Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, a înregistrat în primele trei luni ale anului un profit net de 84,05 milioane lei (18,7 milioane euro), în creștere cu aproape 26% față de perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor communicate de companie Bursei de Valori București.
”Creșterea profitului net de 25,7%, prin raportare la creșterea profitului brut din exploatare de 41,5%, este determinată de faptul că în trimestrul I al anului 2017 s-a înregistrat o cheltuială financiară netă de 1,83 milioane lei, față de perioada similară a anului 2016 când s-a înregistrat venit financiar net de 10,3 milioane lei, generată de diferențele de curs valutar nete înregistrate”, se precizează în raportul companiei.
Producția de energie a companiei a scăzut în primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh, în primele trei luni ale anului trecut, iar veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele trei luni cu peste 8%, la 483,9 milioane lei, de la 446,4 milioane lei la sfârșitul lunii martie 2016.
Valoarea totală a programului de investiții al SNN pentru acest an este de 231,59 milioane lei, fără componenta alocată plății serviciului datoriei. Ca și în anii anteriori, ponderea cea mai mare în program o au investițiile pe termen lung, aflate în curs de execuție. Cea mai mare valoare a programului de investiții al SNN, de 196,7 milioane lei, pentru anul în curs, este destinată sucursalei CNE Cernavodă.