Articol realizat de Asociația Administratorilor Independenți
Ca urmare a angajamentului asumat de guvern de a realiza numiri pe mandate definitive pe 4 ani, un semnal pozitiv si mult așteptat de piață, mai multe ministere au început sa publice scrisorile de așteptări ale companiilor. Este o etapă necesară pentru realizarea procedurilor de selecție a conducerilor administrative ale societăților de stat, care indică candidaților perspectiva acționarilor si obiectivele pe care acestia se angajează sa le îndeplinească.

Asociația Administratorilor Independenți a analizat o serie de scrisori de așteptare si a constatat că unele dintre acestea indică, printre altele, structura indicatorilor de performanță pentru care viitorii administratori vor trebui sa propună ținte și în raport cu care performanța în administrare le va fi evaluată. La categoria indicatorilor financiari am regăsit indicatori precum: „reducerea cheltuielilor cu personalul la 1000 lei venituri”, „reducerea cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare”, „creșterea productivității muncii”, s.a.m.d. Însă printre aceștia nu am regăsit nici un indicator de „profit” sau „rentabilitate a capitalurilor”, in condițiile in care, se știe, obiectivul oricărui acționar este sa obțină valoare adăugată (adică profit) din capitalurile date in administrarea conducătorilor acestor companii. Realitatea economiei romanești, arata ca multe societăți cu capital de stat întocmesc bugete (aprobate de adunările generale ale acționarilor) in care își propun înregistrarea de pierderi anuale si, foarte adesea, conducerile acestor companii primesc chiar remunerație – sub forma componentei variabile – pentru planificarea si realizarea de pierderi.
O întrebare legitima ce poate fi adresata si pe care o vom explica in cele ce urmează este: De ce este esențial ca orice companie sa înregistreze profit, fie ea privata sau cu capital de stat?
In primul rând legea fundamentala a societăților (legea 31/1990) stabilește că orice societate, indiferent de forma de organizare, are ca scop realizarea de profit. De altfel, acesta este si motivul pentru care societățile, fie ca sunt SA sau SRL, se numesc „for profit organisations”. Profitul reprezintă validarea faptului ca afacerea este viabila, respectiv ca societatea produce un bun sau prestează un serviciu care este cerut de piața si o face in condiții de rentabilitate.
In al doilea rând, a acționa într-o piața concurențiala si a produce un bun sau a presta un serviciu in condiții de pierdere este împotriva principiilor de concurenta iar acest lucru este calificat drept „concurenta neloiala”. Acesta este si motivul pentru care legea concurentei interzice, spre exemplu, vânzarea de produse/prestarea de servicii sub costuri, cu excepția situațiilor reglementate precum lichidarea de stocuri.
In al treilea rând, si poate cel mai important într-o economie de piața funcționala, îl reprezintă faptul ca profitul este motorul dezvoltării. Potrivit principiilor economice, sursele interne care susțin realizarea investițiilor sunt: profitul, fondul de amortizare si alte rezerve care sunt constituite tot din profit. Așadar, principala sursa de realizare a investițiilor o reprezintă profitul, iar lipsa acestuia conduce la o reacție in lanț, pentru ca, daca nu exista profit, practic fondul de amortizare devine insuficient pentru a asigura înlocuirea echipamentelor in viitor. Mai mult, in condițiile apariției unor noi tehnologii, utilajele si echipamentele pot ieși din uz chiar înainte de amortizarea completa, de aceea este atât de important ca profitul sa fie obiectivul principal al oricărei companii.
In al patrulea rând, pentru a putea accesa resurse externe societății, de tipul creditelor bancare, emisiuni de obligațiuni sau orice alt tip de finanțare, orice partener financiar va analiza viabilitatea afacerii si va solicita si o contribuție proprie pentru realizarea investiților, contribuție ce nu poate fi acoperita decât din profit sau fondul de amortizare. Prin urmare, nicio companie nu poate realiza investiții decât daca înregistrează profit.
