Distribuție Energie Electrică Romania – DEER desfășoară, în cadrul programului „Săptămâna Verde”, în perioada aprilie-mai, cea de-a cincea ediție a campaniei „Micul Energetician”, în toate cele 18 sucursale ale companiei.

Prin această inițiativă, în prima săptămana a lunii aprilie, specialiștii DEER din sucursalele Cluj, Mureș, Ploiești, Alba, Bistrița, Brașov, Focșani, Zalău, Târgoviște și Buzău au dus mai aproape de cei mici universul energiei electrice, într-un mod interactiv, educativ și adaptat vârstei lor. Elevii au avut ocazia să descopere, pas cu pas, cum este produsă, transportată și distribuită energia electrică, cât de important este să o folosim responsabil, ce este energia verde, dar și de ce este interesantă meseria de energetician.
Atelierele organizate au îmbinat explicațiile tehnice cu demonstrații practice și jocuri educative, transformând învățarea într-o experiență captivantă. Copiii au adresat întrebări, au fost curioși și implicați, iar entuziasmul lor ne-a confirmat încă o dată cât de important este să investim în educație și conștientizare încă de la cele mai fragede vârste.

„Micul Energetician” nu este doar o campanie educațională, ci o punte între generații, prin care împărtășim cunoștințe, valori și responsabilități. Ne dorim să inspirăm o nouă generație de tineri informați, curioși și implicați, care să înțeleagă importanța energiei în viața de zi cu zi, precizează reprezentanții DEER.









.jpg)








