Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică din România, a lansat o procedură de selecție pentru contractarea unor finanțări rambursabile în valoare de 215 milioane de lei, destinate cofinanțării proiectelor strategice de modernizare a centralelor termice din București.
Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea unităților de cogenerare de înaltă eficiență în CTE Grozăvești (75 milioane lei) și CTE Progresu – Lotul I și Lotul II (140 milioane lei), iar ofertele sunt așteptate până pe 15 ianuarie 2026.

Finanțarea ce trebuie asigurată de ELCEN va completa investițiile nerambursabile deja semnate de companie în valoare totală de 362 milioane de euro, pentru proiecte ce vizează construirea unor unități noi, care vor înlocui tehnologiile vechi din anii 1960–1970.
Pentru implementarea proiectelor, ELCEN a selectat consultanți de top – Dornier Power and Heat GmbH și asocierea Hill International (Bucharest) SRL – Hill International NV – Proiect Consulting SRL – care vor oferi asistență tehnică, juridică și de management de proiect pe întreaga durată a investițiilor, până la punerea în funcțiune a noilor unități, programată pentru sfârșitul anului 2030.
Noile unități de cogenerare vor avea o capacitate totală instalată de peste 380 MWe și 327 MWt, cu randamente globale de peste 85–91%, reprezentând una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică a Capitalei din ultimele decenii.



















