Navele străine vor avea nevoie de aprobarea serviciului de securitate rus (FSB) pentru a accesa porturile ţării, potrivit unei legi semnate de Vladimir Putin la începutul săptămânii. Tancurile petroliere străine sunt temporar interzise să încarce în principalele porturi ruseşti de la Marea Neagră, în urma unor noi reglementări, au declarat miercuri două surse din industrie, citate de Reuters. Practic, exporturile din Kazahstan, care este cel mai mare furnizor de petrol al României, sunt blocate.
Interzicerea accesului în porturi a navelor străine, care afectează şi exporturile de petrol rusesc din portul Novorossiisk, ar putea reprezenta peste 2% din aprovizionarea mondială cu petrol, potrivit calculelor Reuters bazate pe datele privind încărcările din regiune.

Decizia Moscovei de a interzice încărcarea petrolierelor străine survine la câteva zile după ce UE a impus noi sancţiuni împotriva Rusiei şi complică operaţiunile Consorţiului Caspian Pipeline (CPC), printre acţionarii căruia se numără americanii de la Chevron şi ExxonMobil, scrie Reuters, citează News.ro. Prin conducta CPC se transportă peste 80% din totalul exporturilor de petrol din Kazahstan şi, mai departe, prin terminalul rus Iujnaia Ozereevka.
Kazahstan, principalul furnizor de petrol al României, a crescut livrările de țiței către Europa de la începutul anului. În prezent, deține 12,7% din importurile de țitei ale UE, o creștere de la 10,9% cât înregistra în trimestrul 1 din 2024, potrivit Eurostat. Statele Unite ale Americii are 15 % din valoarea importurilor și Norvegia – 13,5 %.
Citiți mai multe pe https://www.investenergy.ro/eurostat-kazahstan-in-topul-furnizorilor-de-titei-al-europei-dupa-sua-si-norvegia-detine-127-din-importurile-ue/