Este adevărat ca pot exista momente in evoluția unei companii când, din varii motive, pot fi înregistrate pierderi, care sunt suportate din capitalul acționarilor, însă in astfel de situații administratorii trebuie sa elaboreze planuri de masuri pentru realizarea de profit in anul/anii următori. Acesta este si motivul pentru care, la aprobarea situațiilor financiare anuale, administratorii societăților care înregistrează pierderi sunt obligați de reglementări să indice modul în care vor acoperi pierderile înregistrate în anul anterior.
Odată ce am demonstrat necesitatea de a face profit, să vedem ce se întâmpla cu profitul? În situația în care societatea înregistrează profit, acesta poate fi utilizat, în totalitate, ca sursă pentru realizarea de investiții (administratorii propun acest lucru iar acționarii îl aproba). O alta alternativă este aceea în care profitul poate fi distribuit acționarilor, în totalitate sau în parte, sub forma de dividende. Acest lucru se întâmplă dacă administratorii nu au planuri de investiții ori sursele pe care le au la dispoziție din fondurile de amortizare sau rezerve sunt suficiente. Motivația pentru o astfel de propunere vine, de regulă, din faptul ca surplusul de fonduri neutilizat erodează randamentul capitalului (ROE), adică rentabilitatea capitalului neintrodus în circuitul economic (chiar daca stau in conturi bancare) este negativă sau extrem de mică.
Pe de altă parte există și situația companiilor de stat care înregistrează profit, acestea fiind de regulă companii listate, și la care statul a reglementat o politica „extremă” în materie de politică de dividende, respectiv aceea de a distribui 90% din profit sub forma de dividende, adică aproape tot profitul având în vedere obligația legală de a constitui rezerve legale de 5% din profitul realizat.
În raport cu cele două situații prezentate mai sus constatam că Statul abordează poziții extreme în relația cu companiile la care deține participații: fie nu fixează ținte de profit încurajând-le să facă pierderi, care sunt susținute din subvenții si majorări de capital din fonduri de la bugetul de stat, fie stabilește o rata de distribuție a profitului exclusiv, sau aproape exclusiv, în favoarea acționarilor limitând astfel posibilitățile de investire și dezvoltare a acestor companii.
În speranța că argumentația de mai sus susținută în mod obiectiv de legile și principiile care guvernează economia, au fost suficient de convingătoare, adresam instituțiilor Statului, care au calitatea de „mandatar” al poporului în gestionarea avuției naționale, următoarele întrebări legate de „așteptările” sale (astfel cum sunt acestea enumerate in scrisorile de așteptare):
1. Dacă profitul este un indicator esențial pentru evaluarea rentabilității/viabilității unei afaceri atunci de ce nu includ toate Scrisorile de așteptări obligativitatea stabilirii unor ținte pentru acest indicator?
2. Este politica de dividend actuală (90% distribuire) una care favorizează dezvoltarea companiilor și care încurajează concurenta loială?
3. Este moral ca valoarea generată de companiile viabile să fie redirecționate către companii sau activități care nu sunt producătoare de valoare adăugată prin acordarea de subvenții sau majorare de capital către companiile care înregistrează pierderi?
AAI așteaptă cu interes răspunsul la cele trei întrebări si se angajează să continue monitorizarea practicilor de guvernanta ale companiilor cu acționariat public (listate) sau de stat (integral sau majoritar) în scopul îmbunătățirii principiilor de guvernanță dar și a evidențierii celor mai bine practici din domeniu.
Asociația Administratorilor Independenți (AAI) reunește profesioniști aflați în structurile de guvernanță ale societăților, cu precădere membri ai consiliilor de administrație si membri ai consiliilor de supraveghere. Misiunea AAI este de creștere permanentă a profesionalismului membrilor săi și de promovare a standardelor de guvernanță. AAI este membru ecoDa – Confederația Europeană a Institutelor și Asociațiilor Directorilor Neexecutivi – platforma europeană care reunește asociațiile profesionale reprezentative din țările europene.