Preţurile la energia electrică transmise în august spre ofertare pe platforma PPOSF au fost mai mici decât preţurile care au fost plasate la începutul lunii iulie pe aceeași platformă, în condiţiile în care TVA a crescut cu două puncte procentuale, a afirmat, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Gabriel Andronache, la Forumul gazelor naturale. organizat de Financial Intelligence, în parteneriat cu Asociația Energia Inteligentă.

Sursă foto: Financial Intelligence
“De fapt, preţurile au scăzut. De ce? Hidroelectrica a jucat foarte bine în piaţă şi cu un preţ foarte bun. A început o migraţie foarte puternică. Furnizorii şi-au recalculat un pic politica comercială. Totodată, pentru perioada de vară, când şi ei la rândul lor au avut emoţii comparativ cu anul trecut, când au avut loc nişte dezechilibre şi nişte preţuri care au ieşit un pic din paradigma unui preţ normal, au fost preţuri foarte mari şi am avut o temere pe piaţa de echilibrare, servicii de sistem, unde am şi intervenit cu modificări de regulament în momentul respectiv, lucrurile au stat bine în acest an şi, atunci, au putut să vină cu nişte preţuri competitive. Deci, lucrurile evoluează bine”, a afirmat Gabriel Andronache, citat de Agerpres.




















