- Eolianul se află într-un moment de cotitură: următoarele 6 luni sunt decisive pentru investiții
- Tarifele dinamice și contoarele inteligente pot schimba comportamentul consumatorilor
Digitalizarea, dezvoltarea capacităților de stocare și stabilitatea cadrului legislativ sunt elemente esențiale pentru accelerarea investițiilor în energie regenerabilă și pentru consolidarea sistemului energetic din România. Acestea au fost principalele mesaje transmise de reprezentanți ai industriei și ai instituțiilor europene și de către experți din domeniu, în cadrul conferinței Ziua Energiei Brașov 2026.
În deschiderea evenimentului, Martin Moise, Prim Vicepreședinte PATRES și Director General REPOM, a subliniat rolul foarte important al digitalizării în transformarea sectorului energetic. „Digitalizarea va contribui masiv la dezvoltarea sectorului regenerabilelor”, a afirmat acesta, punctând că următoarea perioadă va aduce atât oportunități importante, cât și provocări majore pentru industrie. În opinia sa, investitorii, autoritățile și toți actorii din piață trebuie să privească evoluția sectorului pe termen lung și să acționeze strategic.
Un mesaj similar a venit și din partea Alinei Ștefania Ujupan, Șef de Cabinet al Vicepreședintei Executive a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, care a subliniat potențialul considerabil pe care România îl are în sectorul energetic. „În România este mult potențial și, clar, s-au înregistrat progrese. Avem cu toții de câștigat dintr-o piață europeană integrată”, a spus aceasta.
În același timp, Ujupan a evidențiat câteva direcții care necesită acțiune rapidă: dezvoltarea stocării energiei, accelerarea digitalizării și simplificarea procedurilor administrative. Potrivit acesteia, în special zona de stocare ar putea oferi României un rol strategic în arhitectura energetică europeană.

Sectorul eolian traversează însă un moment decisiv, a avertizat Liviu Gavrilă, vicepreședinte RWEA. Deși mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD) a deblocat o parte dintre investiții, există în continuare obstacole majore în dezvoltarea proiectelor. „Eolianul este bine, dar este la un moment de cotitură. Depinde foarte mult cum facem lucrurile în următoarea jumătate de an”, a explicat acesta.
Una dintre principalele dificultăți rămâne zona de autorizare, unde procedurile complexe fac ca numărul proiectelor bancabile să fie redus. În același timp, integrarea energiei eoliene în sistem presupune soluții de flexibilitate și stocare. „Să ne uităm mai atent la eolian. Vântul bate toamna, iarna și noaptea. Volatilitatea trebuie adresată prin stocare. Nu mai putem opera fără adaptabilitate și flexibilitate”, a subliniat Gavrilă.
Acesta a transmis și un mesaj către autorități privind necesitatea stabilității reglementărilor: „Să nu mai luăm măsuri bruște și să nu pedepsim pe toată lumea. Să aplicăm regulile și să nu le schimbăm atât de des”.
Un alt subiect discutat la conferință a fost introducerea tarifelor dinamice pentru consumatorii mici. Martin Moise a explicat că aceste tarife vor avea un impact semnificativ în piață, însă implementarea lor depinde de extinderea sistemelor de contorizare inteligentă.

Tema a fost susținută și de Dan Drăgan, expert și fost secretar de stat în Ministerul Energiei, care a subliniat că tarifele dinamice nu reprezintă o noutate. „Cu siguranță sunt montate aproximativ trei milioane de contoare inteligente”, a precizat Drăgan, argumentând că această tehnologie va permite consumatorilor să își adapteze consumul în funcție de evoluția prețurilor din piață.
În același timp, complexitatea sistemului energetic și nevoia de expertiză reală în dezvoltarea proiectelor au fost evidențiate de Virgiliu Ivan, Director al Dispecerului Energetic Național (DEN).
Potrivit acestuia, există numeroase oportunități de investiții, însă acestea sunt uneori tratate superficial de către unii investitori. „Sunt mulți care doresc să investească, dar nu știu cum. În energie electrică sunt mai mulți pricepuți decât în fotbal”, a spus Ivan, într-o notă ironică.
Directorul DEN a oferit și un exemplu relevant: instituția pe care o conduce primește frecvent solicitări de la investitori care dispun de capital, dar nu au consultanță tehnică sau înțelegerea necesară pentru a dezvolta proiecte energetice. „Primim adrese de tipul: suntem investitor serios, avem banii necesari, dar nu am găsit consultant. Vă rugăm să ne primiți la DEN să ne explicați cum să facem”, a relatat acesta.
Ziua Energiei Brașov, eveniment de referință pentru sectorul energiei regenerabile, ediția a 14-a, se desfășoară în perioada 13–14 martie, la Hotel Radisson Blu Aurum Brașov. Evenimentul este organizat de REPOM, împreună cu COALition.
InvesTenergy este Partener Media al evenimentului.









.jpg)






