Constructorul pentru centrală pe gaze în ciclu combinat de la Ișalnița se lasă așteptat! Termenul de depunere a ofertelor în SEAP a fost prelungit cu aproximativ două luni, de la 28 iulie la 25 septembrie a.c.
Din lipsă de oferte la licitația de anul trecut, CCGT Power Isalnita SA – societatea de proiect unde sunt acționari CE Oltenia și Alro a scos, din nou, la licitație “Construirea unui bloc energetic de circa 850 MW pe gaz natural la Ișalnița – „CCGT Ișalnița” – proiectare, achiziție, execuție lucrări, punere în funcțiune și servicii de mentenanță pe termen lung – 13 ani”, proiect cofinanțat din Fondul de Modernizare.

Conform anunțului, proiectarea centralei ar urma să se facă în șase luni și construcția în 32 de luni, firma care va câștiga contractul urmând să efectueze și lucrările de mentenanță timp de 13 ani.
Valoarea estimată a contractului este de 3,77 miliarde de lei, respectiv 750 de milioane de euro. La licitația de anul trecut, prețul avansat a fost de 2,8 miliarde lei (657 milioane de euro). Aceasta a fost anulată pe motiv că la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară sau nu a răspuns la toți factorii de evaluare electronici.
Recent, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se face licitația pentru centralele pe gaz, care să înlocuiască activitatea centralelor pe cărbune, pe care să le punem în conservare, nu să le închidem. ” În momentul de față pregătim două licitații. Până în 15 septembrie vor fi depuse ofertele, sper eu, pentru că până acum nu există un mare apetit în direcția asta și, în paralel, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, negociem cu cei din Comisia Europeană o prelungire a acestui termen”, a spus Ivan.
Companiile interesate să participe la noua licitație trebuie să aibă o cifră de afaceri medie, pe ultimele trei exerciții financiare încheiate (2021-2023), de minimum 1,99 miliarde lei și să dovedească că in ultimii 5 ani au dus la bun sfârș construcția și punerea în funcțiune a unei centrale pe gaz în ciclu combinat (CCGT) cu o capacitate de minimum 700 MW.
Societatea CCGT Power Ișalnita SA are ca acționari producătorul de aluminiu Alro, cu o participație de 40,1%, și Complexul Energetic Oltenia – cu 59,9%.