- Analiză AEI: Autonomia energetică fără autonomie tehnologică minimă este doar o aparență. Dacă echipamentele, mentenanța, software-ul și piesele critice sunt integral importate, blocajele din lanțurile de aprovizionare pot paraliza sistemul la fel de eficient ca o întrerupere de energie.
În ultimii ani, conceptul de „independență energetică”, considerat depășit în era globalizării și a piețelor integrate, revine forțat în prim-plan sub o formă mai realistă: autonomia energetică. Revine ca abilitate a statului de a funcționa în vârf de consum și în criză, chiar și atunci când accesul la piețele externe este limitat, condiționat sau blocat.
Asociația Energia Inteligentă (AEI), prin studiul Analiză energetică a României într-un context de insecuritate geopolitică și retragere a garanțiilor externe, propune o schimbare de paradigmă: energia iese din zona strict economică și intră explicit în registrul securității naționale. Mesajul este tranșant: într-un mediu geopolitic tot mai competitiv, România nu se mai poate baza pe presupunerea că „va putea cumpăra energie” atunci când are nevoie. Criteriul real de suveranitate devine capacitatea efectivă de a produce, transporta, stoca și gestiona energia critică.
“Într-un mediu geopolitic mai competitiv și mai condițional, România nu se mai poate baza pe securitatea determinată de presupunerea continuității livrării externe la vârf de consum când este în deficit. Energia și tehnologia energetică devin criterii de suveranitate efectivă. Diferența dintre stabilitate și vulnerabilitate nu va fi dată de discurs, ci de capacitate de a menține funcționarea țărilor în vârf de consum și în criză, prin producție, rețele, stocare, guvernanță și lanțuri tehnologice controlabile. Dacă aceste capacități nu se construiesc, România rămâne fie în zona gri, fie expusă unei crize sistemice; dacă se construiesc, energia trece de la problemă la instrumentul de putere”, afirmă Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă.
Modelul energetic al ultimelor decenii a fost construit pe interconectare, importuri disponibile „la cerere”, optimizare de preț și diversificare comercială. Într-o lume a competiției între mari puteri, acest model începe să scârțâie. Energia, resursele și tehnologiile asociate devin instrumente de presiune strategică, iar piețele – spații fragmentate, expuse atacurilor hibride și deciziilor politice.
În acest context, „securitatea energetică” clasică, definită prin acces la piețe, nu mai este suficientă. AEI propune o redefinire clară: securitatea nu mai înseamnă „am de unde cumpăra”, ci „pot funcționa dacă nu pot cumpăra”.
Trei scenarii pentru România 2025–2035
Analiza AEI conturează trei traiectorii posibile:
Scenariul A – Autonomia energetică ca autosusținere în stres, nu ca izolare. Esența lui este simplă: producție internă suficientă în momentele de vârf, mix electric echilibrat (surse stabile completate de regenerabile integrate fără a destabiliza sistemul), rețele redundante și protejate, stocuri strategice gestionate pe criterii de risc, nu de optimizare de moment. În această logică, energia devine instrument de suveranitate: reduce șantajul, stabilizează costurile, susține competitivitatea și, crucial, permite funcționarea capacităților militare și administrative fără constrângeri externe majore. Beneficiul secundar, dar strategic, este poziționarea regională: România ar putea oferi sprijin limitat vecinilor și ar deveni furnizor de stabilitate, nu doar consumator al ei.
Scenariul B este inversul scenariului A, achiziționarea de energie din import la vârf de consum, stocuri exclusiv comerciale. În acest tablou, energia nu mai este doar scumpă; devine rară. Apar raționalizări, întreruperi, prioritizări dure. Prețurile cresc abrupt, economia intră în stres, bugetul se sufocă din compensări, iar societatea se fragmentează sub presiunea inechității percepute și a dezinformării. Consecința strategică centrală este degradarea apărării: costuri operaționale mai mari, logistică afectată. Într-o regiune instabilă, aceasta nu este o problemă sectorială, ci un risc de securitate națională.
Scenariul C, „zona gri”, este cel mai mai periculos scenariu: suficientă funcționare a sistemelor energetice ca să nu pară urgent, suficientă vulnerabilitate ca să coste constant. Importuri sezoniere gestionate ad-hoc, proiecte strategice blocate (hidro, extragere de gaze etc.) sau împinse înainte fără un orizont de timp, rețele parțiale modernizate, intervenții reactive și plafonări care calmează temporar, dar nu repară structural. România rămâne într-un regim de improvizație administrată: nu colapsează, dar nici nu câștigă libertate de mișcare. Devine dependentă de „unde bate vântul” geopoliticii. România se găsește astăzi în această situație periculoasă.
Concluzia studiului AEI: România are nevoie de o doctrină energetică, nu doar de strategii sectoriale. O doctrină în care: energia este tratată ca parte a apărării naționale; independența se măsoară în vârf de consum și în criză; producția internă are prioritate strategică; rețelele sunt infrastructură critică; stocarea este asigurare de securitate; gazul joacă rol de flexibilitate în tranziție; nuclearul este ancora de stabilitate a sistemului; eficiența energetică devine „sursă” de reducere a vulnerabilității.
Cel mai dur mesaj al analizei AEI este acesta: autonomia energetică fără autonomie tehnologică minimă este doar o aparență. Dacă echipamentele, mentenanța, software-ul și piesele critice sunt integral importate, blocajele din lanțurile de aprovizionare pot paraliza sistemul la fel de eficient ca o întrerupere de energie.
De aceea, AEI susține că se impune o mutare industrială clară: România să devină integrator și producător de subsisteme critice, prin politici industriale compatibile european, contracte pe termen lung și transfer real de tehnologie.
Într-o lume în care garanțiile externe devin mai condiționate, diferența dintre stabilitate și vulnerabilitate nu va fi dată de discursuri, ci de capacitatea reală de a menține statul funcțional în criză. Dacă aceste capacități nu sunt construite, România rămâne expusă unei crize sistemice. Dacă sunt construite, energia încetează să mai fie o problemă și devine un instrument de putere și suveranitate efectivă, precizează AEI.
