Hidroelectrica se află în plin proces de selecție pentru ocuparea pozițiilor de Director General (CEO) și Director Financiar (CFO), procedură declanșată la finalul lunii septembrie 2025 și care vizează numirea a doi directori cu mandate până în 2027. Potrivit informațiilor obținute din surse autorizate, competiția a fost extrem de intensă, iar în etapa finală au rămas doi candidați: Radu-Ioan Constantin și Mihai-Daniel Aniței.
Până la finalizarea procedurii, atribuțiile celor două funcții sunt exercitate temporar de Bogdan-Nicolae Badea (CEO) și Radu-Ioan Constantin (CFO), ambii membri ai Directoratului. Surse apropiate procesului susțin că, odată cu desemnarea noilor directori, Bogdan-Nicolae Badea va reveni la atribuțiile de membru al Directoratului, pe poziția de CIO.

Cu o carieră de peste 17 ani în cadrul Hidroelectrica, Radu-Ioan Constantin este un un foarte bun profesionist, cu dublă formare – inginer și economist. Acesta și-a început activitatea în domeniul dezvoltărilor imobiliare, iar din 2008 s-a alăturat companiei Hidroelectrica, în cadrul căreia a ocupat poziții-cheie în zone operaționale și comerciale, A fost șef serviciu Birou Decontare, coordonând creșterea accelerată a portofoliului de contracte și clienți; manager al departamentelor Trading și Furnizare (2015–2022), unde a dezvoltat și implementat strategiile de vânzare, menținând Hidroelectrica pe poziția de lider al pieței; membru al Directoratului (06.2022 – 11.2023) cu rol de Director Administrativ și Logistică (CAO).
Este absolvent MBA al ASE București și Universității Gelsenkirchen, inginer diplomat al Universității Politehnica București (Facultatea de Inginerie în Limbi Străine – Germană) și economist prin studii finalizate la Institutul Bancar Român.
La conferința anuală InvesTenergy din octombrie, Radu-Ioan Constantin, în calitate de CFO, a subliniat importanța consolidării companiei în contextul tranziției energetice: „România are nevoie de o Hidroelectrica puternică și adaptată tranziției energetice.”
Acesta a evidențiat efortul investițional masiv al companiei: „Agenda noastră s-a dublat, chiar triplat, în ultimele săptămâni. Direcția este clară: continuăm cu același ritm și aceeași forță investițională. […] Hidroelectrica are în derulare licitații de peste 500 milioane de euro pentru modernizarea unor centrale esențiale.”
Viziunea companiei pentru 2030, prezentată de Radu Ioan Constantin, include: disponibilitate maximă a hidroagregatelor, integrare completă a lanțului de la producție la furnizare, consolidarea rolului Hidroelectrica ca furnizor de top al României.
Cel de-al doilea candidat, Mihai-Daniel Aniței, are un parcurs profesional vast, desfășurat în sectoare cheie ale economiei. În prezent, este consultant în proiecte energetice și industriale la Osprey Consulting. A ocupat funcții de conducere în companii reprezentative precum: Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari, Ameropa Group România, Combinatul Chimic Azomureș, Saint Gobain Glass România, Ductil Steel, AGRANA (Fabrica de Zahăr și Amidon).
Aniței a deținut roluri strategice în numeroase consilii de administrație și structuri de conducere:Președinte CA la ROMATSA, Președinte al Comitetului Agriculturii pentru Fertilizers Europe, membru CA la Nuclearelectrica, Chimpex SA, Ameropa Grains, Oil Terminal, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.
Formarea sa academică este la fel de complexă: Inginerie Mecanică – Mașini-Unelte (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași), MBA – The Open University, Doctorat în Inginerie și Management (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), Master în Business Intelligence – FABIZ, ASE București.
Decizia finală privind conducerea Hidroelectrica este așteptată în următoarele săptămâni.



















