Deputatii au fost convinsi si sunt de acord in cele din urma ca montarea pe clădiri a panourilor fotovoltaice şi solare sa se faca fără autorizaţie de construire. Camera Deputaţilor a adoptat, astazi, 14 mai, cu 201 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă”, 5 abţineri, proiectul de lege 209/2019 de modificare a Legii nr. 50/1991 cu privire la autorizarea lucrărilor de construcții.
Amendamentul votat astăzi în Plenul Camerei Deputaților:

La articolul 11 alineatul (1), după litera o) se introduce o literă nouă, litera p), cu următorul cuprins:
„ montarea pe acoperișul clădirilor de panouri fotovoltaice – pentru producerea energiei electrice și/sau panouri solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde, cu înștiințarea prealabilă a autorităților administrației publice locale și cu respectarea legislației în vigoare”.
Prin introducerea acestei prevederi se urmăreşte deblocarea programelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniului de producere a energiei electrice pentru autoconsum, a precizat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii, citat de Agerpres.
Practic, prin eliminarea autorizatiei de construire, procesul va fi scurtat cu cel puțin 30 de zile si s-ar reduce costurile.
Proiectul de lege trebuie promulgat de către Președintele României și publicat apoi în Monitorul Oficial.