Liberalizarea pieței gazelor naturale, programată pentru 1 aprilie 2026, ar putea determina o creștere medie de aproximativ 5% a facturilor plătite de consumatorii casnici, estimează Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
Afirmația a fost făcută în cadrul unei întâlniri a reprezentanților AFEER cu presa, unde s-a discutat despre impactul ridicării plafonului de achiziție pentru furnizori și despre măsurile necesare pentru o tranziție cât mai echilibrată. În prezent, furnizorii cumpără gaze la un preț plafonat de 120 lei/MWh, la care se adaugă aproximativ 30 lei/MWh pentru înmagazinare. Prețul pieței este însă în jur de 170 lei/MWh. „Dacă se ridică plafonul prețului la care furnizorii cumpără gazul, iar prețul pieței rămâne același, va rezulta o scumpire, în medie, de aproximativ 5% pentru facturile consumatorilor casnici”, a explicat Urluescu.

Până la 31 martie 2026, consumatorii beneficiază în continuare de prețuri plafonate: maximum 0,31 lei/kWh (TVA inclus) pentru clienții casnici și maximum 0,37 lei/kWh pentru clienții noncasnici cu un consum anual de cel mult 50.000 MWh, precum și pentru producătorii de energie termică și clienții noncasnici din parcurile industriale.
Pentru atenuarea impactului liberalizării, AFEER recomandă introducerea unor vouchere pentru consumatorii vulnerabili, dar și măsuri pentru creșterea lichidității pe piața angro de gaze naturale. Reprezentanții asociației subliniază că predictibilitatea și transparența sunt esențiale pentru o piață funcțională și pentru protejarea consumatorilor într-o perioadă de tranziție majoră.




















