiei, ANRE va crea cadrul de reglementare necesar integrării prosumatorilor în rețelele de utilități și al accesului producției prosumatorilor pe piața angro – de exemplu, funcționarea agregatorilor de sarcină, care reunesc producția unui număr mare de prosumatori până la depășirea unui prag de capacitate (de ex., 0,5 MW) pentru participarea la piața angro; sau funcționarea platformelor de tip peer-to-peer în micro-rețele (microgrids).
O legislație privin prosumatorul în România va fi în măsură să soluționeze și marea problemă a obținerii autorizațiilor pentru montarea unui sistem de panouri fotovoltaice, speră reprezentanții EFdeN, care promovează proiectul EnergiaTa, cu scopul de a reduce durata și numărul autorizațiilor. În prezent, să montezi pe casă un panou fotovoltaic este nevoie de 450 de zile și necesită peste 12 aprobări!