- La Ministerul Energiei, rămas fără ministru și un secretar de stat de mai bine de o lună și jumătate, este o liniște apăsătoare. Se așteaptă decizia noului cabinet provizoriu cu privire la soarta acestuia. Site-ul a înghețat de ceva vreme: tot Anton Anton este la conducere!
La Ministerul Energiei, rămas fără ministru și un secretar de stat de mai bine de o lună și jumătate, este o liniște apăsătoare. Se așteaptă decizia noului cabinet provizoriu care se va instala la Palatul Victoria cu privire la soarta acestuia. Se vehiculează că se dorește desființarea Ministerului Energiei, urmând ca acesta să fie comasat cu Ministerul Economiei, potrivit unor variante privind viitoarea structură de guvern PNL, publicate în mass-media.

Până aflăm dacă vor fi schimbări radicale în structura noului Guvern provizoriu, am intrat pe site-ul ministerului, în căutarea anunțului privind dezbaterea strategiei energetice, dar și pentru a lua pulsul activităților în lipsa unui ministru. Dacă angajații își fac totuși treaba, în limita posibilităților, după cum se prezintă site-ul pare că la Ministerul Energiei s-a oprit timpul în loc. Nu mai sunt postări de ceva vreme (de prin august) și aceeași echipă condusă de fostul ministru Anton Anton este în continuare prezentată pe site. O explicație ar fi: nu dă bine deloc să fie spații goale în locul ministrului și secretarului de stat, care nu au mai fost înlocuiți…și nu este vina celor de la minister! Dar nici corect nu este să defilezi în continuare cu un fost ministru și un fost secretar de stat. Un posibil investitor, care dorește să se informeze și accesează site-ul Ministerului Energiei, ce să înțeleagă?!
După cum am menționat, am accesat site-ul Ministerului Energiei interesați fiind de proiectul strategiei energetice. Deși, suntem convinși că un nou Guvern va dori să își pună amprenta și, sigur, va schimba, din nou, strategia energetică. Doar așa s-a întâmplat de fiecare dată! Zeci de proiecte de strategii energetice sunt prin sertarele de la minister, catalogate documente de lucru și atât.
Chiar dacă pe site nu am găsit o informare actualizată, dezbaterea publică privind Strategia Energetică a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050, din perspectiva evaluării impactului asupra mediului, s-a desfășurat ieri după amiază, la Universitatea Politehnică București, conform programării. Date fiind schimbările din ultima vreme, interesul pentru această dezbatere nu a mai fost așa cum era de așteptat. Am aflat că organizatorii au fost solicitați să schimbe sala pe motiv că ar fi neîncăpătoare. Ceea ce nu s-a mai întâmplat…
La dezbaterea organizată la UPB, Ministerul Energiei a fost reprezentat de secretarul de stat Andrei Maioreanu. S-au purtat discuții pe marginea documentului privind Strategia Energetică a României, Raportului de Mediu și Studiului de Evaluare Adecvată.
Iată că, după un an şi peste 10 luni de aşteptări, Guvernul PSD-ALDE a reușit să aducă în dezbatere publică Strategia Energetică a României, însă – ghinion – se schimbă Cabinetul Dăncilă și o luăm de la capăt. Pentru a câta oară? Sunt totuși slabe speranțe ca un Guvern provizoriu să reușească să aducă o Strategie Energetică în Parlament pentru dezbatere şi care să fie asumată prin lege. Strategia Energetică a României devine astfel o misiune imposibilă!